Bolnavii de cancer, între statul paternalist şi lipsa responsabilitaţii individuale

Breaking news: Bolnavii de cancer nu au acces la onco staticele banale, ieftine. Guvernul a aprobat o suplimentare de urgenţă a bugetului Unifarm pentru a debloca situaţia. Breaking news: Preşedintele CNAS solicită o suplimentare de buget de 4 milioane de euro pentru a rezolva şi ultimele 1000 de cazuri de pacienţi canceroşi aflaţi pe o listă de aşteptare după ce aceasta a fost deja redusă de la 5000.

Breaking news: Guvernul este somat să aprobe mai repede lista de medicamente compensate deoarece unii dintre pacienţii bolnavi de cancer care au primit tratamente oferite gratuit de producători se văd confruntaţi cu spectrul opririi acestor tratamente. Costul măsurii încă nu a fost evaluat.

Breaking news: Pacienţii de cancer fac cozi interminabile şi umilitoare pentru a fi iradiaţi într-unul din prea puţinele centre de radioterapie aflate în funcţiune. Guvernul este somat să aprobe câteva zeci de milioane pentru ca să fie repuse în funcţiune centrele oprite din raţiuni de natură financiară.

Breaking news: O pacientă a obţinut în instanţă o hotărâre care obliga Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate să îi acorde un tratament oncostatic.  A decedat înainte ca instituţia să pună în aplicare măsură respectivă. Costul tratamentului se ridică la aprox 4000 de euro.

Bolnavii de cancer nu pot să aştepte. Ceasul vieţii lor ticăie asurzitor pentru ei, pentru familiile lor şi pentru guvern.

Toate situaţiile evocate au îngălbenit burtierele televiziunilor de ştiri doar în ultimele 2 luni. Ele reprezintă doar vârful icebergului. În toate cazurile rezolvarea era precisă: suplimentarea de la bugetul de stat a alocărilor pentru sănătate.

Fără îndoială, statul trebuie să dea mai mulţi bani la sănătate. Desigur, vrem şi avioane de luptă, vrem şi autostrăzi, vrem şi educaţie, vrem să plătim şi pensii chiar dacă veniturile noastre, ca societate, nu acoperă în mod vizibil nevoile noastre de subzistenţă sau de modernitate.

Există însă ceva asupra cărora televiziunile, presa în general dar şi Guvernul, nu doreşte să îşi aplece atenţia: răspunderea pe care o purtam noi toţi pentru a da o şansă celor aflaţi în suferinţă sau în lupta cu boala.

S-a discutat despre informatizare – că principala modalitate de oprire a abuzurilor sau fraudelor din sănătate. Rezistenţa personalului medical fără de proces este vizibilă. S-a propus introducerea unor plafoane orientative pentru medicii de familie – astfel încât aceştia să fie preocupaţi de a realiza o balansare în costurile prescripţiilor lor. Refuzul a fost unul vehement. S-a propus introducerea unor coplăţi modice, aproape insignifiante, pentru acoperirea într-o oarecare măsură a cheltuielilor din ce în ce mai mari cu sănătatea.

Indignarea a fost generală. Se impune o revenire către contribuţia la FUASS de 7% - după ce s-a decis eronat scăderea la 5.5%. Sub nicio formă! Statul trebuie să gâtuie economia subterană – crescând astfel veniturile la bugetul de stat. Să nu creăm probleme suplimentare "contribuabililor" subterani!

O bătălie atroce se duce între statul paternalist – care şi-a asumat rolul de a da, oricât, oricum, oricând, oricui, şi fiecare dintre noi, aparent solidari cu suferinţa semenilor noştri, însă doar dacă această solidaritate presupune să nu contribuim suplimentar sau să facem cel mai mic efort de a gâtui ineficienta, furturile şi risipa.

Bolnavii, indiferent de maladia lor, se află pe linia de demarcaţie dintre aceste două mentalităţi, fiind loviţi, umiliţi său şi mai rău ignoraţi atât de stat cât mai ales de fiecare dintre noi.