accident vascular cerebral - ultimele știri
Oamenii de știință americani avertizează că furia poate avea consecințe grave asupra sănătății. Potrivit unui studiu recent, chiar și episoadele scurte de furie pot afecta funcția vaselor de sânge, crescând riscul de atac de cord sau accident vascular cerebral timp de până la 40 de minute.
Un șofer de ambulanță, de 57 de ani, de la substația de ambulanță din Rădăuți, SAJ Suceava, a suferit un accident vascular cerebral (AVC) în timp ce se afla la volan, în timpul unei misiuni de salvare de sâmbătă.
Deși cei mai mulți oameni sunt conștienți de faptul că sucurile nu sunt tocmai băuturi pline de nutrienți, poate că te întrebi cât de mult îți afectează, de fapt, sănătatea consumul zilnic.
Dormitul cu jaluzelele lăsate deschise ar putea crește riscul de accident vascular cerebral cu până la 43%, potrivit unui studiu, relatează Daily Mail.
Dacă în urmă cu zece ani doar 5% dintre accidentele vasculare cerebrale care ajungeau la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi erau înregistrate în rândul tinerilor, la ora actuală, mai mult de 15% dintre cei care suferă un AVC sunt persoane cu vârsta până în 50 de ani.
Una dintre cele mai populare metode de post intermitent, la care apelează celebrități precum Jennifer Aniston, Heidi Klum și Jennifer Lopez, a fost asociată cu un risc crescut de deces din cauza bolilor cardiovasculare, potrivit unui studiu publicat recent, relatează NY Post.
Fumatul, vapatul sau consumul de marijuana este legat de un risc semnificativ mai mare de atac de cord și de accident vascular cerebral, chiar dacă o persoană nu are afecțiuni cardiace existente și nu recurge la tutun, a arătat un nou studiu, relatează CNN.
Actrița Sharon Stone, în vârstă de 65 de ani, a vorbit în cadrul unui interviu despre pericolele pe care le implică statutul de vedetă multimilionară de la Hollywood, relatează Daily Mail.
Cu toții ne dorim să trăim mai mult, însă pentru ca acest lucru să se întâmple este foarte important să ținem cont de câteva sfaturi oferite de specialiști. Iată ce trebuie și ce nu trebuie să faci.
Peste 60.000 de români suferă anual un accident vascular cerebral. Așa avertizează Ministerul Sănătății care mai atrage atenția că bolile cerebrovasculare se numără printre principalele cauze de deces și dizabilitate din țara noastră.
articol publicitar
Accidentul vascular cerebral (AVC) este o urgență neurologică majoră, care poate pune viața în pericol dacă nu se intervine terapeutic în cel mai scurt timp posibil.
Hipertensiunea arterială continuă să reprezinte un factor de risc major pentru bolile cardiovasculare, inclusiv prin faptul că apare la vârste din ce în ce mai tinere și că de multe ori evoluează fără semne și simptome.
Bolile neurologice reprezintă este una dintre principalele cauze de deces, ca urmare atât a numărului mare de boli, cât și a gravității acestora, accidentele vasculare cerebrale având consecințe majore
De-a lungul vieții, majoritatea oamenilor au o relație complicată cu somnul. Când ești copil, încerci să îl eviți cu orice preț, însă când ești adult, posibilitatea de a trage un pui de somn poate părea un adevărat vis.
Pentru a treia oară, secția de Neurologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu este premiată cu aur de Societatea Europeană de AVC (ESO) pentru raportarea tuturor accidentelor vasculare tratate.
Oamenii de știință din SUA au descoperit că persoanele care au unul sau mai multe simptome de insomnie declarate au un risc cu 16% mai mare de a face accident vascular cerebral, în comparație cu cele care nu au simptome.
Pentru Iannis, un băiețel acum în vârstă de 12 ani și jumătate, din Sebeș, județul Alba, viața este o provocare continuă. La 4 ani a suferit un accident vascular cerebral, care i-a schimbat modul de a trăi pentru totdeauna.
O campanie de strângere a fost lansată pentru a ajuta o familie de români din Marea Britanie să repatrieze trupul unui concetățean care a murit subit la vârsta de doar 34 de ani.
Clinicienii au descoperit, într-un nou studiu, că îndepărtarea cheagurilor de sânge în decurs de 12 ore de la debutul unui accident vascular cerebral (AVC) poate îmbunătăţi considerabil sănătatea pacienţilor şi poate reduce riscul de deces, informează vineri agenţia Xinhua.
O prezentatoare de știri din Oklahoma a suferit începutul unui accident vascular cerebral în timpul unei transmisiuni TV în direct.
Cafeaua, un produs consumat pe scară largă, ne poate crea mari probleme dacă scăpăm din vedere ce, cât şi cum e indicat să consumăm. Ce înseamnă exces şi când consumul de cafea ne poate duce în pragul unui accident vascular cerebral.
Camelia Mitoşeru, mama lui Mihai Mitoşeru, a ajuns la spital, suspectă de accident vascular cerebral
Camelia Mitoşeru, mama lui Mihai Mitoşeru, ar fi fost prelută, luni, de o ambulanţă şi dusă de urgenţă la spital. Actriţa în vârstă de 70 de ani este suspectă de accident vascular cerebral (AVC).
Prof. Univ. Dr. Alexandru Vlad Ciurea recomandă scrisul ca parte a terapiei de recuperare pentru pacienţii care au suferit accident vascular cerebral sau traumatism cranio-cerebral, dar şi ca metodă de a preveni teribila boală Alzheimer.
Imagini şocante cu un pacient care stat internat mai bine de o lună în Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, după care a decedat într-o clinică privată din Bucureşti, au fost publicate de familia acestuia. Corpul bărbatului este plin de răni, care ...
Hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, fumatul sau fibrilaţia atrială sunt printre factorii de risc ai atacului vascular-cerebral însă şi migrenele cu aură sau contraceptivele cresc riscurile. Medicul neurolog detaliează.
Medicii atrag atenţia asupra unor simptome care pot anunţa afecţiuni foarte grave, dar pe care, în aceste zile, le putem pune pe seama oboselii acumulate de sărbători, a consumului de alcool şi a meselor îmbelşugate.
Victimă a unui accident vascular cerebral în noiembrie anul trecut, Catherine Deneuve a fost nevoită să părăsească filmările la „De Son Vivant“, de Emmanuelle Bercot. După opt luni de pauză, ea va relua filmările la sfârşitul lui iulie, potrivit BFM ...
Am auzit despre riscul cardio-vascular, însă poate nu am dat prea mare importanţă noţiunii. Medicii ne sfătuiesc să facem investigaţii în acest sens, explicându-ne pas cu pas care sunt categoriile cele mai expuse.
Serviciul de Ambulanţă Călăraşi arată care sunt semnele unui accident vascular cerebral(AVC) şi îi învaţă pe aparţinătorii pacienţilor cum să acţioneze într-o asemenea situaţie. De asemenea, sunt prezentate şi 4 dintre cele mai importante semne care ...
Dr. Andreea Tohănean, medic neurolog în cadrul Spitalului Clinic Sanador, vorbeşte despre principalii factori de risc care pot declanşa un accident vascular cerebral (AVC) şi avertizează că numărul cazurilor înregistrate în rândul tinerilor este pe o...
Actriţa Catherine Deneuve a revenit în casa ei din Paris după mai mult de o lună în care a fost internată în urma unui accident vascular cerebral uşor, scrie presa franceză.
Accidentul vascular cerebral este o urgenţă medicală majoră. Conf.dr. Adriana Dulămea, şeful Secţiei de neurologie din cadrul Institutului Clinic Fundeni, explică de câte feluri este AVC-ul, care sunt cauzele şi semnele specifice, dar şi complicaţiil...
Reputata actriţă franceză Catherine Deneuve (76 de ani), care a suferit pe 6 noiembrie un accident vascular ischemic şi a fost internată de urgenţă, va avea o recuperare lentă şi dificilă.
Actriţa franceză Catherine Deneuve, în vârstă de 76 de ani, a fost internată marţi, 5 noiembrie, la Paris, în urma unui accident vascular cerebral, iar acum au apărut noi informaţii despre starea de sănătate a acesteia.
Catherine Deneuve, în vârstă de 76 de ani, a suferit un accident vascular cerebral chiar în timp ce se afla într-un spital, însă medicii au crezut iniţial că actriţa franceză joacă un rol, având în vedere că filma o scenă la acel moment.
Mesajul lui Alain Delon după ce a suferit un accident vascular cerebral. Cum arată acum actorul FOTO
După ce a suferit un accident vascular cerebral şi acum se reface în Elveţia, actorul francez Alain Delon, în vârstă de 83 de ani, a transmis un mesaj fanilor prin intermediul fiului său, Alain-Fabien Delon (25 de ani), care a postat şi o imagine cu ...
Un nou studiu din Finlanda arată că un aport moderat de colesterol alimentar sau un consum de până la un ou pe zi nu este asociat cu un risc crescut de accident vascular cerebral.
Logodnica actorului Luke Perry a vorbit pentru prima dată după moartea starului din „Beverly Hills 90210“ şi a transmis un mesaj emoţionant.
Fiica actorului Luke Perry, Sophie (18 ani), a transmis primul mesaj după moartea starului din „Beverly Hills 90210“.
Actorul american Luke Perry, interpretul lui Dylan din cunoscutul serial „Beverly Hills 90210“, a murit la vârsta de 52 de ani, după ce suferise un accident vascular cerebral. „Adevărul“ prezintă momente remarcante din viaţa actorului.
Luke Perry, interpretul lui Dylan din cunoscutul serial „Beverly Hills 90210“, a murit la patru zile după ce suferise un accident vascular cerebral, scrie BBC.
Actorul Luke Perry, în vârstă de 52 de ani, cunoscut din serialul „Beverly Hills, 90210“, a suferit un accident vascular celebral în timp ce se afla la domiciliul său din Los Angeles.
Intervenţia de trombolioză intravenoasă, în premieră pentru spitalele judeţul Galaţi, a fost făcută pe 20 ianuarie 2019 şi a fost un succes. Pacienta în vârstă de 68 de ani se simte bine în urma procedurii realizate de medicii gălăţeni. Invervenţia v...
Familia unui bărbat din statul american Nebraska făcea deja pregătirile pentru înmormântarea lui Scott Marr în vârstă de 61 de ani, după ce acesta suferise un accident vascular cerebral, iar medicii l-au deconectat de la aparatele care-l ţineau în vi...
Hipertensiunea arterială este o afecţiune foarte frecventă în care sângele apasă prea puternic pereţii arterelor, ducând la apariţia, în timp, a complicaţiilor de tipul bolilor cardiace, accidentelor vascular-cerebrale şi a insuficienţei renale....
Pacienţii cu accident vascular cerebral au acum o nouă şansă. La spitalul din Constanţa, medicii vor efectua o procedură inovatoare
O nouă cercetare arată că efectul suplimentelor cu ulei de peşte – bogat în omega 3 – asupra riscului de boli de inimă, de accident vascular-cerebral sau deces ar fi aproape inexistent, potrivit Reuters....
Peste 100.000 de noi cazuri de accidente vasculare cerebrale (AVC) se înregistrează în fiecare an în România, iar ţara noastră este considerată cu risc înalt din acest punct de vedere. Specialiştii atrag atenţia că putem face multe lucruri pentru a p...
articol publicitar
Mai mult de o treime dintre cei care suferă un Accident Vasular Cerebral se recuperează complet sau aproape complet. Conform National Stroke Association, 10% din pacienţii care au suferit un AVC s-au recuperat complet, aproximativ 25% s-au recuperat,...
Accidentul Vascular Cerebral (AVC) este afecţiunea care se află pe locul doi în topul cauzelor de deces, după bolile cardiovasculare. Deşi este o afecţiune care poate fi prevenită, AVC-ul face tot mai multe victime printre români, deoarece aceştia se...
Atunci când cineva primeşte un diagnostic de afecţiune cardiovasculară, unul dintre primele gânduri este: „Trebuie să mă mişc cât mai puţin“. Total greşit, atrage atenţia kinetoterapeuta Andreea Vucan. Despre mişcările pe care trebuie să le facem pen...
Consumul caloric corespunzător la 2.000 de paşi este de 100 de kilocalorii. Specialiştii au calculat că, o persoană care merge pe jos 10.000 de paşi pe zi poate cheltui între 2.500 şi 3.500 de kilocalori într-o săptămână....
Atacul vascular cerebral este o patologie gravă şi din ce în ce mai frecventă. Recunoaşterea semnelor este foarte importantă pentru că pacientul are nevoie ca într-o fereastră relativ scurtă de timp să ajungă într-o clinică de neurologie. Recuperarea...
Decesele actriţelor Stela Popescu şi Cristina Stamate, care au murit în urma unor accidente vasculare cerebrale, nu fac altceva decât să confirme spusele medicilor: patologia este una frecventă.
O mare parte dintre cele mai periculoase afecţiuni sunt cauzate de o circulaţie periferică deficitară. Accidentul vascular cerebral de cele mai multe ori nu prezintă simptome, atacuri de cord şi boli vasculare periferice. Însă din păcate bolile cardi...
Un tânăr de 35 de ani din Timişoara a murit la începutul acestei săptămâni în urma unui accident vascular cerebral. Tânărul renunţase de puţin timp la job-ul de la Hella, unde lucra la departamentul de Achiziţii, urmând să lucreze pentru Bosch. Nu a ...
Anual, 1 din 5 persoane moare din cauza unui accident vascular cerebral. Este bine să ştim care sunt simptomele acestei complicaţii ameninţătoare de viaţă....