calafat - ultimele știri
Fermierii din judeţul Dolj au continuat duminică să protesteze pe drumurile naţionale, la Craiova şi Calafat, în semn de nemulţumire faţă de condiţiile impuse prin Planul Naţional Strategic 2023-2027 al României, despre care spun că le pun în pericol existenţa fermelor.
Un scandal început pe o stradă din Calafat a continuat în fața sediului Poliției din oraș. Colegii agentului ultragiat au stat cu mâinile în șold fără să intervină în vreun fel atunci când scandalagiul l-a amenințat și înjurat pe polițist, ba chiar i-au spus să plece ca să nu-l irite și mai rău
Tinerii decedați, amândoi în vârstă de 25 de ani, nu au mai putut fi salvați de medicii ajunși la fața locului. Unul dintre ei era chiar șoferul. Acesta a pierdut controlul volanului în momentul în care a ajuns într-o curbă. Tinerii răniți au 22, 26 respectiv 15 ani.
Scandalul a început de la un șofer care nu avea permis și conducea sub influența alcoolului. Bărbatul era în mașină cu doi prieteni. Aceștia au devenit violenți când i-au văzut pe polițiști. Unul dintre prietenii șoferului a fost încătușat, iar celălalt a fost împușcat în ambele picioare.
Un bărbat din Calafat, în vârstă de 64 de ani, a sunat la Poliție reclamând că cineva i-a furat din casă 70.000 de lei și toate bijuteriile în valoare de 150.000 de lei, adică agoniseala de-o viață, după cum a spus bătrânul când a reclamat furtul.
Enervat la culme de imaginile care s-au viralizat în mediul online cu o artistă care cântă în piața goală la Târgul de Crăciun, primarul din Calafat a reacționat, explicând ce s-a întâmplat, de fapt.
Imagini de pomină vin de la Calafat, acolo unde o cântăreață face show într-o piață goală, la Târgul de Crăciun. Deși în jur e pustiu, tânăra continuă să insiste și cântă. Mai mult decât atât, ea îndeamnă publicul imaginar să ridice mâinile în aer.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit, marţi dimineaţă, 81 de kilograme de substanţă solidă, ce ar putea fi opiu, ascunsă deasupra cabinei unui autocamion condus de un cetăţean turc. Pe piaţa neagr...
Peste 80 de kilograme de opiu au fost găsite de poliţiştii de frontieră din Calafat deasupra cabinei unui camion condus de un cetăţean turc. Valoarea drogurilor pe piaţa neagră ar fi de aproximativ 1,5 milioane de euro.
Tragedie la Calafat. În decurs de câteva zile, trei dintre membrii unei familii au murit de COVID-19
Doi soţi şi unul dintre părinţi au murit unul după altul din cauza Covid-19. Singurul nevaccinat era soţul, în vârstă de 43 de ani. El era şi singurul care nu avea comorbidităţi.
Aproape 2.000 de kilograme deşeuri din materiale plastice şi reziduuri metalice contaminate cu substanţe periculoase, dar şi cabluri având conţinut de ulei, gudron sau alte substanţe toxice au fost descoperite de poliţiştii de frontieră la Calafat.
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela a făcut, sâmbătă, un control de rutină în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat pentru verificarea, la faţa locului, a modului în care sunt respectate noile măsuri dispuse prin Ordonanţa Militară nr.7 din 4...
Valentin Ghiţă (69 de ani), cunoscut ca Ivan, a fost atât de apreciat de fostul mare internaţional, încât „Baciul“ i-a dedicat un capitol în cartea sa.
De un deceniu, oraşul Calafat nu mai are sistem centralizat de termoficare şi locatarii blocurilor sunt nevoiţi să-şi monteze sobe în apartamente pentru a avea căldură. Primarul spune că a găsit soluţia tuturor problemelor, dar consilierii nu-l spri...
Nave militare fluviale vor desfăşura, în perioada 5-16 mai, activităţi de instrucţie pe Dunăre, urmând să facă escale în cinci porturi.
Poliţiştii de frontieră din Calafat au fost cei care au descoperit armele în microbuzul cetăţeanului bulgar armele. În patru colete erau ascunse 69 de pistoale cu gaze şi 6 arme cu aer comprimat. Şoferul a susţinut în faţa poliţiştilor că nu ştia ce ...
Viceprimarul comunei Poiana Mare (judeţul Dolj), Cristian Ologu, a fost reţinut de procurori în urma unor percheziţii. Alături de el au fost ridicaţi Marius Afrenie, vărul viceprimarului din Calafat, şi alţi doi prieteni. Toţi sunt suspectaţi că făce...
Poliţiştii locali din Calafat au fost cei care au surprins mai mulţi adolescenţi care stăteau pe o bancă, mâncau seminţe şi scuipând cojile pe jos. După ce i-au întrebat dacă le place ce au făcut în jurul băncilor, poliţiştii au adus două mături şi i...
Cetăţenii străini intenţionau să ajungă în Germania. Pentru a scăpa de controlul vamal din punctul de frontieră Calafat, cei doi turci s-au ascuns deasupra cabinei camionului în care se aflau şi s-au acoperit cu apărătorile de noroi. "Habar n-avem ci...
Lidl continuă investiţiile în România prin inaugurarea a două magazine, a căror inaugurare va avea loc joi, 21 februarie.
Victima avea 52 de ani şi a fost ucisă pe stradă. Doi dintre agresori au fost nepoţii femeii cu care bărbatul trăia în concubinaj. Scandalul a început de la un câine pe care tinerii îl lăsaseră în grija bunicii. Când au venit să-l ia, bărbatul s-a îm...
Şoferiţa, în vârstă de 19 ani, conducea un BMW pe DN 56. La un moment dat a pierdut controlul maşinii, a lovit un cap de pod, a trecut prin porţile unei gospodării şi a ajuns cu vehiculul direct pe casă. Proprietarii au ieşit disperaţi când au auzit ...
Poliţiştii doljeni continuă cercetările în cazul de la Calafat, când două grupări s-au războit în mijlocul străzii, chiar şi în faţa echipajelor de Poliţie. A fost nevoie de intervenţia mascaţilor şi de folosirea gazelor lacrimogene pentru a putea fi...
Patru persoane au murit în noaptea de sâmbătă spre duminică în urma unui grav accident de circulaţie produs pe DN 56, între Craiova şi Calafat.
Săptămânal, la Başcov ajung sute de turişti. Cei mai mulţi sunt din zona Olteniei, dar malul Dunării îi atrage şi pe braşoveni sau sibieni. Nelipsiţi din zona de agrement sunt şi vecinii bulgari.
Un cetăţean din Macedoinia a încercat să ducă din Turcia în Bosnia 4.700 de articole textile contrafăcute. Bărbatul le-a spus poliţiştilor de frontieră că nu ştia ce transportă.
Proprietarul rablei din imagine a primit somaţie să o ridice de pe domeniul public şi să o ducă la fier vechi. Să rezolve problema cu ajutorul unei firme l-ar fi costat prea mult, aşa că omul a apelat la ajutorul unui prieten.
Daniela Popovici (50 ani) şi-a transformat gospodăria în adăpost pentru animale. Are grijă de zeci de suflete, mare parte din ele cu probleme grave de sănătate.
Tirul era condus de un cetăţean turc. Acesta a declarat că nu ştia că în remorca unde avea marfa se ascunseseră irakienii.
Poliţia de Frontieră din Calafat anunţă că depistat sâmbătă, într-un camion cu pepeni, care a plecat din Grecia şi se îndrepta spre Germania, trei cetăţeni pakistanezi, cu vârste cuprinse între 15 şi 31 de ani....
Apariţia a doi şerpi a provocat panică printre părinţii şi copiii aflaţi la un loc de joacă din oraşul Calafat. Micuţii s-au speriat şi au început să plângă.Apariţia a doi şerpi a provocat panică printre părinţii şi copiii aflaţi la un loc de joacă ...
Mircea Guţă, fostul primar al oraşului Calafat, a fost trimis în judecată în anul 2014 de procurorii DNA pentru abuz în serviciu şi luare de mită. Magistraţii Curţii de Apel Craiova l-au condamnat pe data de 23 mai la 4 ani şi 11 luni de închisoare, ...
881 de pastile, fiole şi sticluţe care conţin substanţa Testosteron E., substanţă dopantă cu grad mare de risc, inclusă în lista substanţelor interzise, au fost desoperite de poliţiştii de la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat.
Autorităţile locale din Calafat au găsit o modalitate pentru a putea scăpa de cei peste 200 de câini maidanezi din oraş. Cine adoptă un patruped are parte de o excursie în staţiunea Cozia din judeţul Vâlcea.
Un copil de 12 ani a fost lovit cu bestialitate şi înjosit de un grup de copii romi în oraşul Calafat. Imaginile au fost postate pe internet, iar oamenii legii s-au sesizat şi au întocmit dosar penal pentru lovire.
Poliţiştii de frontieră români şi bulgari au descoperit într-o maşina înmatriculată în Polonia, 10 pachete care conţineau peste 10 kilograme de canabis. Drogurile în valoare de un milion de lei au fost confiscate.
Poliţiştii de frontieră români au găsit şase kilograme de heroină în maşina unor cetăţeni bulgari care voiau să treacă graniţa în România. Drogurile ar fi trebuit să ajungă în Austria.
În oraşul Calafat (judeţul Dolj) a fost construit un teren de sport şi o pistă de biciclete pe malul Dunării, la câţiva metri de apă, într-o zonă inundabilă. Acum sunt complet sub ape, iar oamenii sunt convinşi că autorităţile nu s-au gândit absolut ...
Sistemul centralizat de încălzire al oraşului Calafat, din Dolj, a fost distrus în urmă cu nouă ani ani, când s-a închis termocentrala oraşului, iar de atunci oamenii au fost nevoiţi să găsească soluţii pentru încălzire, având în vedere că nu există ...
Muncitorul de la Drumuri a fost filmat în timp ce turna asfalt fierbinte direct în gorpile pline cu apă pe drumul dintre Craiova şi Calafat. Nu a fost deranjat nici măcar o secundă că afară ploua, iar în bălţi apa ajungea până la gleznă.
Oraşul Calafat se pregăteşte să intre în Cartea Recordurilor, însă nu în ceea ce priveşte numărul investiţiilor făcute ca la carte, ci în ceea ce priveşte amenajările total aberante. Autorităţile locale s-au gândit să amenajeze o pistă de biciclete p...
Oraşul Calafat nu mai are de 8 ani sistem centralizat, aşa că 22.000 de apartamente au rămas fără căldură. Oamenii au fost nevoiţi să îşi construiască sobe în apartament pentru a putea face faţă situaţiei, iar acum au ajuns să cumpere şi lemne de la ...
La împlinirea a 140 de ani de la victoria obţinută, pe Dunăre, de către marinarii militari români, în timpul Războiului de Independenţă, împotriva otomanilor, Forţele Navale Române vor omagia memoria militarilor români.
Locuitorii oraşului doljean Calafat se plâng că, în ultimii ani, s-au înmulţit proiectele edilitare ilogice şi inutile puse în aplicare de municipalitate.
Un angajat din cadrul Primăriei Calafat a fost sancţionat cu amendă pentru indignarea cetăţenilor. Bărbatul şi-a târât câinele mort de două zile pe străzile din oraş.
S-a dat alarma aseară în Calafat, după ce piaţa a fost distrusă în urma unui puternic incendiu. 42 de standuri au fost făcute scrume, iar pompierii au intervenit cu trei autospeciale pentru a putea stinge focul.
Turiştii pot călători cu bicicleta de la Calafat la Vidin cu doar un euro, iar astfel pot scăpa de taxa de pod de 12 euro care este percepută pentru orice autoturism. Proiectul a fost implementat pe fonduri europene şi este realizat în parteneriat cu...
Fostul primar al oraşului Calafat a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Dolj la 5 ani şi 4 luni de închisoare pentru fapte de corupţie. Sentinţa data nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.
Un autoturism de lux a ajuns în curtea poliţiştilor de frontieră Calafat. Maşina, un Porsche Cayenne, era condusă de un cetăţean roman.
Un cetăţean turc urmărit international pentru trafic de droguri a fost prins de poliţiştii la Calafat. Bărbatul a fost prezentat în faţa procurorilor şi reţinut pentru 24 de ore.
Mircea Guţă, fostul primar al oraşului Calafat, a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu în formă continuată. Fostul edil este acuzat că a creat bugetului local un prejudiciu de peste 400.000 de lei.
Opt persoane (trei chinezi, doi pakistanezi, doi afgani şi un indian), au încercat să intre ilegal în Romania, evitând efectuarea controlului din Punctul de Frontieră Calafat. Migranţii au fost prinşi de poliţiştii de frontieră de la Calafat.
Podul Calfat - Vidin de la graniţa cu Bulgaria a fost închis circulaţiei rutiere, prin decizia autorităşilor din ţara vecină, pentru toate categoriile de autovehicule. Deciaia aparţine autorităţilor bulgare, care au anunţat că toate drumurile din nor...
Mircea Guţă, fostul primar al oraşului Calafat, a fost amendat în anul 2011 cu suma de 20.000 de lei de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice. Edilul este acuzat că a încălcat legea şi a atribuit fără licita...
Georgiev Sergey Filipov era căutat de Europol din anul 2011, atunci când a omorât cu sânge rece un cetăţean bulgar. Criminalul şi-a înjunghiat victima de mai multe ori în gât. Bărbatul a comis fapta din motive mercenare într-o manieră dureroasă şi cr...
Poliţiştii de frontieră au desoperit peste 110 kilograme de substanţă vegetală, suspectă a fi marijuana, ascunse în cabina unui TIR condus de un cetăţean bulgar.
Primăria oraşului Calafat (Dolj) a investit 300.000 de euro (bani de la Uniunea Europeană) în amenjarea unui heleşteu care a dispărut la aproximativ două luni de la inagurare. Muncipalitatea a dat vina pe constructor, iar constructorul - pe proiectan...