5 ajutoare naturale în tratarea gingivitei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit datelor statistice, din cauza igienei dentare precare, jumătate din populaţie suferă de gingivită. Dacă te afli în această situaţie, atunci este bine să ştii cum te poate ajuta farmacia verde.

Gingivita apare atunci când placa bacteriană, care se formează în mod constant pe dinţi, nu este îndepărtată corespunzător, ca urmare a periajului incorect. Gingivita este uşor de recunoscut, deoarece se manifestă prin inflamarea gingiei (capătă o culoare roşiatică) care, la atingere, începe să sângereze.

În stadiu precoce, gingivita se poate trata, deoarece ţesutul care susţine dintele în alveolă nu este afectat. Însă, dacă nu se iau măsuri, gingivita evoluează în parodontită, iar acest lucru poate duce la pierderea dinţilor. Potrivit medicilor, gingivita poate fi ţinută sub control prin realizarea unui periaj corect şi prin gargară cu plante care au efect antiseptic şi astringent.

1 Sunătoare, doar sub formă de gargară

Persoanele cărora le sângerează gingiile ar trebui să facă gargară cu ceai de sunătoare timp de o săptămână, de câte două ori pe zi, spun specialiştii. Ceaiul de sunătoare se prepară din douălinguriţe de plantă şi din 200 ml de apă clocotită. Amestecul se lasă la infuzat 15 minute.

2 Salvia are efect astringent

Deoarece are efect antiseptic şi astringent, salvia se recomandă frecvent în tratamentul naturist al gingivitei. Ceaiul se prepară dintr-o linguriţă de plantă şi 100 ml de apă clocotită. Se recomandă gargara sau tamponarea gingiei cu un tifon înmuiat în ceai de salvie. Chiar dacă rezultatele încep să apară din primele zile, tratamentul trebuie continuat încă nouă-zece zile. Salvia se găseşte şi sub formă de gel, care poate fi cumpărat de la PLAFAR. Gingiile trebuie unse dimineaţa, după periajul dinţilor, şi seara, înainte de culcare.

3 Muşeţelul reduce inflamaţia

O altă plantă eficientă în tratarea gingivitei este muşeţelul, deoarece are proprietăţi antiinflamatorii şi antiseptice. Infuzia se face din trei linguriţe de flori de muşeţel şi dintr-o cană de apă fierbinte. Se recomandă clătirea cu ceai de muşeţel de cel puţin trei ori pe zi, în reprize de câte cinci minute.

4 Fumăriţa şi cimbrişorul, în combinaţie

Cele două plante pot împiedica sângerarea gingiei, deoarece au proprietăţi cicatrizante. Fumăriţa şi cimbrişorul se pot folosi atât sub formă de decoct, cât şi sub formă de infuzie. Decoctul se prepară din câte o linguriţă din fiecare plantă şi din jumătate
de litru de apă rece care se lasă la macerat timp de o zi. Infuzia se prepară din câte o jumătate de linguriţă din fiecare plantă şi 200 ml de apă fierbinte. Cu ambele preparate se pot face gargare, câte cinci minute zilnic, timp de două săptămâni. În paralel, se poate consuma şi ceai preparat din cele două plante.

5 Lămâia opreşte sângerarea

Una dintre cauzele apariţiei gingivitei este carenţa de vitamina C. În acest sens, se recomandă masarea gingiilor cu ulei de lămâie sau gargara cu apă cu lămâie. De asemenea, persoanele care pot suporta usturimea pot masa uşor gingiile cu felii de lămâie. În paralel, se pot consuma fructe care conţin vitamina C, precum citrice şi kiwi. Unii fitoterapeuţi recomandă pentru oprirea sângerării gingiilor şi gargara cu suc de pătrunjel, bogat în vitamina C.

Recomandare: Asociază folosirii unei paste de dinţi speciale gargarele cu ceaiuri din plante cu efect cicatrizant.

Specialistul nostru
Dr. Ruxandra ­Constantina
medic de familie competenţă în apifitoterapie reflexoterapeut

image

În primul rând, se recomandă curăţarea dinţilor de cel puţin două ori pe zi, îndeosebi seara, înainte de culcare, şi dimineaţa, după micul dejun. Plantele pot aduce îmbunătăţiri stării gingiilor. Astfel, se poate face gargară de două ori pe zi cu plante cu efect antiseptic, antiinflamator şi cicatrizant la nivelul mucoasei gingivale.

Pentru gargară se va folosi muşeţel, sunătoare, nalbă mare, cimbrişor, turiţă mare şi coajă de stejar. De asemenea, se mai pot folosi gelurile cu coenzima Q10, cu salvie, cu propolis sau cu aloe vera, care se aplică local. În tratarea gingivitei dau rezultate foarte bune şi tamponările locale cu suc de portocală şi clătirea cu apă de gură care conţine propolis.

Dacă după folosirea ceaiurilor din plante timp de 14 zile gingivita nu se atenuează, mergi la fitoterapeut pentru a-ţi prescrie o altă cură, dar mergi şi la medicul stomatolog.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite