codul de procedura penala - ultimele știri
CCR a decis joi că declaraţia dată de inculpat în vederea încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei nu poate fi folosită, împotriva voinţei acestuia, ca probă în procesul penal în scopul soluţionării cauzei.
Al Shamali Omar Jamal, tânărul de 32 de ani acuzat de o dublă crimă înfiorătoare la Baciu, Cluj, ar fi trebuit să fie închis încă din luna mai. El avea o condamnare într-un dosar mai vechi, pentru violență.
CCR a decis joi că sunt neconstituţionale prevederile din Codul de procedură penală legate de imposibilitatea atacării cu recurs în casaţie a soluţiilor pronunţate cu privire la infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea ...
Fostul ministru al Justiţiei, Ana Birchall, e de părere că procedura de cameră preliminară ar trebui eliminată din legislaţie, după ce practica a dovedit că instanţele de judecată nu respectă durata prevăzută de Codul de procedură penală.
Ministrul Justiţiei Stelian Ion anunţă introducerea unei prevederi suplimentare în Legile Justiţiei cu privire la sancţionarea discipinară a magistraţilor în caz de tergiversare a cauzelor. Magistraţii arată însă că există deja prevederi atât în Codu...
Curtea Constituţională a admis o sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit că unele prevederi ale Codului de procedură penală privind obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane sunt neconstituţionale.
Curtea Constituţională a României (CCR) arată că, deşi proiectul de revizuire a fost constatat neconstituţional, Parlamentului trebuie să reia procesul de reexaminare, conform deciziilor CCR....
Crimele macabre din Caracal, despre care se vorbeşte de două zile, scot la iveală nu neapărat lacune juridice, ci mai degrabă interpretări diferite ale legii, consideră Dana Gîrbovan, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR).
Preşedintele Klaus Iohannis a atacat, vineri, la Curtea Constituţională legile prin care s-au modificat Codul Penal şi Codul de Procedură Penală.
Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat faptul că adoptarea unei ordonanţe de urgenţă pe Codurile penale ar înseamna un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, pentru că din moment ce Pa...
Plenul Senatului a adoptat luni, cu 74 de voturi „pentru” şi 31 „împotrivă”, proiectul de modificare a Codului de procedură penală, după ce acesta a fost examinat de CCR. Curtea Constituţională a declarat 64 de articole neconstituţionale, Comisia ju...
La cel puţin trei articole importante din legislaţia penală, autorităţile româneşti au transmis Comisiei de la Veneţia versiuni diferite în limba engleză faţă de textele adoptate de Parlament, cu scopul de a prezenta variante mai moderate şi mai conf...
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat Pro TV şi Realitatea TV, după ce membrii forului au decis că posturile nu au dat dovadă de imparţialitate şi echilibru în ştirile şi dezbaterile pe tema modificărilor la Codul de Procedură Penală ...
Călin Popescu Tăriceanu a declarat că „legile justiţiei au făcut destul naveta" între Parlament, Preşedinţie şi Curtea Constituţională, în ultimii ani nefiind atâtea legi care să fi fost atât de mult dezbătute. Tăriceanu a mai spuns că, „pe vremea Gu...
Curtea Constituţională a transmis miercuri că sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis pentru modificările aduse Codului de procedură penală va fi discutată şi dezbătută pe 25 septembrie. Potrivit unor surse, judecătorul raportor va fi Daniel Morar.
Europuls a transmis luni că, deşi reprezentanţii tuturor partidelor politice au convenit în luna iunie că România trebuie să fie mai implicată în proiectele UE, modul „netransparent” în care acţionează Parlamentul şi „lipsa de comunicare cu societate...
Modificările care vor fi aduse Codului de Procedură Penală au avut ca efect lansarea unor dezbateri aprinse pe unele articole. De exemplu s-a lansat ipoteza că victima unui viol va trebui să stea faţă în faţă cu presupusul violator atunci când este...
Deputatul independent Remus Borza afirmă, într-un material publicat pe pagina sa de internet, că „am intrat într-o spirală a confruntării şi intoleranţei“ şi că „nu doar în Parlament, ci la nivelul clasei politice şi a întregii societăţi s-au format ...
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a transmis într-un interviu pentru presa străină că "modificările la Codul Penal nu ar trebui făcute niciodată prin Ordonanţă de Urgenţă, decât dacă este cu adevărat o nevoie urgentă", aceasta precizând şi...
Sute de clujeni au ieşit în stradă vineri seara. Ei au cerut demisia lui Liviu Dragnea şi a cabinetului Dăncilă. Unii clujeni şi-au instalat şi corturi în Piaţa Unirii şi sunt decişi să rămână aici până vor obţine ceea ce îşi doresc.
PNL şi USR au anunţat, joi, că au atacat la Curtea Constituţională proiectul de lege privind modificarea Codului de procedură penală. Deputatul PNL Ioan Cupşa a declarat că sesizarea are în vedere peste 70 de articole neconstituţionale, unele dintre ...
Miercuri, în mai multe oraşe ale ţării au avut loc proteste faţă de modificările aduse Codului de procedură penală, în Bucureşti adunându-se câteva mii de persoane. Presa a pus accentul pe altercaţiile care au avut loc între jandarmi şi manifestanţi,...
Ieşenii nemulţumiţi de votul din Camera Deputaţilor, de luni seară, privind modificarea Codului de Procedură Penală sunt în Piaţa Unirii.
Legea privind pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie a intrat în vizorul mai multor aleşi ai PSD şi UDMR care s-au exprimat în favoarea abrogării ei în viitor, considerând că prevederile din actul normativ sunt cuprinse ...
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au decis, marţi, să sesizeze Curtea Constituţionale cu privire proiectul PSD-ALDE-UDMR de modificare a Codului de procedură penală.
Istoria a cunoscut mai multe feluri de teroare. Printre cele mai cunoscute, regimul terorii din timpul Revoluţiei Franceze, teroarea fascistă din anii 1930-1940, teroarea comunistă din Rusia bolşevică, teroarea comunistă care a urmat războiului în to...
Obiectivul coaliţiei de la guvernare este ca legislaţia penală a României să ducă subordonarea justiţiei in curtea de la Kiseleff, iar viteza cu care s-a desfăşurat toată această procedură şi inclusiv votul final demonstrează caracterul discreţionar ...
Mişcarea România Împreună (RO+), condusă de fostul premier Dacian Cioloş, avertizează că modificări la Codul de Procedură Penală votate luni seară de PSD şi de partenerii săi din coaliţia parlamentară vor acţiona în special în beneficiul inculpaţilor...
Deputatul USR Dan Barna critică modificările aduse Codului de procedură penală, dar şi modul în care au fost adoptate aceste modificări, într-o dezbatere de câteva ore în Parlament.
Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a declarat luni seară, după votul dat de plenul Camerei Deputaţilor proiectului PSD-ALDE-UDMR de modificare a Codului de procedură penală, că vor fi greu de evaluat consecinţele, fiind „create condiţii să scape...
Majoritatea PSD-ALDE-UDMR din Comisia Iordache a respins luni toate amendamentele Opoziţiei la Codul de Procedură Penală. Imediat, raportul eliberat de Comisia Iordache a ajuns în plenul Camerei Deputaţilor pentru votul final, după ce săptămâna trecu...
Comisia specială pentru modificarea Legilor justiţiei, cunoscută şi sub numele de „Comisia Iordache”, a votat joi cu 15 voturi „pentru” şi 3 „împotrivă” raportul de modificare a Codului de procedură penală. Documentul a plecat, astfel, spre dezbatere...
Comisia specială pentru modificarea legilor justiţiei, cunoscută drept Comisia Iordache, a adoptat joi amendamentul la proiectul de modificare a Codului de procedură penală, care prevede că este interzisă, în timpul urmăririi penale, comunicarea publ...
Comisia parlamentară specială pentru legile justiţiei începe, miercuri, dezbaterile generale privind modificarea Codului penal, a Codului de proceură penală şi a Codului de procedură civilă.
Curtea Constituţională a României (CCR) a decis, joi, că art 155, alin.1 din Codul penal care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză" este neconstituţional.
Comisia parlamentară specială pentru legile justiţiei a decis joi ca dezbaterile generale privind modificarea Codului penal şi Codului de proceură penală să înceapă în 2 mai. Opoziţia a acuzat că modificările Codurilor penale sunt "cu dedicaţie" pent...
Florin Iordache a publicat miercuri proiectele PSD-ALDE cu privire la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. La o lectură rapidă, un lucru se impune cu evidenţă: proiectele par dacă nu direct scrise, măcar sponsorizate de infractori. Exemplele, su...
Curtea Constituţională a admis, în unanimitate, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Curtea de Apel Bucureşti cu privire la dispoziţiile art. 215, alin. (8) din Codul de Procedură Penală, articol ce reglementează durata totală a măsurii de c...
Chestiunea nr. 1 pe agenda politică a majorităţii este „lupta cu statul paralel”. Este o doctrină la care au construit piesă cu piesă, de ani de zile, actori politici (între care mulţi confruntaţi cu anchete, inculpări sau verdicte judiciare de corup...
Politicienii români din Parlamentul European s-au certat, miercuri seară, în dezbaterea de la Strasbourg. În timp ce reprezentanţii PNL au subliniat că PSD vrea să dea legi care să afecteze independenţa Justiţiei, cei ai PSD şi ai ALDE au susţinut că...
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat joi, pentru Mediafax, că îşi va retrage propunerea legislativă care stabileşte un prag de 200.000 de euro la abuz şi abrogă articolul din Codul penal referitor la folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual....
Demenţa colectivă cu care parlamentarii Puterii s-au năpustit asupra legislaţiei penale a fost justificată prin faptul că trebuie să implementeze directive europene. Aceasta e o minciună nu doar colosală, dar şi foarte uşor de dovedit. Şi se pune înt...
Comisia specială pentru legile Justiţiei a adoptat, luni seară, după aproximativ nouă ore de dezbateri, Raport de admitere, cu amendamente, la proiectul de modificare a Legii 303/2004 privind Statutul magistraţilor.
Fostul premier Dacian Cioloş le cere aleşilor din Parlament să trateze cu seriozitate modificările la legislaţia penală, deputaţii şi senatorii fiind cei care trebuie să aleagă „între cinste şi hoţie“.
Nu există nicio diferenţă, din punct de vedere moral, afectiv şi al dreptului la întemeierea familiei, între partenerii căsătoriţi legal şi cei implicaţi într-o uniune consensuală, potrivit deciziei prin care CCR a stabilit că soluţia din Codul de pr...
Judecătorul Ciprian Coadă de la Curtea de Apel Constanţa a propus, luni, în cadrul dezbaterilor privind modificarea codurilor penale şi de procedură penală, că abuzul în serviciu să se aplice şi în cazul legislaţiei secundare, dar ministrul a respins...
Preşedintele Comisiei juridice, deputatul PSD Eugen Nicolicea, a propus, miercuri, ca deţinuţii încarceraţi în condiţii inumane să beneficieze de şase zile reduse din pedeapsă la 30 de zile de detenţie în condiţii necorespunzătoare, în condiţiile în ...
Şedinţa Comisiei Juridice a Senatului a fost suspendată din lipsă de cvorum. Doar trei senatori s-au prezentat la şedinţă, iar cvorumul era asigurat de şapte. Pe ordinea de zi existau mai multe proiecte de modificarea a Codului Penal şi Codului de Pr...
Ministrul Justiţiei Raluca Prună a declarat joi seară că nu va propune nicio măsură de amnistie şi graţiere, întrucât acestea nu ar rezolva cauza. „Avem o problemă în penitenciare. Presupunând prin absurd că mâine, toată lumea ar ieşi din penitenciar...
Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat joi că este datoria ei să ofere sistemului judiciar un Cod Penal şi un Cod de Procedură Penală stabile, iar prevederile ordonanţei de urgenţă au fost discutate şi în Consiliul Superior al Magistraturii (C...
Victor Ponta, procuror de profesie, pregăteşte un proiect legislativ de modificare a Codului Penal, invocând o directivă europeană, deşi legislaţia românească a fost pusă în acord cu deciziile luate la Bruxelles....
Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki acuză Guvernul că, prin două modificări operate prin ordonanţă de urgenţă în Codul penal şi în Codul de procedură penală, afectează grav drepturi prevăzute de Constituţie. U...
Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki (APADOR-CH) protestează faţă de modul „neloial“ în care Guvernul a procedat la modificarea legislaţiei penale, afectând astfel grav drepturi prevăzute în Constituţie....
Guvernul a operat, prin ordonanţă de urgenţă, mai multe modificări la Legea privind Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, ca urmare a nu mai puţin de 15 decizii de neconstituţionalitate.
În şedinţa PSD de după reţinerea Olguţei Vasilescu, social-democraţii au bătut cu pumnul în masă pentru modificarea legilor Justiţiei, astfel încât să fie oprită cruciada DNA împotriva lor. Refuzul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, i...
Preşedintele PSD Diaspora, deputatul Cătălin Rădulescu, a arătat că mai mulţi deputaţi PSD îşi doresc modificarea Codului Penal şi al Codului de Procedură Penală, dar preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, se opune. Rădulescu spune de Zgon...
Uniunea Naţională a Judecătorilor din România cere Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională a României în legătură cu ordonanţa de urgenţă privind interceptările, precizând că UNJR "condamnă instituirea SRI ca organ de cercetare penală...
Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat că România nu îşi permite un hiatus în activitatea parchetelor, ca răspuns la decizia Curţii Constituţionale a României referitoare la eliminarea articolului de lege care permitea Serviciului Român de Inf...
Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Codul de Procedură Penală care reglementează supravegherea tehnică dispusă direct de procuror sau care poate fi făcută, la cererea procurorului, de către alte organe specializate ale s...