De ce nu a primit profesorul Nicolae Paulescu premiul Nobel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 90 de ani de la prima folosire clinică a insulinei, majoritatea articolelor despre diabet îi citează pe specialiştii canadieni ca unici descoperitori ai substanţei. Însă lumea medicală ştie că profesorul Nicolae Paulescu şi-a publicat cercetările cu aproape doi ani înainte de decernarea Nobelului.

În 1921, profesorul Nicolae Paulescu anunţa descoperirea insulinei în revista belgiană „Archives Internationales de Physiologie“. Pancreina, cum o numea el, provoca scăderea glicemiei, dar şi a corpilor cetonici şi a ureei în sângele câinilor care sufereau de diabet. La distanţă de doi ani, medicul Frederick Grant Banting şi biochimistul John J.R. Macleod de la Universitatea din Toronto primeau Nobelul în fiziologie şi medicină pentru aceeaşi descoperire. Însă, spre deosebire de profesorul Paulescu, canadienii au fost propuşi Comisiei Nobel pentru această distincţie. Cu alte cuvinte, pe Nicolae Paulescu nu l-a nominalizat niciunul dintre oamenii de ştiinţă care au primit invitaţii în acest sens din partea Institutului Nobel.

Informaţia apare în monografia „Polemica Paulescu: Ştiinţă, Politică, Memorie“ (editura Curtea Veche) scrisă de prof. dr. Constantin Ionescu-Târgovişte, Directorul Institutului Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „Prof. Dr. N. Paulescu“ din Bucureşti, şi de istoricul Horia Bozdoghină.

Paşii descoperirii

Nu se poate pune problema că medicul român nu şi-ar fi popularizat lucrarea, el păstrând legătura cu mediul academic francez, pe care îl cunoştea încă din perioada studiilor (Nicolae Paulescu a studiat medicina la Paris şi a profesat ca asistent-chirurg la Spitalul Notre-Dame du Perpetuél Secours).

- În 1916, Paulescu a obţinut un extras apos de pancreas care, injectat unui câine cu diabet, a dus la scăderea glucozei în sânge. După primul război mondial, şi-a reluat cercetările şi a reuşit să izoleze hormonul pancreatic antidiabetic, pe care l-a denumit pancreină.
- În perioada apilie – iunie 1921, a publicat patru articole despre aceste descoperiri la Paris, prin intermediul Secţiei Române a Societăţii de Biologie.
- O lucrare mai amplă pe această temă a fost trimisă în iunie revistei Archives Internationales de Physiologie din Liege, Belgia şi publicată în numărul din august din acelaşi an.
- Metoda folosită de Paulescu pentru a izola extrasul pancreatic era similară celei descrise de biochimistul american Israel Simon Kleiner în două articole, publicate în 1915 şi 1919 în Journal of Biological Chemistry. Nu se ştie dacă Paulescu avea cunoştinţă de lucrarea cercetătorului evreu, cert este că nu îl menţionează ca referinţă bibliografică. 
- 1922 - Nicolae Paulescu şi-a patentat descoperirea la Ministerul Industriei şi Comerţului. Pancreina nu a fost folosită pentru uz uman în intervalul scurs până la decernarea premiului Nobel.
- 1922 - canadienii Banting, Macleod, James Collip şi Charles Best publică lucrarea cu care primii doi vor câştiga Nobelul (ulterior au împărţit banii împreună cu Collip şi cu Best). Lucrarea analiza şi efectele folosirii insulinei asupra omului -  prima injectare a insulinei la om datează din 11 ianuarie 1922.

Pro şi contra Paulescu

În discursul de primire a premiului Nobel, Banting şi Macleod au recunoscut contribuţia lui Paulescu în descoperirea insulinei. Printre primii oameni de ştiinţă care-au încercat să corecteze  „greşeala istorică“ comisă împotriva lui Paulescu a fost profesorul scoţian Ian Murray, vicepreşedintele Asociaţiei Britanice de Diabet şi membru fondator al Federaţiei Internaţionale de Diabet. “Distinsul om de ştiinţă român Paulesco a primit insuficientă recunoaştere. La momentul la care echipa din Toronto îşi începea cercetările, el reuşise deja să extragă hormonul antidiabetic din pancreas şi să-i demonstreze eficacitatea în reducerea glicemiei la câinii diabetici“, scria el în 1971 în Journal of the History of Medicine and Allied Sciences:

Au fost şi voci care au considerat exagerată toată polemica. Monografia scrisă de prof. dr. Constantin Ionescu-Târgovişte îl citează pe profesorul Michael Bliss din Toronto: „Echipa canadiană a reuşit să depăşească cu mult lucrările izolaţilor săi precursori – Zuelzer în Germania, Paulescu în România, Kleiner în Statele Unite – care au trebuit să lucreze în condiţii primitive şi care nu au reuşit să convingă pe nimeni că ocazionalele lor succese în scăderea zahărului din sânge constituiau o descoperire clară şi importantă.“

Cât a contat antisemitismul

Nicolae Paulescu era recunoscut pentru atacurile sale virulente împotriva evreilor. În 1922, înfiinţa, împreună cu A.C. Cuza, Uniunea Naţională Creştină, al doilea partid din Europa care a adoptat zvastica drept simbolul său oficial. A publicat cărţi, broşuri, articole care atrăgeau atenţia asupra pericolului evreiesc şi franc-masonic (în 1913 - „Fiziologia filozofică: spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Franc-Masoneria“, în 1928 – „Degenerarea rasei jidăneşti“). Omul de ştiinţă care cunoştea la perfecţie franceza, latina şi greaca veche a scris despre inferioritatea biologică a naţiei evreieşti, din punctul de vedere al medicului: „se ştie că creerul Jidanilor are o greutate cu mult mai mică decât cel al Arienilor“, citează monografia „Polemica Paulescu“.

Decizia din 2003 a autorităţilor pariziene de-a inaugura bustul profesorului în faţa spitalului Hôtel Dieu a fost întâmpinată cu proteste din partea organizaţiilor evreieşti. Din scrisoarea trimisă de Centrul „Simon Wiesenthal“ ministrului francez al sănătăţii şi ambasadorului României la Paris: „Dacă în 1923, Comitetul Nobel a judecat întreaga persoană a laureatului (n.r.: în original „persona“, care este şi un termen din psihologia lui Jung), atunci la fel trebuie să procedeze şi Hôtel Dieu în 2003 şi să concluzioneze că brutala inumanitate a lui Paulescu îi anulează orice merit ştiinţific.“

Nicolae Cajal, membru al academiei Române de Ştiinţe şi preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România între 1994 şi 2004, considera că trebuie făcută o deosebire între meritele ştiinţifice şi punctele de vedere personale. 

300 de milioane de diabetici

Diabetul este o boală metabolică ce duce la creşterea nivelului de glucoză în sânge. Cel de tip I apare din cauză că pancreasul nu poate produce insulină, iar cel de tip II pentru că celulele nu reacţionează la insulină. În România sunt declaraţi peste 600.000 de bolnavi de diabet.

Citeşte şi: Ce complicaţii creează diabetul

Sănătate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite