„Pro“ sau „anti“ homeopatie? Studii ştiinţifice care stau în spatele acestei metode terapeutice

Farmacie homeopată din Franţa

Contestările la adresa homeopatiei şi a eficacităţii remediilor prescrise în cadrul acestui tip de tratament nu au fost puţine de-a lungul timpului. În unele momente, s-au înteţit, pentru ca, în altele, dimpotrivă.

Dr. Sorin Dan Cadar, medic primar ORL, medic cu competenţă în homeopatie, preşedintele Asociaţiei Române de Homeopatie Clinică (foto jos), dă detalii despre studiile ştiinţifice importante care s-au făcut în acest domeniu şi despre ce au arătat ele.
Hipocrate a pus bazele teoretice şi a explicat, conform cunoştinţelor vremii, modul de acţiune al homeopatiei. A practicat metoda terapeutică homeopată în acelaşi timp cu metoda alopată/convenţională, combinând frecvent sau alternând aceste două metode.
Deci Hipocrate a intuit şi a demonstrat posibilitatea coexistenţei, benefice pentru pacient, a terapiei combinate homeopate şi alopate/convenţionale.
Astfel, încă de la începutul istoriei terapiei medicale se alăturau homeopatia şi alopatia ca fiind două metode ce pot alina suferinţa bolnavilor, fie că sunt utilizate separat, combinate sau în succesiune, între cele două metode neexistând incompatibilitate. Dezvoltarea şi îmbogăţirea metodelor terapeutice a fost preluată şi perpetuată, după Hipocrate de învăţăcelul său Galenus, care a preferat să practice cu deosebire metoda alopată. Astfel se face că homeopatia, ca metodă terapeutică, a intrat într-un con de umbră din punct de vedere istoric.
Meritul major al redescoperirii acestei metode terapeutice îi revine lui Hahnemann. Medicul Christian Samuel Hahnemann a intuit calea experimentală clinică, a alcătuit primele tablouri de patogenezie clinică, a cristalizat principiile de bază şi este, în adevaratul sens al cuvântului, fondatorul modern al homeopatiei. De tânăr face, în primii ani de activitate, o veritabilă criza de conştiinţă profesională, impresionat de neputinţa terapiei oficiale. În ciuda unei mari reputaţii medicale pe care şi-o câştigase până atunci, iese într-una din zile în sala de aşteptare şi se adresează mulţimii de bolnavi: „Dragii mei, puteţi pleca de aici, sunt incapabil să vă uşurez suferinţa...“. Pornind de la date experimentale clinice, observând bolile copiilor săi, Hahnemann a fost preocupat, până la obsesie, de o întrebare genială pentru timpurile sale şi la fel de actuală şi în timpurile moderne: „De ce nu a fost găsit un mijloc particular de vindecare pentru fiecare bolnav  - personalizarea tratamentului, de vreme ce, de secole, există oameni ce-şi zic medici?“
Astfel, în 1810 apare prima ediţie a cărţii de bază a lui Hahnemann – „Organonul“ sau „Arta de a vindeca“.

Colegii de breaslă, primii contestatari

Din 1810, au apărut şi contestatarii metodei sale terapeutice – homeopatia.  Aceşti contestatari erau reprezentati de colegii de breaslă medicală ai lui Hahnemann, colegi care nu înţelegeau principiile şi nu erau multumiţi de faptul că Hahnemann oferea o alternativă  - personalizată - de tratament pacienţilor. Din ce în ce mai multi pacienţi s-au adresat medicului Hahnemann, ceea ce a determinat şi o reacţie de „invidie“ din partea corpului medical austriac şi german de la acea vreme.
Interesantă este următoarea întâmplare. Medicul Constantine Hering (1800-1880), asistent universitar la Viena, a fost îndemnat de profesorii săi să critice teoria lui Hahnemann. Pentru a cunoaşte bine ce urma să critice, Hering a început să studieze Homeopatia (Organonul); dar, surpriză! Îşi dă seama ca teoria lui Hahnemann are logică şi suport clinic medical şi devine unul din marii medici homeopaţi din istorie; în anul 1833 a emigrat în Statele Unite, stabilindu-se la Philadelphia, unde va întemeia, în 1848, o şcoală celebră de homeopatie, Colegiul Medical Hahnemann din Pennsylvania, şi va fi considerat, peste ani, părintele homeopatiei americane. Este autorul unei materii medicale în 10 volume, „The Guiding Symptoms of our Materia Medica“, extrem de populară şi apreciată de toţi homeopaţii.
În concluzie, contestarea metodei terapeutice homeopatice a apărut în Austria şi Germania încă de la lansarea, în 1810, a Organonului.

Ce li se reproşează tratamentelor homeopatice

Interesant de observat este faptul că pe primul loc în top 3 al ideilor contestatare este o „incapacitate“ tehnică de a explica modul în care o substanţă foarte diluată poate acţiona farmacodinamic, farmacochinetic şi farmacologic  - „după numărul lui Avogadro nu mai exista substanţă fizică“. Este, deci, o problemă tehnică ce nu are legatură cu medicina clinică, ci mai degrabă cu fizica, matematica sau chimia. Nu este preocuparea medicului clinician să facă cercetări în matematica avansată, fizică cuantică sau în chimie subatomică. Nu este preocuparea medicului clinician să inventeze aparate suficient de sensibile, care să poată descoperi „miezul“, „chintesenţa“ substanţei înalt diluate. De altfel, la ora actuală, nu există nici aparate suficient de sensibile, capabile să evidenţieze virusul hepatitic B sau C sau D în cantitate foarte mică -  se şi recunoaşte pe buletinele de analize: “limita de detecţie a aparatului este …“
Pe locul  al doilea în lista contestărilor stă efectul placebo al metodei terapeutice homeopatice. Fals. Nu se poate vorbi de placebo la: copiii de sub 1 an; la animale; la plante; în cazul markerilor biologici.
Pe locul al treilea în lista contestărilor se află o altă falsă afirmaţie:  „nu există studii recunoscute şi publicate care să dovedească eficienţa homeopatiei“. Fals. Dacă doresc informaţii despre dermatologie mă adresez publicaţiilor de dermatologie, dacă doresc informaţii despre gastro-enterologie mă adresez publicaţiilor de gastro-enterologie, dacă doresc informaţii despre homeopatie mă adresez publicaţiilor de homeopatie. Aşa face un medic clinician corect şi profesionist. Publicaţii despre homeopatie există în număr foarte mare şi acolo sunt publicate enorm de multe studii clinice şi comentarii despre cum metoda terapeutică homeopată ajută, clinic, vindecarea, alinarea sau controlul bolilor. Dar … întrebarea corecta este: „Cine recunoaşte publicaţiile despre homeopatie ?“ Evident, răspunsul corect este: medicii cu studii în homeopatie. În prezent, contestatarii sunt non-medici  - preoţi, ingineri, biologi, profesori de limba română - sau medici care nu au studiat nici măcar o frântură din homeopatie şi care o resping a priori, fără a avea măcar un miligram de curiozitate. Nu este bine şi nu asta este atitudinea corectă a unui medic clinician profesionist.
Oricum, suntem pe drumul bun, dar lung. În ultimii 10 ani, numărul de medici care au absovit cursurile postuniversitare de homeopatie atestate oficial, a crescut exponenţial.

Studiile ştiinţifice cele mai importante şi rezultatele lor

Voi enumera câteva studii, dintre cele peste 5.000 pe care le am şi pe care le-am citit. Sunt publice şi oricine le poate cerceta, studia sau măcar citi.
Unul dintre acestea este „Randomised placebo-controlled trials of individualised homeopathic treatment: systematic review and meta-analysis“: Robert T Mathie, Suzanne M Lloyd, Lynn A Legg, Jürgen Clausen, Sian Moss, Jonathan RT Davidson, andIan Ford, în care se arată faptul că tratamentul homeopatic este superior ca efecte fenomenului placebo. De asemenea, se recomandă aprofundarea cercetărilor în homeopatie având în vedere faptul că algoritmul utilizat pentru studii clinice generale nu este adecvat în studiul homeopatiei. Iar fenomenul eficienţei există.
Altul este „Proiect DynHom, în care se demonstrează existenţa substanţei de bază şi după înalta diluare a ei. Este semnificativ faptul că se demonstrează ca dinamizarea unei diluţii înalte determină semnale mult mai puternice decât simpla diluţie.
Într-un alt studiu publicat de NCBI – Naţional Center for Biotehnology Information - concluzia este că tratamentul homeopatic poate fi o măsură terapeutică suplimentară utilă, cu un beneficiu pe termen lung pentru pacienţii cu septicemie severă admisă la unitatea de terapie intensivă.  O limitare pentru o aplicare mai largă a acestei metode este numărul limitat de homeopaţi instruiţi.
Şi, în sfârşit, o altă cercetare publicată tot de NCBI arată că îngrijirea
pacienţilor cu Sindrom anxios depresiv (ADD) în vârstă de peste 65 de ani de către medicul generalist versus medicul cu competenţă în homeopatie pare să aibă un interes real pentru sănătatea publică în ceea ce priveşte costurile, eficacitatea şi utilizarea scăzută a drogurilor psihotrope.
Un studiu randomizat pe sinuzită cronică demonstrează efienţa tratamentului homeopatic diferită de placebo şi mai bună decât tratamentul convenţional din punct de vedere al raportului eficienţă-siguranţă-cost-prognostic.
Un articol publicat în prestigioasa revistă „The Lancet“ – homeo versus febra fânului - arată că pacienţii trataţi homeopatic aveau o reducere semnificativă a scorului alergic evaluat de către pacient şi medic. Semnificaţia acestui răspuns a fost mai accentuată atunci când rezultatele au fost corelate şi aplicate la polen şi răspunsul a fost asociat cu reducerea la jumătate a nevoii histaminice. O agravare iniţială a simptomelor a fost observată mai ales la pacienţii care au primit diluţia înaltă şi a fost urmată de o ameliorare simtomatică a acestui grup. Nu au apărut dovezi care să susţină ideea că acţiunea placebo explică pe deplin răspunsurile clinice la medicamentele homeopatice.
Un articol privind efectul diluţiilor mari asupra modificărilor epigenetice in vitro, publicat de NCBI, ajunge la concluzia că diluţiile homeopatice au declanşat modificări epigenetice şi modificări ale profilurilor de experimare a genelor microarray ale multor gene asociate cu carcinogeneză în celule HeLa in vitro.

„Un profesionist citeşte, studiază, stăpâneşte materia şi apoi critică“

Sunt numai câteva din miile de studii. Avem şi pe plante.
Un profesionist citeşte, studiază, stăpâneşte materia şi apoi critică.  Aşa este corect, profesional şi de bun simţ.
Rezultatele homeopatiei se fac simţite în orice patologie, de la ORL, pneumologie, dermatologie, gastroenterologie, neurologie, neuropsihiatrie, ginecologie, endocrinologie, traumatologie, reumatologie, alergologie şi boli autoimune.
Trebuie, în final, accentuată realitatea: homeopatia nu îşi propune să înlocuiască nimic, nu îşi propune să desfiinţeze nimic. Homeopatia este o metodă terapeutică ce vine să completeze panoplia de „arme“ ale medicului clinician în lupta sa cu bolile; homeopatia se aplică singură, în completare sau complementar; homeopatia nu este unica şi singura. Are condiţii şi limite de aplicabilitate.
Acest material face parte dintr-o campanie de informare corectă referitoare la homeopatie şi la beneficiile tratamentelor homeopatice, pe baza experienţei şi a studiilor realizate până acum. Proiectul este realizat in colaborare cu Boiron.