Dieta în care mănânci din palmă. Regimul Zone asigură o scădere în greutate între 0,5 şi 1 kilogram pe săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorul dietei Zone este biochimistul Barry Sears. Acesta porneşte de la ideea că alimentaţia este un medicament care trebuie luat atunci când trebuie, în dozele care trebuie. Ce regim de slăbit propune el.

Creatorul acestui regim alimentar hipocaloric şi hipoglucidic promite aspiranţilor că vor pierde în greutate între 0,5 şi 1 kilogram pe săptămână.

Scopul dietei este acela de a menţine un nivel egal al zahărului în sânge şi crearea unui echilibru hormonal întrucât insulina şi alţi hormoni secretaţi în exces pot produce şi menţine o stare de inflamaţie în corp. Această stare de inflamaţie este un teren propice pentru instalarea bolilor cronice.

Ce presupune această dietă

La fiecare masă trebuie consumate proporţii fixe de carbohidraţi, proteine şi lipide, respectiv 40%-30%-30% astfel încât glicemia şi nivelul de hormoni să fie cam în aceeaşi zonă, de unde şi denumirea regimului.

Pentru bărbaţi sunt permise 1.500 de kilocalorii în fiecare zi, iar pentru femei 1.200 de kilocalorii. Aceasta înseamnă că este o dietă hipocalorică cu recomandări nutriţionale echivalente cu trei sferturi din cele normale.

Barry Sears spune că putem măsura ceea ce punem în farfurie cu ajutorul palmei. Astfel, o parte carne slabă – de exemplu un gratar de mărimea palmei – iar în rest carbohidraţi din surse cât mai colorate – legume şi fructe. Se adaugă ulei de măsline.

Orarul meselor este strict, micul dejun trebuie luat la o oră după ce ne-am trezit, iar apoi trebuie mâncat din 4 în 4 ore.

Printre avantajele dietei se numără faptul că nu există alimente interzise, doar cantităţile sunt diferite. În urma acestei diete poate părea o reducere a nivelului de colesterol, plus că şi gustările sunt permise, fapt care alungă senzaţia de foame.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite