Tumori cerebrale rezecate cu ajutorul computerului, la Spitalul Militar Central

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezecţia segmentului tumoral cerebral prin utilizarea sistemului de neuronavigaţie este o tehnică chirurgicală precisă, ghidată computerizat (echivalentul unui GPS), care permite medicului să stabilească cu exactitate atât locul unde poate practica incizia, cât şi localizarea, cu precizie, a tuturor leziunilor nervoase, adaugă sursa citată.

Sistemul computerizat alcătuit din soft-uri şi dispozitive medicale a intrat în dotarea instituţiei sanitare la începutul acestei luni. Neuronavigaţia este utilizată în abordul chirurgical al tumorilor şi angioamelor din zonele semnificative ale creierului, în timpul tratamentului chirurgical al epilepsiei sau în intervenţiile chirurgicale în zona bazei craniere şi a şalei turceşti, precum şi pentru prelevarea de biopsii şi terapie de intervenţie, potrivit agerpres.ro

Totodată, neuronavigaţia compensează deplasarea creierului care apare în timpul unei intervenţii.

„Intervenţiile chirurgicale a fost efectuate la un număr de 10 pacienţi, cu vârsta cuprinsă între 50 şi 78 ani, diagnosticaţi cu diferite tumori cerebrale, într-un context fizio-patologic complex, determinat de comorbidităţile asociate patologiei principale şi a căror localizare nu permitea abordul chirurgical clasic, acesta punând în pericol fie viaţa pacientului, fie evoluţia post-operatorie“, potrivit unui comunicat al instituţiei sanitare.

Datorită atât procedurilor chirurgicale pentru care a optat echipa de medici condusă de locotenent-colonel medic doctor Cristian Năstase, medic primar neurochirurgie, cât şi a dispozitivelor medicale de ultimă generaţie, operaţiile s-au desfăşurat fără evenimente care ar fi putut pune în pericol viaţa pacienţilor, potrivit aceleiaşi surse.

Beneficiile pentru pacient sunt reducerea ratei mortalităţii prin precizia operaţiei şi îmbunătăţirea înţelegerii anatomiei individuale, prin implementarea mai multor metode funcţionale; reducerea la minimum a craniotomiei (inciziei la nivelul craniului); evitarea lezării unor structuri importante, cum ar fi vasele de sânge, nervii sau zone esenţiale din creier (de exemplu aria motorie sau centrii limbajului); limitarea pierderilor sangvine intra-operator şi post-operator; reducerea perioadei de internare şi monitorizare în Secţia ATI la un interval de doar 24 de ore.

Funcţionarea sistemului de neuronavigaţie se bazează pe stocarea imaginilor RMN ale pacientului într-un computer care realizează o fixare a capului acestuia şi o proiecţie 3D.

Când neurochirurgul pune vârful instrumentului pe capul pacientului, acesta poate vedea, pe ecranul calculatorului, poziţia exactă a acestui vârf pe imaginea RMN. Astfel chirurgul va localiza, cu o precizie milimetrică şi înainte de a deschide cutia craniană, unde se află tumora şi, ulterior, va utiliza sistemul de neuronavigatie pentru a se ghida, prin ţesutul cerebral, spre leziune pentru a o extirpa, în siguranţă.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite