Prof. dr. Alexandru Blidaru, chirurg oncolog: „Ecografia şi mamografia sunt ca auzul şi văzul pentru chirurg“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La întrebarea câte paciente cu cancer de sân a operat până acum, prof.dr. Alexandru Blidaru răspunde simplu:„ Nu ştiu, n-am numărat“. Spune însă că „vede“ cam 50 de pacienţi pe zi, nu toţi „persoane bolnave“, face cam 15 operaţii pe săptămână, din care jumătate sunt, probabil, cancere mamare.

Este bucureştean get-beget, fost elev la „Sava“, fiu de chirurg şi unul dintre cei mai buni medici chirurgi oncologi pe care-i avem. Dovadă, pacientele care „se bat“ să prindă o programare la celebrul profesor a cărui opinie medicală poate face diferenţa.  Într-un interviu acordat pentru Weekend Adevărul, prof. Blidaru a vorbit despre creşterea incidenţei cancerului de sân la noi şi la alţii, despre cum a evoluat numărul de mastectomii şi din ce cauză, despre temerile pe care la au pacientele care îi calcă pragul cabinetului, precum şi despre importanţa existenţei unui limbaj medical comun în cancerul mamar.

Weekend Adevărul: La conferinţa din octombrie de la Bucureşti despre cancerul mamar aţi insistat pe necesitatea existenţei unui limbaj medical comun. Ce înseamnă acest lucru?  

Prof.dr. Alexandru Blidaru: În diagnosticul şi tratamentul cancerului mamar sunt implicaţi medici de diferite specialităţi: imagişti, medici de familie, cu specialitate în genetică, anatomopatologi, ginecologi, chirurgi, chirurgi pasticieni, oncologi medicali, radioterapeuţi, psihologi, nutriţionişti, şi probabil că am mai uitat pe unii dintre ei. Rezultatele tratamentului sunt bune atâta timp cât există o cooperare şi o conlucrare între aceştia.

Cum se comunică acum?

De cele mai multe ori, aceşti medici vorbesc între ei prin bileţele. O singură dată sau de câteva ori se întâlnesc pentru aşa-numita comisie de indicaţie terapeutică, care stabileşte ce de făcut odată ce e diagnosticul cert. Între anumite specialităţi există şi anumite coduri.  Nu cum e Morse, dar nişte coduri. Care, pentru radiologi sunt aşa-numitele coduri Birads.

Ce sunt acestea?

Fiecare rezultat e codificat cu un anumit număr. Şi când ştii că e un cod Birads 1, de exemplu, ştii sigur că persoana respectivă nu are nimic. Lucrurile devin complicate chiar şi în codificarea aceasta pentru că, de exemplu, codul Birads  4 este primul care ridică o suspiciune. Femeia pleacă de la medicul imagist cu această suspiciune, numai că dacă citeşti atent suspiciunea aceasta, riscul de a face cancer mamar este între 5 şi 95%.

Păi, între 5% şi 95% e totul.

Exact.  Numai că soarele răsare mâine, nu e. Problema cu acest cod 4 e că persoana respectivă ajunge după aceea la doctorul chirurg sau ginecolog. Şi soluţia e pentru a şti sigur ce e, e numai operaţia. Asta înseamnă că ai toate şansele să operezi 100 de femei  din care, să zicem, 5-10 au cancer. Asta înseamnă că operezi 90% din femei  degeaba. Şi atunci, responsabilitatea medicului  e de a încerca în această situaţie care e cumva cea mai delicată de a ajunge la un scor mai rezonabil de risc.

Pentru a nu opera toată lumea degeaba...

Necazul chirurgului e altul aici. Vine pacienta cu un Birads 4 şi, în virtutea experienţei pe care o ai, crezi că nu e nimic. Şi nu operezi. Ceea ce e foarte bine în 90% din cazuri. Dar ajunge ca o singură pacientă să facă cancer şi asta înseamnă că ai făcut o mare greşeală medicală că n-ai operat-o.

Şi atunci care este soluţia?

Soluţia e să continui investigaţiile. Să te bazezi pe ce ştii şi ce ai învăţat pentru că, în general, în ţările civilizate se acceptă un 60% leziuni benigne pentru a descoperi 40% leziuni maligne. Deci, nici vorbă să operezi 90%. Prin urmare, apelezi la alte metode de diagnostic. Dacă a făcut mamografie, ceri ecografie. Trimiţi la altcineva, Faci puncţie. Faci RMN. Şi urmăreşti la intervale scurte pentru că imaginea spune multe, dar nu spune totul. Lucrurile nu sunt simple. Există leziuni intermediare, zone incerte în care trebuie investigaţii diverse.  

Multă lume întreabă: ce e mai bine ecografie sau mamografie?

Sunt complementare. Sunt ca auzul cu văzul. Lucrurile devin şi mai complicate atunci când aceste leziuni sunt foarte mici. Pentru că nu ştii niciodată ce e cu ele. Acestea sunt lucrurile dificil de diagnosticat. Nu ştii dacă vor evolua într-un fel sau altul. Dar, marele avantaj e că poţi trata un cancer în stadiul 0 sau stadiul 1, nu stadiul 3.

Este depistat din ce în ce mai mult cancerul mamar în stadiul 0?

Da. Stadiul 0 este carcinom intraductal şi de multe ori se diagnostichează prin prezenţa de calcificări. Uneori, cancerul în stadiul 0 e foarte ciudat. Pentru că deşi e în stadiul 0, este în întreg sânul. Deci, e puţin avansat, dar extins. Şi e una dintre situaţiile în care trebuie extirpat sânul în totalitate. Alteori, există nişte tumori în stadiul 1, 2 care sunt localizate şi se poate face o operaţie limitată.

Adică există indicaţie de mastectomie chiar şi în stadiul 0?

Sigur că da, atunci când există o boală diseminată. Şi există frecvent aşa ceva. 

Cum a schimbat Angelina Jolie faţa cancerului mamar

Se vorbeşte despre RMN ca fiind metoda cea mai sensibilă de a identifica modificări mamare suspecte.

Pe cât de sensibilă e, pe atât de nespecifică e. Adică pune în evidenţă tot felul de leziuni care nu sunt întotdeauna maligne. Dar nu ştim că leziunile nu sunt cancere şi atunci trebuie operate. Aici poate avea loc o discuţie interesantă despre cancerele localizate în stadiul 0 care, poate, nu ar evolua niciodată. Nu s-ar dezvolta în cancer invaziv. Din cauza RMN-ului a crescut procentul de efectuare a mastectomiilor.

Care sunt celelalte cauze?

În general, peste tot în lume, dacă boala se descoperă devreme, tratamentul chirurgical este unul conservator în care sânul se conservă cu rezultate estetice şi oncologice foarte bune. Tratamentul conservator se face într-o proporţie de 60-80%.pe lângă RMN, o altă cauză e identificarea modificărilor BRCA 1 şi BRCA 2, gene care determină apariţia cancerului.

E şi o modă apropo de Angelina Jolie.

Eu mă bucur că, în sfârşit, a divorţat Angelina Jolie pentru că foarte multe femei  veneau să-mi spună că vor să fie ca ea. Şi eu le voi întreba de aici înainte dacă vor divorţa. Necazul cu Angelina Jolie e că peste tot în lume – îmi spunea un profesor din Israel – femei care nu au nimic sau au dureri la sân sau au nişte modificări benigne vin şi spun: „ vreau mastectomie bilaterală cu reconstrucţie“. Profesorul din Israel  avea o idee şi mai bună şi le spunea : „Ştiţi, eu vă fac operaţia asta , dar asta nu înseamnă că soţul dvs se va transforma în Brad Pitt“. Acum a picat acest argument.

Despre BRCA 1 şi BRCA 2 se ştia de multă vreme.  Povestea cu Angelina Jolie a avut şi un rol benefic.

Da. A conştientizat pentru marea masă de oameni şi de femei că e util să facă această identificare genetică. Şi s-a produs o scădere a preţului, mai ales în SUA. La noi e scumpă. Necazul e că tendinţa a fost să se facă aceste operaţii în cazurile în care nu există indicaţie.

Când există indicaţie?

Noi facem reconstrucţie de 15 ani sau de 17 chiar, înainte ca doamna Jolie să fie Pitt. Există indicaţie de mastectomie bilaterală cu reconstrucţie fie profilactică – deci când nu e cancer - sau dacă e pe o parte,  pentru sânul celălalt – atâta vreme cât există aceste modificări genetice sau cât există un risc mare familial. Femei care au cancer ovarian, mamar sau diferite alte cancere sau când există un risc mare. Altfel, nu.

Alt motiv pentru care a crescut numărul mastectomiilor care ar fi?

Se fac mastectomii şi pentru că lumea asta e ciudată şi ţine de tot felul de considerente, inclusiv financiare. Au venit profesori din Germania la conferinţă şi spuneau că, în multe locuri, decizia unei anumite specialităţi de a face o intervenţie sau nu e legată şi de cât e compensată sau nu de casa de asigurări. Adică mai bine faci anume tip de operaţie pentru că eşti mai bine plătit şi alte operaţii să le laşi altcuiva. De exemplu, în Germania ginecologii făceau inclusiv chimioterapie pentru cancer mamar, dar nu mai fac, pentru că nu mai sunt plătitţi destul de bine. Şi atunci au lăsat-o chimioterapeuţilor.

Dar nu e la mijloc şi angoasa femeilor în faţa riscului?

Există şi acest lucru şi pe bună dreptate. Multe spun: uite, am avut un cancer în partea aceasta şi de ce să aştept să am şi pe partea cealaltă? Şi în ideea că scapă de chimioterapie, deşi nu scapă. Şi mai este încă un motiv pentru care se face ai frecvent mastectomie - pentru că există tehnicile de reconstrucţie a sânului. În SUA, în ultimii 5 ani numărul mastectomiilor efectuate s-a dublat, ba chiar mai mult.

„E, totuşi, foarte multă lume bolnavă. Şi o să fie şi mai multă“

Câte paciente cu cancer mamar aţi operat?

N-am numărat. Nu ştiu. Nu operez doar cancer mamar, ci şi afecţiuni ginecologice, melanom malign, afecţiuni digestive. Cam jumătate din ce operez e cancer mamar. Să tot fie vreo 20- 25.000 de operaţii, din care, probabil, vreo 10.000 au fost cancere mamare. Mi-e groază! Se poate aşa ceva? Oricum, vreo 15 operaţii pe săptămână. E sinistru. Ştiţi ce mă întreba băiatul meu că tot vorbim de cifre?  Îi spun: uite iar am consultaţii şi văd 50 de persoane, şi el: dar de ce e aşa de multă lume bolnavă? Şi încercam să-i spun că nu văd doar lume bolnavă, ci şi oameni care nu au nimic, oameni care vin la control, dar totuşi e foarte multă lume bolnavă. Şi o să fie şi mai multă.

De ce spuneţi asta?

Pentru că peste tot în lume incidenţa cancerului mamar e în creştere şi vorbesc doare despre acest tip de cancer. Din tot felul de motive: mod de viaţă, vârstă, depistare mai devreme. Necazul e că în România pe lângă incidenţă, creşte şi mortalitatea. În străinătate, incidenţa creşte, dar mortalitatea a început să scadă. Boala e descoperită mai devreme, tratată poate mai bine...

Vi se întâmplă des să vină paciente cu cancer mamar rugându-vă să le operaţi de urgenţă?

Frecvent. Nu ştiu de unde ştiţi dar ştiţi perfect. Spun de mult că jumătate din energia  la consultaţii nu e să ştiu ce boală are, ci să conving pe cel care are nevoie de operaţie să o facă, iar pe cel care nu are nevoie să nu o facă. E foarte frecventă această cerere şi ea depinde de experienţa pacientului. Dacă o rudă a făcut chimioterapie şi a murit după operaţie, persoana respectivă nu mai vrea să facă chimioterapie. Dacă altcineva a făcut operaţie şi a murit nu mai vrea să facă operaţie. Foarte multe femei exact aceasta spun: nu vreau să fac puncţie, nici chimioterapie, vreau să scap de tot răul, vreau să fac operaţie de la început, vreau să fac eventual mastectomie bilaterală, vreau să scap. Şi sigur, până la urmă poate-i conving. Durează multă vreme. Alţii găsesc în altă parte să fie operaţi mai repede - asta e decizia lor. Eu încerc să conving atât cât pot. Sigur că cele câteva cazuri din mii pe care nu le-am convins le ţin minte şi acum şi îmi pare rău. Dar nu pot să comunic perfect cu toată lumea, deşi încerc.

Recomandaţi simultan cu mastectomia şi reconstrucţia sânului?

Depinde. Recomand în funcţie de stadiul bolii, de agresivitate, de vârstă, de tot felul de elemente. O mică parte a tratamentului cancerului, în general, şi a cancerului mamar e operaţia chirurgicală. Parte care trebuie integrată în tot tratamentul ca să ai rezultate bune. De ce? Pentru că, din păcate, chirurgia nu rezolvă singură aşa cum nici chimioterapia şi nici radioterapia nu sunt metode unice care să rezolve aceste boli. Numai în anumite cazuri în stadiul 0, să zicem, tratamentul este exclusiv chirurgical. De cele mai multe ori e asociere. Şi mai mult, eu şi colegii mei preferăm atunci când e cazul ca tratamentul citostatic, sistemic să fie preoperator, pentru a vedea dacă tumora răspunde la tratamentul  acela. Dacă se face tratament după operaţie nu ştim dacă boala răspunde. E un tratament făcut în neant, în orb. În timp ce aşa, având tumora, vedem că ea involuează.

Adică tratamentul e eficient.

Da. Şi dacă e eficient gama de intervenţii chirurgicale e mult mai largă. Putem face de toate: de la tratamentul conservator cu păstrarea sânului până la biopsie de ganglion-santinelă, de la extirparea în totalitate a ganglionilor până la mastectomie pur şi simplu. În unele cazuri, se face pur şi simplu mastectomie. Pentru că e un caz avansat, cu ganglioni invadaţi , un caz care trebuie să facă radioterapie postoperator. Şi atunci singura alternativă e mastectomia. Eventuala reconstrucţie intră în discuţie numai după terminarea tratamentului oncologic. În alte situaţii, poate fi vorba de mastectomie unilaterală cu reconstrucţie în acelaşi timp, alteori mastectomie bilaterală dacă e cazul cu reconstrucţie în acelaşi timp. De aceea e important să existe o specializare pentru chirurgul care se ocupă de afecţiunile mamare. Pentru că e un evantai de interveţii care trebuie cunoscute şi integrate în planul de tratament. Dacă ai un ciocan în mână ai tendinţa să vezi tot ce ai în faţă ca un cui. Trebuie să ai mai multe moduri de exprimare.

Redirecţionaţi pacienţi către alţi medici?

Medicul trebuie să fie onest faţă de el însuşi şi faţă de pacient şi lucrul acesta mi se întâmplă şi mie frecvent. Dacă ştiu că un coleg într-un anumit domeniu are o experienţă mai mare decât mine face mai frecvent decât mine face mai bine decât mine, de fiecare dată nu mă sfiesc să spun aveţi nevoie de tipul ăsta de operaţie şi din punctul meu de vedere e cel mai bine să faceţi operaţia acolo.

Şi pacienţii înţeleg?

De multe ori, nu.  Uneori se supără şi spun: dar de ce nu vreţi să faceţi operaţia? Că ştiu că aţi mai făcut! Da, dar nu am mai făcut de multă vreme şi nu mă mai ocup. Şi mi se pare normal să acorzi cea mai bună şansă pacientului.

Ce v-aţi dori de la pacientele dvs?

Bună întrebare. Nu ştiu. Bine, acum. s-ar putea să fiu şi puţin egoist. Pentru că am o vârstă şi nu ar trebui să-mi mai pese aşa de mult. Cred că mi-aş dori foarte tare ca tot ce v-am povestit şi tot ce fac, aşa cum e totul în viaţă cu suişuri şi coborâşuri şi aşa a fost tot tratamentul cancerului mamar, cred şi sper ca toate acestea să fie la un moment dat istorie. Şi să existe posibilitatea de a depista o modificare foarte devreme, când e milimetrică, de a reuşi să o biopsiezi şi să stabileşti diagnosticul când e de câţiva miimetri şi de a o putea trata fie prin injectare a unui tratament specific - poate imun, poate cu anticorpi monoclonali, poate altceva - o injectare în jurul tumorii şi cam cu asta să se încheie tot tratamentul cancerului mamar.

Să înţeleg că vreţi să rămâneţi fără meserie?

Păi, eu da. Aş vrea. Am făcut destul şi cred că asta ar fi minunat.

Vă mulţumesc.

Mastectomii cu păstrarea învelişului sânului, areolei şi mamelonului

Lucraţi şi la stat şi în privat.

Institutul Oncologic „Al. Trestioreanu“ e un loc unde se adună competenţe, experienţe şi unde eu şi colegii mei tratăm tot felul de cancere. Consult şi tratez şi în privat pentru că vreau să ofer alternativă pacientelor. Şi, de fiecare dată când mă întreabă unde doresc să le consult sau să le operez le spun că e alegerea dânselor. De fiecare dată.

Specialiştii români se pot compara cu cei din Israel sau Germania?

Am organizat la Bucureşti conferinţe unde au venit specialişti foarte buni din lume. Uneori, am fost noi uimişi şi entuziasmaţi de ce fac ei, alterori au fost ei de ce facem noi.

Ce i-a uimit la noi?

Diferitele tipuri de operaţii de mastectomie. În care extirpăm sânul în totalitate şi în care nu numai că păstrăm învelişul sânului complet, dar păstrăm şi areola şi mamelonul astfel încât, reconstruit, sânul să arate la fel sau chiar mai bine decât înainte. E o operaţie mai anevoioasă pe care o facem sigur cu mai multe riscuri, dar pe care o facem deja de rutină. Încercăm să ne comparăm cu cele mai bune locuri din lume şi să acordăm şanse de evoluţie cât mai bună pacientelor.

„Se impune o specializare pentru chirurgia sânului“

Rezultatele tratamentului în diferite afecţiuni ţine de experienţă. Ţine de numărul de cazuri pe care le vezi şi le tratezi. Un chirurg nu poate să ajungă la nivelul de vârf al chirurgiei cancerului mamar decât dacă vede şi tratează multe cazuri. Înainte trebuia să cunoşti 2-3 tipuri de intervenţii chirurgicale, acum numai pentru chirurgia oncoplastică sunt vreao 240 de tipuri diferite de intervenţii chirurgicale. Şi atunci e imposibil să le ştii operând şi alte patologii. Şi de asta e foarte probabil că va fi necesară o specializare strictă pentru chirurgia sânului, fie pornind de la ginecologi, fie pornind de la chirurgi. Sigur că există şi acum o specializare pe care o conducem: chirurgie şi ginecologie oncologică care cuprinde nu doar afecţiunile mamare, dar şi cele ginecologice, dar cred că încetul cu încetul va trebui o astfel de specializare.

De la cine a învăţat meserie

N-am furat meserie că n-a trebuit. Eu n-am luat pe cât aş fi putut să iau. Pentru că tatăl meu a fost chirurg şi natural aproape orice fiu cu tatăl nu prea...adică nu că era o relaţie proastă, dar n-am profitat de cât ştia tata, care a fost primul om care a vrut să mă inveţe. Apoi, absolut întâmplător, am făcut lucrarea de diplomă cu profesorul Dan Setlacec şi, întâmplător, deşi nu opera cu predilecţie cancere mamare am făcut-o despre o tehnică originală de-a dânsului pentru cancerul mamar. Asta a fost o coincidenţă ciudată. Apoi am ajuns la Institutul Oncologic Bucureşti şi am lucrat cu profesorul Trestioreanu care era o figură absolut deosebită şi e remarcabil că, în România, s-a ajuns, totuşi, ca institutul să poarte numele lui. Cu profesorul Bălănescu mi-am făcut doctoratul. Am fost la specializări în Scoţia şi Italia trimis de profesorul Trestioreanu, dar am învăţat de la colegi de alte specialităţi. Acum, încerc să transmit ce ştiu cui vrea să primească.

CV

Este fiu de medic chirurg

Numele: Alexandru Blidaru

Data şi locul naşterii: 4 iulie 1957, Bucureşti

Starea civilă: căsătorit, 3 copii

Studiile şi cariera:

În 1976 a absolvit Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ din Bucureşti. Este fiu de medic chirurg de la care spune că nu a învăţat atât de mult cât ar fi trebuit.

În 1982 termină Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii „Carol Davila“ din Bucureşti.

Între 1983 şi 1988 a fost rezident în chirurgie la Institutul Oncologic „Prof.dr. Al. Trestioreanu“ din Bucureşti şi la Institutul Clinic Fundeni.

În 1991 devine asistent universitar la UMF „Carol Davila“ din Bucureşti.

În 1993 ajunge medic primar în chirurgie generală.

Din 2003 este şeful secţiei Chirurgie Oncologică II de la Institutul Oncologic „Prof.dr. Al. Trestioreanu“ şi profesor universitar.

Din 2012 este şeful Disciplinei Chirurgie Oncologică de la UMF „Carol Davila“.

Este specializat atât în oncologie medicală, cât şi în chirurgie plastică şi reconstructivă.

În 1998 a realizat primele intervenţii de reconstrucţie mamară după o operaţie de cancer la sân din România.

Locuieşte în: Bucureşti.

 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite