centrale termice - ultimele știri
ELCEN anunţă o avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de compania Termoenergetica în Bucureşti. Mii de blocuri nu au apă caldă, după ce CET Vest a fost indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos şi centrala nu poate fi repornită.
România investește câteva miliarde de euro în exploatarea gazelor din Marea Neagră, în timp ce susține la CE interzicerea utilizării lor, avertizează Dumitru Chisliță, președintele AEI.
Centralele de apartament pe gaze vor fi interzise în UE. Experții în energie consultați de „Adevărul“ au explicat că soluția este trecerea pe centrale electrice sau pe pompe de căldură.
Parlamentul European a adoptat marți Directiva privind schimbările climatice, care interzice printre altele și centralele termice de apartament.
Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a făcut publice detalii importante cu privire la achiziția a 20 de mini-centrale termice destinate îmbunătățirii furnizării agentului termic și a apei calde către locuitorii din București.
UE vrea ca în următorii ani centralele de apartament pe gaze să dispară. Expertul în energie Dumitru Chisăliță susține însă că această directivă nu se poate aplica României deoarece ar însemna schimbarea sursei de energie, care este practic imposibilă deoarece avem rezerve de gaze naturale.
Compania Delgaz Grid și Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB) au testat cu succes noul tip de centrale termice în condensare, cu amestecuri de 30% și 35% hidrogen cu gaze naturale.
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă achiziţionarea de servicii publice pentru 10 centrale provizorii mobile ce vor fi închiriate şi vor funcţiona în cazul apariţiei de avarii la sistemul centralizat de termoficare. Centralele vor fi amplasate lân...
România va reporni centralele termice pe bază de cărbune, în regim de forţă majoră, cu caracter temporar, a anunţat miercuri ministrul Mediului, Tanczos Barna, precizând că toate statele europene caută soluţii pentru reducerea dependenţei de gazele r...
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) pregăteşte un set de măsuri prin care se va institui interdicţia de a se instala centrale termice în apartamentele de bloc, a anunţat vineri ministrul interimar de resort, Barna Tanczos.
Eficienţa, rentabilitatea investiţiei pe termen lung şi impactul redus asupra mediului sunt doar câteva dintre motivele pentru care tot mai mulţi români caută să înlocuiască echipamentele mai vechi de încălzire cu pompe de căldură care utilizează ene...
Proiectele de instalaţii de gaze pentru centrale termice cu coşuri individuale, în apartamente, nu vor mai fi avizate de verificatorii de proiecte pentru a fi montate, scrie Asociaţia Energia Inteligentă.
articol publicitar
Performanţa net superioară a noilor cazane murale THISION® L PLUS şi de pardoseală TRIGON® L PLUS le face ideale pentru utilizarea în toată gama de proiecte de construcţii, precum: clădiri de birouri, comerciale, administrative sau logistice, unde s...
Instalarea de centrale termice de apartament pe bază de gaze ar trebui să fie interzisă, propune un cunoscut cercetător. Acesta dă drept ultimatum anul 2030.
Aproape 1.000 de centrale termice au fost furate în Franţa de o bandă de hoţi din România şi Republica Moldova. Aceştia acţionau pe şantiere şi intrau, noaptea, în apartamentele care încă nu erau date în folosinţă.
Cu ce se alege un legumicultor după un an de muncă asiduă, de minimum 10-12 ore pe zi, în condiţiile în care încă nu reuşesc să intre cu marfa în supermarket-uri iar samsarii câştigă mai mult decât producătorii....
Două centrale termice finalizate în urmă cu un deceniu, cu bani împrumutaţi de la bancă, nu au funcţionat nici măcar o zi. Una se află la Câmpulung Moldovenesc, iar cealaltă la Gura Humorului, în judeţul Suceava. Acum primăriile nu numai că sunt obli...
Guvernul României a aprobat, printr-o Ordonanţă de urgenţă, Programul multianual de finanţare a investiţiilor pentru modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea şi extinderea sau înfiinţarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică a...
În ultimele două zile au fost depuse 100 de cereri, ceea ce duce numărul total de dosare înregistrate în anul 2018 la aproape 3.300. În acelaşi timp, continuă instalarea de centrale de cartier care să deservească o parte dintre blocuri (circa 6.000 d...
Primăria Galaţi a definitivat lista cu toate blocurile şi scările de bloc care vor fi deservite de noile centrale termice de cartier. Doar proprietarii de apartamente din amintitele blocuri vor beneficia în iarna 2018/2019 de căldură în sistem centra...
Potrivit unui comunicat emis de biroul de presă al instituţiei, se vor face atât plăţile în numerar (la casieria Primăriei, pentru cei care au optat pentru asta), cât şi plăţile prin virament. Au fost emise 1.624 de dispoziţii de plată.
Creşterea continuă a preţului energiei termice, problemele constante ale sistemelor de încălzire centralizate la nivel naţional, dar şi dorinţa de a nu mai depinde de un sistem centralizat au dus la debranşarea a peste 1,25 de milioane de locuinţe. Î...
Se întâmplă în oraşul Galaţi, unde sistemul centralizat de termoficare este în curs de închidere. Proprietarii a aproape 6.300 dintre cele 18.000 de locuinţe branşate au făcut cerere pentru a primi o subvenţie de câte 3.000 de lei, iar 3.100 de solic...
Anunţul a fost făcut de primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu, care a precizat că au fost primite deja 3.600 de cereri, iar primele 400 de dosare au fost aprobate pentru plată.
Căldură în casă şi o factură cât mai scăzută, este varianta pe care ne-o dorim cu toţii în sezonul rece. Pentru a ne bucura de facturi mai mici în timp, specialiştii susţin că trebuie să investim, mai ales că variante există pentru orice buzunar. De ...
articol publicitar
Nu este persoană care să nu îşi dorească să aibă parte de un confort termic optim pe perioada iernii. În acest sens, alegerea unui sistem de încălzire trebuie să se facă atent, iar aspectele ce trebuie să fie urmărite sunt cele ce ţin de eficienţă, p...
articol publicitar
Mai sunt doar câteva zile până când marele eveniment Black Friday 2016 începe în România, aşa că, în această perioadă, atât marile magazine şi centre comerciale, cât şi companiile micuţe se pregătesc de zor pentru a putea face faţă valului de clienţi...
Debranşările de la sistemele de încălzire centralizată (SACET), în scopul instalării de centrale termice de apartament sau de bloc, ar putea fi interzise complet, potrivit unui proiect de lege aflat aproape de votul în plen în Camera Deputaţilor, cam...
Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi totale de 28,12 milioane de lei un număr de 41 de companii de pe piaţa distribuţiei de uşi şi de pe piaţa distribuţiei de centrale termice şi boilere, între companiile amendate aflându-se retailerii de bri...
Abandonaţi de familii sau pur şi simplu fără noroc, zeci de oameni şi-au găsit refugiul pe străzi. La Slobozia, unii dintre ei au transformat mai multe centrale termice dezafectate în case de locuit.
Aproximativ 50.0000 de apartamente din Romania au fost debranşate, în 2015, de la sistemele centralizate de încălzire, acestea beneficiind acum de un sistem propriu de producere a energiei termice şi apei calde menajere, după ce în ultimii cinci ani ...
Consiliul Concurenţei a amendat Baxi România şi 50 de distribuitori ai companiei cu amenzi în valoare totală aproximativ 220.000 de euro pentru încheierea unor înţelegeri anticoncurenţiale pe piaţa distribuţiei centralelor termice şi a accesoriilor....
Un grup de companii din Italia şi-a manifestat interesul în realizarea unor parteneriate public-private prin care ar putea fi construite mai multe centrale termice de cogenerare pe bază de biomasă....
Vreţi să aveţi căldură în casele dumneavoastră la iarnă şi nu ştiţi ce variantă ar fi cea mai convenabilă din punct de vedere calitate-pret? Dacă sunteţi dispuşi să faceţi o investiţie mai mare, factura va fi mult mai mica în timp. Există variante pe...
Într-o perioadă în care sistemele de termoficare ale oraşelor sunt tot mai ineficiente şi mai costisitoare, oamenii caută soluţii alternative de aclimatizare în sezonul rece. Vă prezentăm cele mai noi metode de încălzire....
Astăzi, reprezentanţii Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) din Bucureşti au anunţat că a fost reluată furnizare agentului termic către bucureştenii centralele termice de pe Bulevardul Mărăşeşti....
Înştiinţările privind plata impozitelor pe clădiri au provocat anul acesta un val de nemulţumire în rândul alexăndrenilor care locuiesc la case. Cei care şi-au permis ” confortul” de a îşi monta centrale termice , în ultimii cinci ani, s-au trezit c...
Cele mai economice centrale termice sunt cele potrivite cu modul nostru de consum, neexistând o soluţie universală, ci doar câte una adaptată fiecărui consumator, în funcţie de nevoile sale. „Adevărul“ vă prezintă care sunt criteriile care trebuie lu...
Ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu, a anunţat că încearcă să convingă Comisia Europeană să includă şi spitalele, şcolile, grădiniţele şi căminele de bătrâni pe lista consumatorilor asimilaţi celor casnici, astfel încât să primească gaze naturale la...
Energia termică s-ar putea scumpi cu 35% de la 1 ianuarie 2015 din cauza liberalizării preţurilor gazelor naturale pentru consumatorii industriali, inclusiv pentru termocentralele din marile oraşe. Scandalul are, însă, şi o altă miză: fotoliul de min...
Societatea care furnizează apă botoşănenilor a decis în pragul iernii să facă o revizie tehnică, iar apa va fi sistată în tot judeţul. Peste 400.000 de oameni rămân atât fără apă rece, cât şi fără încălzire.
După ce în iernile trecute au dârdâit de firg în apartamente, locatarii din ANL-uri au mai aflat o veste proastă: nu vor avea dreptul să îşi monteze centrale termice individuale. Decizia a fost luată în şedinţa CLM de marţi. Astfel, a fost revocată o...
Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitatre de Utilităţi Publice(ANRSC), Doru Ciocan a discutat cu preşedinţii de asociaţii de proprietari din municipiul Botoşani în cadrul unei vizite de lucru în nordul Moldovei...
Un inventator român, pe numele său, Bogdan Dobrică, a inventat un termostat inteligent care poate reduce cu 30% facturile la gaze.
Elevii şi profesorii din şase instituţii de învăţământ din Târgovişte au început cursurile, după vacanţa de iarnă, în clase neîncălzite. Autorităţile au luat măsura mutării lor la alte şcoli la care lucrările de montare a centralelor termice s-au fin...
Raionul Leova va crea, în premieră pentru Republica Moldova, un serviciu de asigurare a instituţiilor publice cu agent termic pe bază de biomasă, în cadrul unui parteneriat public-privat realizat cu susţinerea fondurilor europene....
Caloriferele electrice cumpărate de primăria Târgovişte par să nu fie de ajuns pentru a rezolva problema încălzirii unităţilor şcolare, car,e de când s-a instalat anotimpul rece, nu au căldură. Mai mulţi directori de şcoli au decis să îi lase pe ce m...
Consiliul Local Târgovişte a aprobat, duminică, alocarea a 100.000 de lei din fondul de urgenţă al bugetului local pentru achiziţionarea a 200 de calorifere ce vor fi distribuite în şcolile care nu sunt racordate la nicio sursă de agent termic.
Hoţii strigă hoţii. Cam aşa s-ar traduce situaţia tragicomică de la Târgovişte, unde 11.000 de elei şi 700 de profesori sunt nevoiţi să înveţe în frig. Acum că le-a ajuns cuţitul la os, consilierii locali încearcă să arunce o parte din responsabilita...
Primarul Gabriel Boriga a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că solicită ministrului Educaţiei suspendarea cursurilor şcolare pentru o săptămână, în unităţile în care încă se mai lucrează la montarea centralelor termice, pentru ca elevii şi p...
Preşedintele PDL Dâmboviţa, Iulian Vladu, solicită demiterea viceprimarului PSD al municipiului Târgovişte, Ion Ţuţuianu şi a city managerului Primăriei Târgovişte, Gabriel Cioacă, pentru "modul dezastruos în care au gestionat implementerea proiectul...
Peste 300 de elevi de la două licee din Târgovişte au protestat şi astăzi, încă de la primele ore ale dimineţii, nemulţumiţi că autorităţile întârzie montarea centralelor termice care le-ar fi asigurat căldura în sălile de clasă. Elevii le-au cerut a...
200 de elevi de la Liceul Ion Heliade Rădulescu au recurs la un protest spontan, miercuri, în curtea liceului, dar şi în faţa primăriei Târgovişte din cauza lipsei căldurii în unitatea în care învaţă. Elevii au refuzat să intre la ore.
Astăzi este ultima zi de depunere de oferte pentru firmele care vor să se înscrie în cursa pentru montarea centralelor termice de bloc, ca sursă alternativă de încălzire, pe care primăria Târgovişte a găsit-o după ce SC Termica SA a intrat în insolve...
După ce viceprimarul Capitalei, Marcel Nicolaescu, a declarat, marţi seară, că o măsură de urgenţă prin care bucureştenii rămâneau fără apă caldă pe timpul nopţii va fi aplicată, se pare că măsura nu va mai fi pusă în practică. Nicolaescu susţine că ...
Societatea de termoficare din Târgovişte a acumulat datorii de 40 de milioane de lei şi urmează să fie închisă. 60% din personal a fost deja diponibilizat, iar ceilalti vor rămâne fără serviciu în zilele următoare.
30 de obiective, printre care blocuri ANL, locuinţe sociale, instituţii publice şi şcoli, urmează să fie dotate cu centralele termice de mare capacitate, care să facă uitată perioada neagră numită "Termica SA". Societatea de termoficare este în insol...
Blocurile ANL, cele sociale, precum şi unităţile de învăţământ din Târgovişte vor fi racordate din această toamnă la centrale termice de bloc, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul Târgoviştei, Gabriel Boriga.