OMS: Pojarul face ravagii în Europa. România ocupă primul loc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pojarul este o boală contagioasă care poate fi fatală
Pojarul este o boală contagioasă care poate fi fatală

În 2017, în Europa s-a înregistrat o creştere masivă a numărului de pacienţi cu pojar, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. 20.000 de persoane au fost afectate, din care 35 au murit, faţă de 5.273 de cazuri, în 2016.

15 ţări din Europa sunt afectate de epidemia de pojar. România deschide topul cu peste 5.500 de cazuri de pacienţi, scrie bbc.com, citând statistica Origanizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Urmează Italia şi Ucraina.

Populaţia nevaccinată este parte a acestei probleme, potrivit aceleiaşi surse. Deşi încă din 2004 a fost publicat un studiu referitor la faptul că între vaccinarea împotriva pojarului şi autism nu poate fi făcută nicio legătură, spaima şi neîncrederea oamenilor au dus la refuzul imunizării. Boala este însă foarte contagioasă şi are potenţial letal.

Potrivit OMS, deşi vaccinarea ar putea preveni îmbolnăvirea, rata imunizării a scăzut tot mai mult în ţările afectate, mai ales în grupurile marginale de populaţie, la care s-a adăugat lipsa aprovizionării cu vaccin şi a supravegherii sanitare.

Reprezentanta OMS, dr. Zsuzsanna Jakab, a declarat că fiecare persoană nou infectată în Europa reaminteşte faptul că adulţii şi copiii neimunizaţi se află la risc atât de a face boala, cât şi de a o răspândi celorlaţi care nu au apucat să fie vaccinaţi. „Acest pas înapoi pe care îl înregistrăm acum nu trebuie să ne abată de la ţelul nostru de a eradica boala odată pentru totdeauna“, a mai spus aceasta.

Semnele pojarului sunt secreţiile nazale abundente, tusea seacă, inflamaţia gâtului, ochi înroşiţi, temperatura ridicată, şi, după câteva zile, pete roşii, umflate, pe piele.  

Top ţări europene cu cele mai multe cazuri de pojar în 2017

România – 5.562

Italia  - 5.006

Ucraina – 4.767

Grecia - 967

Germania – 927

Serbia - 702

Tajikistan - 649

Franţa - 520

Rusia – 408

Belgia - 369

Marea Britanie - 282

Bulgaria - 167

Spania - 152

Cehia - 146

Elveţia - 105

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite