În fiecare minut, cinci vieţi sunt salvate datorită vaccinării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaccinarea salveză vieţi
Vaccinarea salveză vieţi

Între 23 şi 29 aprilie este marcată Săptămâna Mondială a Vaccinării. Imunizarea reprezintă una dintre principalele metode de prevenţie a numeroase boli infecţioase care pot ameninţa viaţa şi de control al acestora, fiind un factor determinant pentru evitarea a milioane de decese în fiecare an.

Mai mult, vaccinarea rămâne în continuare singura metodă de protecţie împotriva unor boli ce pot  ameninţa viaţa şi pentru care nu există încă tratament, imunizarea salvând astfel  cinci vieţi la fiecare 60 de secunde. În ciuda valorii recunoscute a vaccinurilor şi a beneficiilor lor pentru sănătatea publică, precum şi a impactului lor favorabil, atât social cât şi economic, ele rămân subevaluate şi insuficient utilizate.

Spre exemplu, în Europa de Vest, aproximativ 5% din bugetele de asistenţă medicală sunt alocate prevenţiei şi 0,5% vaccinării, în ciuda faptului că vaccinarea reprezintă cea mai eficientă metodă de prevenţie pentru întreaga populaţie.

Ultimele statistici arată că în timp ce cazurile de decese provocate de rujeolă în întreaga lume au scăzut cu 84% între 2000 şi 2016, în mare parte datorită vaccinării, în 2017 s-au înregistrat de 4 ori mai multe cazuri de rujeolă în Europa.

Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, anul trecut, s-au înregistrat la nivel european 20.000 de cazuri de rujeolă, soldate cu 35 de decese. România s-a aflat în top atât la numărul de îmbolnăviri, cât şi la numărul de decese.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite