Neuronii Dalai Lama

O teorie, care atestă fundamentul biologic al moralităţii noastre, este teoria conform căreia la baza empatiei stă o reţea de neuroni oglindă.

Neuronii oglindă, iniţial descoperiţi de italianul Giacomo Rizzolati de la Universitatea din Parma, par a fi responsabili de sentimentele de empatie, compasiune şi milă. Am putea spune că sunt neuronii care dau formă umanităţii.

Neuronii oglindă joacă, de asemenea, un rol important în achiziţionarea limbajului şi în imitaţie. Ei sunt acei neuroni care descarcă un impuls şi atunci când un animal performează o acţiune, dar şi atunci când doar observă un alt animal performând acea acţiune. În acest fel, neuronul oglindeşte comportamentul altuia ca şi cum însuşi observatorul ar performa acea acţiune.

Aceşti neuroni au fost observaţi la primate precum şi alte specii, cum ar fi păsările. Unii îi numesc neuronii care au dat formă omenirii, neuronii Dalai Lama sau neuronii empatiei, ce dizolvă bariera dintre propriul eu şi eul celorlalţi, întărind astfel credinţa în teoria existenţei unei minţi şi conştiinţe colective. Aceşti neuroni ne permit nouă să fim morali, în cele din urmă.

Compasiunea are un loc în creier

Experimentele efectuate cu ajutorul imagisticii medicale au arătat că lobul parietal superior şi cortexul inferior frontal sunt active atunci când persoana performează o actiune, dar şi atunci când observă pe altcineva performând o acţiune. Acest sistem neuronal oglindă stă la baza acţiunilor empatice, de recunoaştere a stărilor de stres şi durere prin care trec ceilalţi.

S-a pus astfel întrebarea dacă neuronii oglindă sunt proprii oamenilor, iar dacă nu, se poate vorbi de empatie şi, implicit, de un fel de moralitate rudimentară la animale? Datele susţin că acest sistem de neuroni se dezvoltă la oameni înainte de un an, în jurul lunilor 7-9, copiii întelegând de la vârste chiar şi foarte mici acţiunile altor semeni. La vârsta de 7 luni, un copil poate percepe starea afectivă şi emoţională a altcuiva.

Primul animal, la care au fost studiaţi neuronii oglindă, a fost maimuţa macac. În cazul acestor maimuţe, un neuron oglindă descarcă atunci când maimuţa rupe o bucată de hârtie, vede o altă persoană rupând o bucată de hârtie sau doar aude pe cineva rupând acea bucată de hârtie (fără alte indicii vizuale).

Pe de altă parte, s-a confirmat ipoteza conform căreia aceşti neuroni răspund şi la sunet, nu numai la vederea unei acţiuni sau expresii faciale. Astfel, s-a găsit că oamenii orbi, doar prin folosirea auzului, pot interpreta acţiunile celorlalţi prin activarea aceluiaşi sistem de neuroni oglindă pe care îl folosesc văzătorii.

De ce plângem la „Dansez pentru tine”

Anumite regiuni din creier (în particular insula anterioara, cortexul anterior cingulat şi cortexul inferior frontal) sunt active atunci când oamenii experimentează o emoţie intensă (precum dezgustul, fericirea sau durerea),  dar şi atunci când văd o altă persoană experimentând acea emoţie. Astfel, nivelul de empatie resimţit de cei care efectuează acte de binefacere este explicat de acţiunea zonelor cerebrale mai sus amintite.

Cei care se declară ca având un nivel de empatie mai ridicat, au activări mai puternice atât în sistemele oglindă ale acţiunilor manuale, cât şi în sistemul oglindă al emoţiilor, acest rezultat susţinând ipoteza conform căreia sistemul de neuroni oglindă este legat de empatie.

Empatia şi autismul

Mergând pe acest fir, unii cercetători încearcă să înţeleagă dacă există în acest sens şi o conexiune între autism şi o deficienţă a sistemului de neuroni oglindă, ştiut fiind faptul că autistii prezintă - la prima vedere - un nivel de empatie scăzut.

Într-un studiu, din 2005, s-a arătat că există o legătura între deficienţa sistemului de neuroni oglindă şi autism. Electroencefalogramele au evidenţiat că ariile motorii au fost suprimate atunci când autiştii au văzut pe altcineva că se mişcă (sistem activ într-o persoană sănătoasă care vede pe altcineva dansând sau mişcându-se), un semnal, susţin autorii, că autiştii s-ar relaţiona cu sistemul de neuroni oglindă. Deşi aceste studii au fost ulterior replicate, există însă alte studii care susţin contrariul şi care declară ca sistemul de neuroni oglindă al autiştilor este intact. Atunci, unde în altă parte ar putea fi cauza?

Teoria Minţii

S-a găsit că, de fapt, sistemul de neuroni oglindă al autiştilor este la fel de funcţional ca al celor fără autism, dar mai puţin sensibil decât al copiilor normali.

Bazându-se pe aceste rezultate, cercetătorii au ajuns la o concluzie semi-universală şi anume, autismul este cauzat de deficienţe ale sistemului de neuroni oglindă, care duc la dizabilităţi ale aptitudinilor sociale, imitării, empatiei sau teoriei minţii. Teoria minţii este esenţială pentru recunoaşterea dezvoltării psihice adecvate a unui copil şi reprezintă abilitatea de a atribui stări mentale (intenţii, emoţii sau dorinţe) propriei persoane, dar şi celorlalti, şi de a înţelege că sunt diferite de ale noastre. Teoria minţii apare în jurul vârstei de 3-4 ani. La testele despre Teoria Minţii, copiii cu autism au scoruri mult mai ridicate, acest lucru semnificând că au probleme în a recunoaşte stările emoţionale ale altora, sistemul de neuroni oglindă fiind incomplet activat şi principalul vinovat de acest fapt.

Acestea, evident, sunt doar o parte din explicaţiile care pot arunca o lumină asupra unei probleme atât de complexe precum autismul.