Stetoscopul medicilor, mai murdar ca mâinile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Principala sursă de bacterii într-un spital sunt mâinile medicilor, însă şi stetoscopul joacă un rol important. Un nou studiu realizat de elveţieni a scos la iveală că stetoscopul este uneori chiar mai murdar ca mâinile.

Stetoscopul este folosit intensiv, mai ales într-un spital. Intră în contact direct cu pielea pacienţilor şi poate „găzdui“ câteva mii de bacterii. „Considerăm stetoscopul ca un foarte important mijloc de transmitere al acestor bacterii“, declară Didier Pittet, director al Programului de Control al Infecţiilor din cadrul Asociaţiei Spitalelor din Geneva, Elveţia. 

Din punctul de vedere al controlării infecţiilor şi al siguranţei pacienţilor, stetoscopul trebuie privit ca o extensie a mâinilor medicului şi trebuie dezinfectat după fiecare utilizare“, continuă dr. Pittet care este şi colaborator al Centrului Pentru Siguranţa Pacienţilor al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

În cadrul studiului realizat de dr. Pittet, 71 de pacienţi au fost examinaţi de trei medici care foloseau mănuşi şi stetoscoape sterile.  La sfârşitul examinării, s-au cercetat două părţi ale stetoscopului (tubul şi diafragma reglabilă), dar şi patru regiuni ale mâinilor medicilor (spatele mâinii, vârful degetelor şi partea care corespunde muşchilor tenari şi hipotenari, aproximativ podul palmei) pentru a se constata numărul de bacterii prezente, notează „Science Daily“.

Diafragma reglabilă a stetoscopului a fost cea mai contaminată comparativ cu mâna medicului, excepţie făcând doar vârfurile degetelor. Mai mult, tubul stetoscopului a fost mult mai contaminat decât spatele mâinii specialistului. Rezultate asemănătoare s-au observat şi în cazul când contaminarea s-a făcut cu o bacterie rezistentă la antibiotice, „Stafilococus aureus“ - MRSA („methicillin-resistent Staphylococcus aureus“) după ce s-au analizat pacienţii infectaţi cu această bacterie.

Acest studiu este primul care compară direct nivelul de contaminare al mâinilor medicilor şi al stetoscopului. Contaminarea stetoscopului este foarte serioasă şi este comparabilă cu infectarea vârfurilor degetelor medicilor, adică regiunea de pe mâini cea mai implicată în transmiterea microbilor.

Medicii trebuie să fie conştienţi de importanţa dezinfectării stetoscoapelor după fiecare utilizare, conchide „Science Daily“.


Citeşte şi:

Cum te salvează spălatul pe dinţi: bacteriile din gură pot cauza artrită

Periatul dinţilor şi o igienă orală bună pot preveni artrita, susţin cercetătorii care au descoperit că bacteriile responsabile pentru distrugerea gingiilor au legătură şi cu declanşarea artritei reumatoide.

Nasul uman poate detecta dacă sistemul imunitar al unei persoane se luptă cu o boală

Nasul uman este capabil să simtă mirosul unei boli în cazul persoanelor al căror sistem imunitar se activează, după expunerea la bacterii, potrivit rezultatelor unui nou studiu al cercetătorilor suedezi.

Mai multe bacterii, mai puţine medicamente

La nivel european consumul de antibiotice este în descreştere, iar populaţia europeană este din ce în ce mai informată în privinţa faptului că antibioticele nu omoară virusurile, potrivit unui sondaj recent realizat de Comisia Europeană. Totuşi, din cauza excesului de antibiotice de până acum, bacteriile prezintă o rezistenţă din ce în ce mai mare.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite