„Genele iartă, dar nu ne uită păcatele din dietă.“ Cum se acumulează greşelile din stilul de viaţă
0
Pe principiul „Dumnezeu iartă, dar nu uită“, alimentaţia proastă, somnul insuficient, lipsa de mişcare şi de contact social real, toate sunt greşeli care se acumulează în celule, cu consecinţe în şapte ani, în medie, sau chiar peste patru generaţii, spune prof. dr. Natalia Cucu.
Prof. dr. Natalia Cucu se plânge că, deopotrivă, tinerii şi oamenii în toată firea de astăzi fug de ştiinţă, se încăpăţânează să creadă tot ce li se bagă pe gât – de industriile alimentară, cosmetică şi de orice fel – şi să nu cerceteze. Şi, pe bună dreptate, când auzi termeni ca „epigenetică“, „funcţii genice“ şi „metaboliţi“, mai că-ţi fuge gândul pe fereastră. Dar e suficient numai să o priveşti în faţă pe specialista de 58 de ani, pe care îmbătrânirea pare să o ocolească, şi să devii curios: ce ştie ea şi noi, majoritatea, nu ştim? Domeniul de care se ocupă şi pe care îl predă de aproape zece ani la Facultatea de Biologie a Universităţii Bucureşti, este, şi el, foarte tânăr. Epigenetica a început să prindă contur în străinătate în urmă cu 30 de ani şi a încercat de-atunci încoace să găsească explicaţii pentru cele mai frecvente probleme de sănătate ale omului modern, dincolo de cele genetice, care sunt foarte puţine. Audrey Hepburn este una dintre imaginile epigeneticii, fiindcă ea este un exemplu care explică foarte clar cum funcţionează. Şi-a trăit anii adolescenţei în Olanda anilor 1940, iar foametea din 1944 şi-a pus amprenta sever asupra materialului ei epigenetic. De altfel, actriţa a pus depresia clinică de mai târziu pe seama malnutriţiei din adolescenţă.
„Weekend Adevărul“: În termenii cei mai simpli, cum aţi explica epigenetica?
Prof. dr. Natalia Cucu: În termenii cei mai simpli, epigenetica este o informaţie adiţională celei genetice, vestitului ADN, care cuprinde o reţea de molecule de semnalizare. Acestea ce semnalizează? Dacă o genă este activată sau nu, adică funcţia genică, cu consecinţe bune sau rele asupra sănătăţii. De ce i s-a spus „epi-“, adică deasupra? Ca să nu mai sperie lumea. Pentru că dacă îi ziceai cuiva că este vorba despre o problemă genetică, atunci toată lumea spunea „Aoleu, intervin mutaţiile!“. Nu! Este epigenetic, în sensul că nu intervin mutaţii. Dar, în schimb, aceste gene care nu au mutaţii pot duce şi ele la afecţiuni dacă informaţia genetică nu s-a exprimat când trebuia, în ţesutul în care trebuia şi în condiţiile în care trebuia. Dacă apare o boală înseamnă că am activat nişte gene unde nu trebuie, când nu trebuie. Noi nu interacţionăm cu mediul prin intermediul ADN-ului direct. Mediul nu dă cu ciocanul în ADN. Asta înseamnă evoluţia. Ne-am tot dezvoltat ca organisme superioare, cu multe organe, cu multe ţesuturi, care sunt ca un fel de înveliş apărător al acestui ADN. El trebuie să fie foarte stabil, nu trebuie să se schimbe, pentru că dacă se schimbă radical, intervin acele mutaţii care sunt asociate cu bolile genetice, considerate rare astăzi.
Să văd dacă am înţeles corect. În vreme ce bolile genetice sunt grave şi rare, cele care ţin de epigenetică sunt marea parte a afecţiunilor de astăzi, cele mai frecvente, majoritatea tot grave, la un moment dat.
Da, marea parte, adică bolile aşa-numite cronice ţin de epigenetică. Li se spune netransmisibile, adică necontagioase. Este vorba despre obezitate, sindrom metabolic, diabet, boli cardiovasculare, cancer. La medic mergem numai când suntem deja bolnavi. Chiar mulţi prieteni medici îmi spun: „Natalia, vii la mine aşa, cu nişte teste de diagnostic preventiv şi cu gânduri din astea utopice pentru noi la ora actuală. Păi noi de-abia rezolvăm diagnosticul şi schema de tratament...“. Dar ceea ce trebuie să subliniez este că acest concept de epigenetică ne responsabilizează mai mult atât ca medici, cât şi ca indivizi. Pentru că trebuie să ştim că informaţia epigenetică, spre deosebire de cea genetică, este extraordinar de versatilă. O putem modifica.
Mâncăm noaptea şi forţăm genele
Cum o modificăm?
Noi suntem 99,9% identici, datorită ADN-ului. Şi totuşi suntem diferiţi 0,1%, care nu înseamnă că suntem o altă specie, deşi tot încercăm să ne separăm în etnii, în rase... E foarte periculos! În primul rând, suntem fraţi cu toţii prin ADN, pe care-l avem de când suntem ca specie. Noi suntem Homo sapiens de cel puţin 50.000 de ani. Ceea ce ne diferenţiază este modul în care folosim acest ADN. ADN-ul înseamnă instrucţiuni care ni s-au dat în dar. Putem spune că este un dar divin, care ne spune următorul lucru: „Aveţi tot potenţialul de a vă adapta într-un anumit mediu. Găsiţi-vă sau alegeţi-vă mediul potrivit“. Şi plantele sunt tot ca noi, suntem asemănători cu ele din punct de vedere al materialului genetic – se numeşte eucariot, superior. Numai că plantele nu-şi pot alege mediul. Mai precis, ADN-ul cu care sunem înzestraţi este aproape perfect, iar bolile cronice nu apar prin modificări ale ADN-ului. Dar noi, de-a lungul vieţii, acumulăm greşeli care afectează informaţia epigenetică.
Ce sunt aceste greşeli?
Este vorba despre greşelile în hrană, în comportamentul social, în relaţiile cu ceilalţi. Este vorba despre faptul că nu respectăm natura, pentru care acest ADN ne-a fost dat, adică, de exemplu, nu respectăm ciclul circadian noapte-zi. Mâncăm noaptea şi forţăm nişte gene să funcţioneze când ele natural n-ar trebui să funcţioneze. Noaptea, genele respective nici nu au ce le trebuie ca să funcţioneze corect. Atunci, ele vor acumula un metabolit, o substanţă care nu este bună. Un alt exemplu este hormonul de creştere, care lucrează doar înainte de ora 12.00 noaptea. Dacă ne-am culcat, suntem întinşi şi relaxaţi înainte de ora 12.00, adică dormim, atunci hormonul respectiv îşi face treaba şi copiii cresc normal în înălţime, şi nu în lăţime. Deci trebuie să ţinem cont de ritmul nostru natural. Noi ne-am închis între patru pereţi, într-un mediu atât de artificial, încât nu ne mai luăm nutrienţii bazali, care ne trebuie pentru funcţionarea normală a organismului.
Cât de eficientă este detoxifierea
Deci dacă mănânc o dată prost genele vor acumula greşeli şi mă vor trage de urechi mai târziu?
Bolile epigenetice se instalează ca o consecinţă a obişnuinţei şi a repetabilităţii acestor greşeli. Se spune „Dumnezeu iartă, dar nu uită“. Acest lucru este valabil aici. Natura ne iartă, noi mergem mai departe. Faptul că am mâncat acum foarte prost, de la fast-food, cu grăsimi de proastă calitate, noaptea nu ne va face să ne îmbolnăvim a doua zi. Dar această greşeală nu este uitată de materialul genetic, se acumulează alături de alte greşeli până când, la un moment dat, acest cumul va duce la declanşarea unei boli. Ne îmbolnăvim prin acumularea unor greşeli de funcţii genice în cel puţin şase luni, într-un an, în doi, cam în şapte ani, în medie. Aşa determinăm ştiinţific un ritm de modificare în a doua noastră natură, despre care tot vă vorbesc, în epigenetică. Greşelile duc la deficite, care definesc, de fapt, bătrâneţea. Se numeşte bătrâneţe sau vârstă metabolică. Avem vârsta noastră din buletin, dar una este aceasta, şi alta este vârsta biologică sau metabolică. Dacă se acumulează multe greşeli, metabolismul îmbătrâneşte. Această îmbătrânire înseamnă o vulnerabilizare, avem nişte deficite peste tot, nişte găuri, care sunt foarte grave, sunt un pas către boală.
Dar dacă încercăm, de exemplu, să „reparăm“ greşelile prin cunoscutele cure de detoxifiere din posturi mai ales? Au acestea efectul scontat după o perioadă îndelungată în care am mâncat prost?
Ei, asta este ceva ce ne planificăm noi şi nu ţinem cont de planificarea organismului. Nu poţi să mănânci prost, să iei produse sintetice şi să spui „Lasă, că mă detoxifiez eu nu ştiu când“. Acel „nu ştiu când“ nu corespunde cu ritmul nostru biologic. Şi detoxifierea are rolul ei, dar să ştiţi că şi aici suntem unici, reacţio-năm individual faţă de aceste detoxifieri. Glutationul, în general, ca şi metabolit, se implică în detoxifiere, este purtător de toxine, să spunem în mare. Sunt gene asociate glutationului, care îl procesează, dar care şchioapătă la unii. Şi atunci, organismul nu se detoxifică uşor, toxinele se acumulează foarte rapid.
Hrana pentru gene
Care sunt alimentele necesare genelor?
Avem nevoie bazal de folaţi, de vitaminele B6, B12, adică de verzituri, fiindcă altfel enzimele nu-şi fac treaba, nu procesează, nu asigură stabilitatea genomului. În fiecare celulă care se multiplică trebuie să se sintetizeze un ADN. Păi nu are cum să se sintetizeze, dacă nu avem şi folaţi. De asemenea, colina (n. r. – amină care face parte din complexul vitaminic B) este foarte importantă, care vine din seminţe şi din alimentele cu lecitină (n. r. – uleiurile vegetale, gălbenuşul, seminţele de floarea-soarelui, de susan, alunele de pământ sunt cele mai bune surse de lecitină). Şi mineralele sunt esenţiale, mai ales calciul şi magneziul. Magneziul e în cacao, de exemplu. Ciocolata care nu are lapte şi zahăr este un antioxidant fantastic. Dar trebuie consumată fără dulce. Şi grăsimile de bună calitate sunt extrem de importante, care sunt Omega 3 şi Omega 6. Dar trebuie să prevaleze Omega 3, din seminţe şi din peşte. Asta nu înseamnă că nu trebuie să mâncăm niciodată grăsime de la porc, de exemplu, care conţine Omega 6. Doamne fereşte, este şi ea bună. Dar raportul trebuie să fie în favoarea lui Omega 3, asta e tot. Se spune despre carnea roşie că este asociată cu cancerul. Păi sigur că e asociată cu cancerul, dacă o mănânci în fiecare zi. Cam aşa ar trebui: împărţiţi farfuria în trei, iar o treime să fie carne sau produse animale, cum sunt laptele, ouăle, brânza, şi două treimi plante, legume şi fructe. Acestea din urmă ne dau şi glucidele de calitate, de care are nevoie materialul genetic.
„În primele trei-patru luni se pot instala «muguri» de autism“
Mulţi spun: „Ce sens are să mă las de fumat acum? Dacă mi-o fi dat să mor, o să mor oricum. Suntem în mâna destinului“. Ce cred genele noastre despre asta?
S-a crezut multă vreme că destinul nu ni-l putem face noi înşine. Persoanele care au o mutaţie genetică, da, ele au un destin dramatic şi sunt prea puţine de făcut. Deşi şi aici s-au făcut progrese. Dar cei care sunt sănătoşi spun: „Noi suntem sănătoşi acum, putem mânca oricât şi nu păţin nimic, fumăm şi radiografiile arată bine...“ Dacă sângerăm undeva, ne tratăm ca să scăpăm de acea sângerare. Dar noi sângerăm, imaginativ, nu la propriu, în interior prin aceste greşeli pe care le acumulăm. Într-un metabolism, o proteină nu-şi face treaba cum trebuie. Şi altă proteină, cu care comunică într-o reţea, are de suferit. De exemplu, ceea ce mâncăm se transmite în creier şi putem să explicăm nişte forme autistice de comportament prin lipsa unor nutrienţi de care nu am ţinut cont.
Care ar mai fi alte greşeli pe care le facem şi care se acumulează astfel încât pot declanşa boli epigenetice?
De exemplu, se obişnuieşte să se dea vitaminele din categoria folaţilor în sarcină, dar folaţii trebuie să existe în dietă şi înainte de sarcină, de formarea celulelor germinale. De multe ori, pentru o problemă de sănătate nu este de vină o mutaţie, ci este de vină părintele care în timpul adolescenţei a spus că-şi trăieşte viaţa şi-şi permite orice, pentru că este tânăr. Cei mai mulţi tineri cred că trebuie să se gândească serios la sănătate numai atunci când se vor aşeza la casa lor şi vor avea un copil. Dar viaţa adevărată se trăieşte şi pentru viitor în acele momente de adolescenţă. Sunt cazuri care vin cu ADN-ul foarte curat, bio, dacă putem spune aşa, şi care, pe fondul unei proaste administrări a perioadei neonatale, primele trei-patru luni, dezvoltă probleme. Comportamentul social părinte-copil este extrem de important. În primele luni, chiar dacă genele sunt funcţio-nale, se pot instala nişte „muguri“ de autism, de stres posttraumatic, de boala Alzheimer care se dezvoltă, evident, mai târziu.
„Copilul să stea lipit de piept încontinuu“
Deci în primele trei-patru luni, materialul genetic este cel mai vulnerabil. Ce trebuie să facă sau să nu facă părinţii în această perioadă?
În primele luni, contactul cu mama, în special, dar şi cu tatăl – aportul paternal fiind extrem de important – îşi spune cuvântul asupra dezvoltării ulterioare. Este vorba chiar de contactul direct, fizic, continuu. După naştere, copilul ar trebui să stea lipit de piept încontinuu. Nu să-l arunci, cum se recomandă astăzi, într-o cameră separată, ca să-l înveţi să dea piept cu stresul. Sigur, mai târziu există un joc de glezne în această educaţie, mai laşi copilul să plângă. Dar în primele luni, atunci se formează acel autism, Doamne fereşte, pe care nu ţi-l explici. Se spune „Lick your rat“ (n. r. – ad literam, „Linge-ţi şobolanul“, o expresie care se referă la grija pe care părintele trebuie să o manifeste faţă de pui, de copil). Aceasta este o expresie care provine de la o şcoală din Canada, care a dezvoltat acest domeniu al epigeneticii în formarea individului în primele luni.
Acest articol a fost publicat în „Weekend Adevărul“
Se încarcă comentariile...
