VIDEO Ecografia 4D, o rutină în sarcină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeile rămân însărcinate la vârste tot mai înaintate, când riscul de malformaţii este mare şi este necesară o monitorizare atentă. Mulţi părinţi solicită ecografii morfofetale 4D, deoarece astfel obţin, ca amintire, imagini spectaculoase şi filmuleţe care au drept personaj copilul încă nenăscut. 

Alături de analizele de sânge şi de examenele ginecologice, ecografiile sunt esenţiale în timpul sarcinii. În categoria investigaţiilor obligatorii se înscriu ecografiile clasice bidimensionale 2D şi ecografia Doppler. Dar şi cele tridimensionale au câştigat teren mai ales în ultimii ani.

Se poate vedea fătul în mişcare

Iniţial, ecografiile tridimensionale se realizau doar în situaţiile în care medicul suspecta că există risc de malformaţii fetale. Între timp, acest tip de analiză a fost îmbunătăţit şi a devenit examen de rutină în sarcină. Principalul motiv este acela că vârsta medie de concepere este în creştere, iar femeile devin mame, din ce în ce mai des, după vârsta de 30 de ani.

„Ecografia 3D permite obţinerea unor imagini tridimensionale, dar statice, ca nişte fotografii. În schimb, ecografia 4D face posibilă vizualizarea mişcărilor fătului în timp real", explică medicul specialist în obstetrică-ginecologie Alexandru Ciulcu de la Spitalul Clinic „Dr. Ioan Cantacuzino" din Capitală.

Potrivit specialistului, investigaţiile de morfologie fetală se fac în intervalul 22-23 de săptămâni de sarcină şi au ca scop identificarea unor posibile malformaţii la făt. „Mai nou se fac ecografii 4D, cele de tip 3D se făceau cu sonde ecografice mai puţin performante şi procesul de captare a imaginilor era mult mai laborios", mai spune specialistul.

Mai mulţi stângaci de la ultrasunete

Aparatele pentru ecografiile 4D sunt performante şi nu prezintă în mod normal riscuri nici pentru mamă şi nici pentru făt. Dar când aparatul fotografiază cu fidelitate chipul fătului sau înregistrează mişcările acestuia în timp real, pe suporturi ca CD-urile şi DVD-urile, el emite o cantitate mai mare de ultrasunete. Cercetătorii englezi de la „British Medical Ultrasound Society" cred că, realizate în exces, aceste proceduri care sporesc expunerea la ultrasunete ar putea avea efecte negative greu de cuantificat asupra fătului.

Totuşi, până în acest moment nu s-a demonstrat în ce fel ar fi afectată dezvoltarea fetuşilor de expunerea la o concentraţie mai mare de ultrasunete. Singurele studii realizate în acest sens demonstrează o incidenţă mai mare a copiilor stângaci în rândul celor care au fost expuşi în mod repetat la ecografii.

"Ecografia 3D permite obţinerea unor imagini tridimensionale, dar statice, ca nişte fotografii. În schimb, ecografia 4D face posibilă vizualizarea mişcărilor fătului în timp real."
dr. Alexandru Ciulcu
ginecolog

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite