curierat - ultimele știri
Compania de curierat Sameday anunţă intenţia de a prelua firma de curierat rapid Sprinter din Ungaria, astfel încât să îşi extindă infrastructura out of home din ţara vecină cu 60%.
Subiectul consumului de droguri a ajuns principala temă din discursul politicienilor români, după ce realitatea a arătat că România a devenit o ţară de consum. Ultimul raport al DIICOT arată că a crescut transportul de stupefiante prin intermediul firmelor de curierat.
Raportul de activitate al ANAF pe primul semestru arată că Fiscul a descoperit evazioniști persoane fizice care au recurs chiar și la furtul de identitate pentru a nu fi raportați de curieri.
Puțini români își amintesc că până și în cei mai negri ani ai comunismului exista un serviciu de comenzi la domiciliu, prin care se puteau face comenzi telefonice. De multe ori, cei care apelau la acest serviciu obțineau astfel portocale, unt și alte produse considerate pe atunci „de lux”.
Un român din Iași, care a stat mai mulți ani în Marea Britanie împreună cu familia sa, s-a întors în țară pentru a pune pe picioare o afacere. El s-a inspirat după un model de afacere pe care l-a văzut acolo, iar acum are acum 200 de angajați și cifră de afaceri de 2,8 milioane de lei.
Compania de curierat Cargus a înregistrat în 2021 o cifră de afaceri de 450 de milioane de lei şi un nivel constant al volumelor livrate, acelaşi trend ca în anul precedent, iar pentru acest an estimează o creştere cu 20% a volumelor de livrări.
Poliţiştii din Alba Iulia au identificat doi bărbaţi, din Reghin, judeţul Mureş, care ar fi sustras din autoturismul unei firme de curierat din Alba Iulia, peste 5.000 de lei.
Poliţişti din toată ţara au organizat joi peste o sută de percheziţii la indivizi care deţin arme de contrabandă, pe care nu le-au declarat, conform legii. La Buzău, descinderile au avut loc la în Ghergheasa, la un cetăţean care cumpărase de curând o...
Joi dimineaţă, poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase - IGPR efectuează 103 percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi 36 de judeţe, printre care şi Argeş, într-un dosar de nerespectare a regimului armelor şi al muniţi...
O cunoscută firmă de curierat a lansat o aplicaţie de livrări rapide, într-un interval de 45 - 60 de minute, şi un cost unic de 1 leu până la finalul anului.
Zona de sud a judeţului Olt a fost, miercuri dimineaţă, împânzită de poliţiştii care au realizat 45 percheziţii domiciliare la persoane bănuite că produceau şi vindeau ilegal ţigarete prin intermediul unei firme de curierat.
„Legumicultori“ profitabili în pandemie. 15 persoane din Olt sunt supectate că au produs şi vândut ţigări prin curier...
Mail Boxes Etc, franciza adusă în România de antreprenorul Adrian Minea, accelerează extinderea la nivel naţional şi îşi propune să ajungă la o reţea de 100 de agenţii şi afaceri de 10 milioane de euro în următorii 10 ani.
Un brăilean de 29 de ani a fost prins de poliţişti în timp ce ridica un colet cu peste 10 kilograme de droguri de la o firmă de curierat din Buzău. Ulterior, trei percheziţii domiciliare au fost efectuate de poliţiştii de combatere a criminalităţii o...
Patru percheziţii au fost efectuate joi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Timişoara.
O cunoscută companie de curierat a anunţat că acceptă plata cu cardul la livrare, fiind prima companie din Europa care oferă o astfel de metodă de plată.
Point Pickup Technologies, o companie americană de curierat B2B, fondată de antreprenorul de origine română Radu Florescu şi americanul Tom Fiorita, a cumpărat platforma de e-commerce GrocerKey pentru 42 milioane de dolari, transmite Startupcafe.
Compania de curierat DPD România anunţă că a fost ţinta unui atac de tip phishing miercuri şi mai mulţi clienţi au primit un mesaj prin e-mail, expediat de la o adresă fără vreo legătură cu „@dpd.ro”, prin care erau îndemnaţi să îşi modifice datele l...
O firmă de curierat s-a ales cu un prejudiciu de 17.000 de lei după ce gestionarul său şi-a însuşit contravaloarea coletelor livrate.
Compania Naţională Poşta Română (CNPR) plăteşte zeci de mii de euro pentru designul noilor uniforme ale angajaţilor săi, se arată într-un anunţ publicat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
Un angajat al unei firme de curierat a rămas fără 800 de lei după ce a mers la ghicit. Păgubitul şi infractoarea, o femeie din Argeş, s-au împăcat după intervenţia poliţiei.
Poliţiştii au depistat autorii furtului unei sume de bani din incinta unei firme de curierat cu punct de lucru în municipiul Buzău. Fapta a fost sesizată în iunie de către un angajat al societăţii, un bărbat de 43 de ani, din Mărăcineni.
Una dintre cele mai mari companii de curierat din ţara noastră a anunţat inaugurarea celui de-al doilea depozit, în apropierea Capitalei, creând astfel 250 de noi locuri de muncă, pe lângă cele 5.000 deja existente. Compania a lansat o campanie de an...
articol publicitar
Sute de români câştigă peste 500 de lire pe săptămână la Fast Despatch Logistics. Angajat: „Condiţiile sunt excelente şi partea bună este că de sărbători putem să ne întoarcem în ţară” Sute de români câştigă peste 500 de lire pe săptămână la Fast Des...
După ce am discutat cu Lucian despre începuturile companiei sale şi felul în care tehnologia şi-a făcut loc în piaţa de curierat, am tratat subiectele actuale şi iminente, inclusiv creşterea folosirii livrărilor la un punct fix, în lockere, sau imine...
Lucian Baltaru este CEO şi fondator al Sameday, una dintre cele mai mari companii de curierat din România. În prima parte a discuţiei pe care am purtat-o, am vorbit despre tehnologie, felul în care aceasta a modelat piaţa de curierat locală, dar şi î...
Româno-basarabeanul de 29 ani de ani făceau un soi de curierat fără autorizaţie pe relaţia Republica Moldova-Irlanda (via România), coletele transportate conţinând, printre altele, şi băuturi spirtoase (vodcă, coniac, whisky) de contrabandă.
Cifra de afaceri a pieţei serviciilor de poştă şi curierat din România a avansat cu 16% faţă de 2017 şi a depăşit cu aproape 90% nivelul din 2009, ajungând la aproape 4,8 miliarde de lei în 2018, potrivit celei mai recente analize KeysFin.
„Uber Eats introduce opţiunea Pick-up prin care îţi poţi ridica personal comanda” de la unul dintre cele peste 300 de restaurante partenere, a informat marţi compania care a intrat de curând pe piaţa de curierat cu produse alimentare preparate din Ro...
Afacerile din sectorul de poştă şi curierat au depăşit pragul de 4 miliarde de lei în 2018, urmare a creşterii spectaculoase a vânzărilor de produse pe internet, estimează analiştii de la KeysFin. Pe fondul dezvoltării serviciilor logistice şi a cere...
Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea uneia dintre cele mai mari firme de curierat din România de către o filială înfiinţată anul trecut de către Grupul Mid Europa.
Volumul mare de muncă din această perioadă întinde la maxim nervii celor care lucrează în firmele de curierat din ţară. Doar că, nu întotdeauna nevoile clientului primează....
Astăzi, marţi, 6 decembrie, adică de Moş Nicolae, urma să primesc un colet ce trebuia să conţină cadoul de Moş Nicolae pe care mi l-am făcut din bani proprii. Aşa e când nu mai crezi în poveşti! Plăteşti!...
În săptămâna 2 -6 aprilie, ITM Călăraşi a efectuat controale în urmatoarele domenii de activitate: comerţ, servicii de administrare publică generală, întreţinerea şi repararea autovehiculelor, baruri, confecţii, activităţi poştale şi de curierat.
Poşta Română lansează serviciul online MyAWB, care permite clienţilor să renunţe total la formularele completate de mână, în schimbul unei soluţii rapide, pe internet....
Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple, din cadrul Instituţiei Prefectului–judeţul Galaţi, a implementat sistemul de programare online pentru depunerea actelor necesare în vederea eliberării documentelor de călă...
Deutsche Post DHL Group a convenit achiziţia UK Mail Group pentru 242,7 milioane de lire sterline (315,5 milioane dolari), pentru a-şi consolida poziţia pe piaţa britanică a coletelor, relatează MarketWatch....
Românii preferă să cumpere tot mai mult produse de pe Internet, profitând si de reducerile periodice care nu sunt deloc de neglijat. Tocmai aceasta tendinta a făcut ca, în ultimul timp, numărul de reclamaţii la adresa firmelor de curierat să crească ...
O şoferiţă din Bucureşti, colaboratoare a unei firme de curierat, s-a răsturnat cu maşina în această dimineaţă, pe E 85, în zona podului de la Gura Câlnău. Femeia se îndrepta spre Capitală, când într-o curbă, a scăpat maşina de sub control şi s-a răs...
Un traficant de droguri din Galaţi a fost
reţinut de poliţiştii de la „Crima Organizată” din Vrancea
Tânărul în vârstă de doar 20 de ani era cărăuş de haşiş. Drogurile erau ascunse într-o pereche de pantofi şi fuseseră expediate chiar de către traficant, din Italia, printr-o firmă de curierat, către o adresă din Focşani.
Datele DPD România, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa de coletărie şi curierat expres din România, arată care sunt industriile de profit din ţara noastră.
Producătorul de petrol, gaze şi electricitate OMV Petrom a încheiat un acord cu compania de curierat FAN Curier pentru predarea şi colectarea coletelor în circa 300 de benzinării. Clienţii pot preda coletele pentru Fan Curier în benzinăriile OMV sau ...
Reţeaua de hipermarketuri Cora, care deţine serviciul coradrive.ro în magazinul Lujerului, va începe în decembrie livrările la domiciliu, după ce a încheiat un parteneriat cu firma de curierat TNT România, iar anul viitor va lansa serviciul drive şi ...
Companiile Cargus International şi Urgent Curier, deţinute de fondul de investiţii Abris Capital Partners, fuzionează şi formează astfel al doilea jucător pe piaţa serviciilor de curierat, cu afaceri cumulate de 231,6 milioane de lei în 2013, după FA...
Felix Pătrăşcanu a înfiinţat în urmă cu 16 ani FAN Courier, cea mai mare companie de curierat din România, cu peste 17 milioane de expediţii lunar, împreună cu fraţii Adrian Mihai şi Neculai Mihai, un business care anul acesta ar putea ajunge la o ci...
Deşi de la mijlocul lunii iulie, printr-un parteneriat între Direcţia Generală a Paşapoartelor şi o firmă privată de curierat, paşapoartele simple pot fi livrate la domiciliul solicitanţilor pentru doar 8,68 lei, lumea nu se înghesuie să beneficieze ...
Fondul de investiţii Abris Capital Partners a cumpărat integral Urgent Curier, firmă cu afaceri de 115,95 milioane de lei în 2013, care va fuziona cu Cargus, companie controlată de acelaşi fond de investiţii din 2012. Firma Urgent Curier este deţinut...
Antreprenorul Octavian Bădescu, românul din spatele aplicaţiei mobile de curierat bazată pe crowdsourcing Lokko, consideră că piaţa de curierat „in aceeasi zi” totalizează până la două milioane de euro, companiile de taximetrie „muşcând” şi ele din a...
”Nu vă mai lăsaţi păcăliţi de către escroci! Înainte să vă încredeţi în cel care vă bate la uşă, asiguraţi-vă că ceea ce spune este real!”, avertizează poliţiştii. Tot mai multe persoane au fost păcălite, în ultima vreme, de diverşi indivizi care se ...
Numărul firmelor de curierat rapid a explodat în România în ultimii ani, ca urmare a dezvoltării segmentului vânzărilor online, dar mai ales a apetitului pentru livrările în siguranţă şi fără întârzieri, fără obiecţii sesizate de către clienţii care ...
Renumite pentru gustul lor şi pentru că sunt ecologice, legumele buzoiene au mare căutare în toată ţara. Angajaţii Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură abia fac faţă solicitărilor de răsaduri şi seminţe. Dacă în anii trecuţi, maj...
Sătui să le plătească „la negru” mecanicilor de locomotivă sau şoferilor de maxi-taxi pentru a le trimite pachete copiilor-studenţi la Bucureşti, mai mulţi părinţi din Galaţi au reuşit să convingă CFR să înfiinţeze un serviciu special. În paralel, do...
Este vorba despre un serviciu experimental introdus de CFR, la sugestia senatorului liberal Paul Ichim, de la 1 aprilie.
Principalii jucători pe piaţa de curierat din România au înregistrat anul trecut o creştere datorită dezvoltării comerţului online şi a celor două ediţii Black Friday, de pe 22 şi 29 noiembrie. Pentru acest an, managerii văd o consolidare a pieţei, d...
Guvernul ia în calcul introducerea unei accize de 7 eurocenţi la litrul de carburant, banii astfel colectaţi urmând să fie vărsaţi într-un fond special destinat investiţiilor în infrastructura rutieră. Aflaţi mai jos cum văd noua taxă companiile din ...
Cartea asta se va vinde ca pâinea caldă! Aşa suna un anunţ pe site-ul crestemidei.ro acum trei zile. Platforma online de finanţare prin crowdfunding a fost martoră a unei schimbări mici, dar importante: un proiect românesc a reuşit să strângă 200% di...
Sub aparenţa apărării drepturilor unei companii de stat, ANCOM încalcă drepturile firmelor private. Aşa se face că „dreptul” rezervat exclusiv CN Poşta Română de a o serie de servicii pe teritoriul României trebuie înţeles ca „privilegiul”....
Anul trecut, instituţia a expediat cu Blue Arow Curier, nu mai puţin de 19.000 de documente, restul de 8.700 ajungând la solicitanţi cu Poşta Română.
Tot mai mulţi timişoreni plecaţi să muncească în Italia şi Spania primesc pachete de la rudele de acasă.