Merkwelt sau despre naşterea conştiinţei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din punct de vedere fiziologic, suntem conştienţi atunci când suntem respondenţi şi alerţi, orientaţi în spaţiu şi timp, comunicativi; suntem inconştienţi atunci când ne arătăm dezorientaţi, în delir, pierdem sensul comunicării şi nu mai răspundem la stimuli fizici. Ce este, totuşi, conştiinţa?

În mod popular, conştiinţa este definită ca fiind o experienţă subiectivă, în stare de “trezire” sau controlul executiv al minţii. În mod general, este un termen care se referă la o multitudine de fenomene variate. Suntem conştienţi atunci când facem alegeri conştiente.

În psihologie şi filosofie însă, conştiinţa are patru dimensiuni: subiectivitate, schimbare, continuitate şi selectivitate. Etimologic vorbind, cuvântul conştiinţă  este derivat din latinescul “conscious” însemnând

1) a avea o cunoştinţă comună împreună cu un altul, a avea cunoaştere, a ştii;

2) a fi conştient de tine însuţi.

Există însă şi un sens dat de etimologia latină termenului latinesc “conscientia” care înseamnă cu precădere “simţ/sens moral”.

În sensul literar, conscientia înseamnă “cunoştinţe, sau cunoştinţe împărtăşite”. Termenul apare pentru prima dată într-un text juridic şi este menţionat de Cicero, unde, în acest sens “conştiinţă înseamnă informaţia/ştiinţa de a fi fost martor la înfăptuirea actului altei persoane; de a fi martor”. 

Cuvântul merkwelt înseamnă în Germană sau în Engleză “felul în care vedem lumea”, sau conştiinţa individuală specifică. El este un concept găsit in robotică, psihologie sau biologie şi care descrie capacitatea unei creaturi de a vedea lucrurile, de a manipula informaţie, de a sintetiza şi de a formula un sens în ceea ce priveşte universul.

În biologie însă, merkwelt-ul unui rechin este de exemplu, dominat de “miros” datorită lobilor olfactivi lărgiţi, în timp ce merkwelt-ul unui liliac este dominat de frecvenţele ultrasonice. În literatură, merkwelt-ul unui personaj poate fi definit ca “propria lui conştiinţă”. Pentru a avea merkwelt (un fel în care vedem lumea) – sau un zeitgeist individual- (un spirit, un simţ al timpului şi locului), un individ trebuie să fie conştient, iar această conştiinţă implică un cumul de gânduri, senzaţii, percepţii, stări, emoţii şi vise. Nu putem fi conştienţi dacă nu suntem oameni şi nu putem fi oameni dacă nu suntem conştienţi.

Cristof Koch, de la universitatea Caltech din California, se întreabă, pe bună dreptate, „când ştim că un bebeluş este conştient? Ştim cu siguranţă că e «treaz»: are ochii larg deschisi, are grimase faciale, şi cel mai important, plânge”. Dar toate acestea, nu înseamnă că el e conştient, simte durerea, vede culoarea roşie sau poate mirosi laptele matern.

Se spune că infanţii nu sunt conştienţi, în sensul în care nu sunt conştienţi de starea în care se află (habar nu au, sau nu se pot exprima în cuvinte că sunt murdari de fecale, de pildă), nu sunt conştienţi de emoţiile, dar mai ales de motivaţiile lor. Totuşi, sunt trezi. E conştiinţa totuna cu a fi treaz?

Chiar şi copiii mai mari de 3, 4 ani să zicem, au o expresie limitată a propriilor actiuni. Deşi unui nou-născut îi lipseşte conştiinţa (sau autoconştiinţa), bebeluşul procesează stimuli vizuali complecşi, e atent la sunete şi lumini în propria lume, şi se uită preferenţial la anumite feţe. Este evident că preferă anumite feţe, altora. E adevărat, acuitatea vizuală a bebeluşului îi permite să vadă în “ceaţă”, însă circuitul talamo-cortical care sprijină perceptele vizuale simple se afla la locul lui. În plus, capacităţile lingvistice ale copilului sunt formate de mediul în care acesta creşte.

Drumul către conştiinţă, susţine Koch, necesită o reţea sofisticată de componente interconectate şi celule nervoase.

Substratul fizic, complexul talamo-cortical care procură conştiinţei conţinutul ei elaborat, începe să se formeze între săptămânile 24-28 de gestaţie. După alte două luni, se poate observa integrarea globală neuronală. Aşadar, multe dintre elementele circuitelor necesare conştiinţei sunt la locul lor până în trimestrul trei. În acest stadiu, nou-născuţii pot supravieţui în mediul exterior fără ajutor medical. Însă, există o diferenţă în termeni de conştiinţă între bebeluşii născuţi prematur şi cei născuţi la termen. Bebeluşul născut la termen stă încă două luni în “peştera întunecată şi călduţă, dar mai ales, el doarme” (cam 95% din timp). Ce este fascinant de observat este că bebeluşul este “sedat” de presiunea scăzută de oxigen (e echivalentă cu cea de pe vârful Everest). În acelaşi timp, neonatologii sunt de acord că bebeluşul, deşi are tot suportul fiziologic pentru a prezenta o conştiinţă la naştere, el este în tot acest timp adormit. Din următoarele motive: mediul intrauterin, precum şi o paletă variată de substanţe neuroinhibitorii produse de placentă şi chiar de fetus-adenozină, alopregnanolonă şi pregnanolonă (doi anestezici steroidali), prostaglandină D2 menţin bebeluşul într-o stare de sedare, deci ne-conştientă. Se pare că anumite evenimente dramatice, primul fiind naşterea naturală pot cauza creierului „trezirea”. Fetusul este forţat să părăsească existenţa sa paradisiacă, acvatică şi călduţă şi să treacă într-un mediu ostil, aerian, rece şi uscat care îi asaltează simţurile cu sunete straine, mirosuri şi stimuli vizuali. Un eveniment foarte stresant, aproape dureros: trezirea conştiinţei.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite