Activitatea fizică reduce riscul de demenţă. Odată instalată însă boala deteriorarea cognitivă nu mai poate fi încetinită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Activitatea fizică reduce riscul de instalare a demenţei
Activitatea fizică reduce riscul de instalare a demenţei

Cercetătorii din Marea Britanie au demonstrat recent că odată ce demenţa este diagnosticată, pierderea capacităţii cognitive nu poate fi împiedicată prin desfăşurarea de activităţi sportive.

Creşterea nivelului de activitate fizică nu încetineşte deteriorarea cognitivă, au conchis cercetătorii într-un studiu publicat în jurnalul BMJ, potrivit AFP citată de agerpres.ro.

Cercetarea a fost realizată în Marea Britanie pe 494 de pacienţi care aveau simptome uşoare până la moderate de demenţă, dintre care 329 au primit recomandarea de a efectua exerciţii fizice.

Dintre aceste persoane, majoritatea vârstnice - vârsta medie de 77 de ani-, un eşantion a participat la două sesiuni de grup săptămânale de o oră-o oră şi jumătate de exerciţii fizice, plus o oră la domiciliu pe săptămână, în timp ce celălalt grup nu a desfăşurat astfel de activităţi fizice.

Analizele efectuate la sfârşitul unei perioade situate între şase luni şi un an au demonstrat că în cazul persoanelor care au făcut sport boala a evoluat la fel ca în cazul celor scutite de sesiunile de exerciţii fizice.

Declinul cognitiv a fost chiar mai pronunţat în rândul subiecţilor care au făcut sport, însă „în medie, diferenţa a fost mică, iar relevanţa clinică incertă“, a subliniat BMJ într-un comunicat.

„În timp ce studiile mai puţin extinse au sugerat că exerciţiile fizice pot preveni sau inversa declinul cognitiv la persoanele cu boala Alzheimer, această cercetare robustă şi foarte amplă oferă răspunsul cel mai clar privind rolul sportului în boala Alzheimer în stadiu uşor şi moderat“, a comentat un fizioterapeut, Brendon Stubbs.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, aproximativ cincizeci de milioane de persoane suferă de demenţă, dintre care două treimi sunt afectate de boala Alzheimer.

 

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite