fonduri ue - ultimele știri
Pentru prima dată după aproximativ trei decenii, Galațiul va avea o navă pentru plimbări pe Dunăre. Autoritățile au cumpărat-o cu ajutorul fondurilor UE, iar miercuri 17 aprilie 2024, a inaugurată. Nava a fost botezată după numele unei funcționare a Consiliului Județean Galați
Sunt percheziții la Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați – AFDJ Galați și la Autoritatea Navală Română într-o anchetă privind achiziționarea frauduloasă de remorchere pentru Delta Dunării.
O poartă de han turcesc din secolul al XIX-lea, aflată în centrul Galațiului, va fi salvată cu ajutorul fondurilor UE. Monumentul istoric a rezistat eroic de-a lungul anilor, însă este în stare de degradare și are nevoie de reabilitare.
Ungaria crede că fondurile UE pentru Ucraina nu trebuie acordate din bugetul UE şi că un calendar „rezonabil" trebuie stabilit pentru orice finanţare a Ucrainei, a declarat joi premierul ungar Victor Orban, relatează Reuters.
Cea mai mare investiţie de mediu din România, în valoare de aproape 130 milioane de euro, prinde contur. Noi investiții de mediu au fost finalizate la Tecuci, au anunțat autoritățile județene din Galați.
România ar putea pierde fondurile UE pentru infrastructura feroviară, dacă nu atinge țintele asumate
Accesarea fondurilor europene trebuie să fie prioritară pentru modernizarea infrastructurii feroviare, în vederea creșterii siguranței și a calității serviciilor de transport pe calea ferată.
Procurorii de la Parchetul European (EPPO) fac, marți dimineața, percheziții la sediul Inspectoratului General de Aviație (IGAV) al Ministerului Afacerilor Interne, fiind vizate proiecte cu fonduri UE, potrivit surselor Adevărul.
România, prin Ministerul Proiectelor Europene, condus de Marcel Boloș, a obținut un acord de principiu din partea Comisiei Europene pentru decontarea compensării prețului la energie pentru IMM-uri și beneficiari prin Fondul de Tranziție Energetică, au declarat surse guvernamentale pentru Adevărul.
Fostul deputat PSD Octavian Goga este cercetat de Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruţa Kovesi, pentru fraudă cu fonduri europene, potrivit surselor Adevărul. Prejudiciul este estimat la 1,7 milioane de euro.
Haralambie Vochițoiu, fost senator PP-DD, a fost trimis în judecată de DNA într-un dosar de fraudă cu fonduri europene, au declarat surse judiciare pentru Adevărul. În aceeași cauză sunt vizate și alte persoane.
Europarlamentarul Corina Creţu, fost comisar european, afirmă că România este „foarte întârziată” în ceea ce priveşte accesarea de fonduri europene, ea dând exemplul altor state precum Spania şi Franţa, care au atras deja miliarde de euro atât din PN...
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, joi la Palatul Victoria, cu preşedintele Grupului Băncii Mondiale, David Malpass.
Castelul Corvinilor din Hunedoara beneficiază de noi fonduri europene pentru restaurare. Picturile interioare şi exterioare ale ansamblului medieval vor fi refăcute.
Capacitatea UE de a împiedica oligarhii să primească fonduri UE este limitată, din cauza sistemelor de raportare extrem de fragmentate şi a lipsei de cooperare din partea ţărilor UE.
Specialişti: 2022 are potenţialul de a fi cel mai bun an de după 2008 pentru investiţiile imobiliare
Anul 2022 are potenţialul de a fi cel mai bun de după 2008 pentru investiţiile imobiliare, susţin consultanţii Colliers.
Uniunea Europeană a eşuat în eforturile sale de a stimula accelerarea reformelor în privinţa statului de drept în ţările din Balcanii de Vest, arată un raport audit realizat de experţii UE, informează Politico.
Marian Pîtea, fostul primar din comuna braşoveană Jibert, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru complicitate la fraudă cu fonduri europene.
Guvernele Celor 27 au aprobat marţi deblocarea unor fonduri europene de urgenţă - în valoare de 5,4 miliarde de euro -, în vederea ajutării celor mai afectate state membre UE de consecinţele economice ale Brexitului, în frunte cu Irlanda şi Franţa, r...
Lucrările la noul sens giratoriu amenajat în faţa Spitalului municipal din Hunedoara se apropie de final. Investiţia este finanţată de Uniunea Europeană.
Sprijinul financiar suplimentar pentru protejarea graniţelor externe ale Uniunii Europene care urmează să fie acordat Greciei de către Comisia Europeană ar putea fi condiţionat de apărarea drepturilor omului.
Accesul la Cetatea Poenari se va face prin turnicheţi. Autorităţile din Argeş vor să faciliteze accesul la fortăreaţă prin instalarea unui sistem care presupune şi distribuirea automată a biletelor. Între timp, consolidarea cu bani europeni a cetăţii...
Slovenia a început să submineze Biroul Procurorului Public European (EPPO), instituţia condusă de Laura Codruţa Kovesi, chiar înainte ca acesta să-şi înceapă efectiv activitatea.
Cum arată un pod rutier plin de gropi după o modernizare cu fonduri UE şi o tranzacţie dubioasă FOTO
La trei săptămâni de la cea mai recentă cârpeală, podul de la ieşirea din Piteşti spre Ştefăneşti, modernizat în 2013 cu bani europeni, este iar plin de gropi. Garanţia lucrării expiră în 2023, iar peticirea de mântuială tergiversează reparaţiile sol...
Un teren viran de la marginea Orăştiei, de peste 35.000 de metri pătraţi a fost transformat într-un parc modern, cu ajutorul fondurilor europene.
Un teren de sport va fi amenajat cu ajutorul fondurilor europene în curtea fostei Şcoli generale nr. 11 din Hunedoara, iar cabinetele şi sălile de clasă vor fi modernizate.
Comuna europeană Cocu din judeţul Argeş e Raiul gropilor şi Iadul oamenilor care, de când se ştiu, aşteaptă asfaltarea. Cu o singură excepţie, toate străzile din localitate sunt o apă şi-un pământ. La propriu!
Interviurile în cadrul procedurii de selecţie a candidaţilor pentru funcţia de procuror european delegat în România au început, luni, şi se vor termina pe data de 28 ianuarie. Un număr de 16 persoane şi-au depus candidatura pentru a ocupa funcţia de ...
Cetatea medievală a Orăştiei va fi reabilitată pe fonduri de la Uniuea Europeană. Lucrările au fost scoase la licitaţie.
Newsweek afirmă că liderul USR Dan Barna este pasabil de inculpare în cazul fondurilor UE accesate de sora sa, pentru că a încălcat prevederile regulamentului UE cu privire la conflictul de interese. Barna se apără afirmând că ajutorul oferit sorei s...
Doi fermieri din judeţul Hunedoara au fost trimişi în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru fraude cu fonduri europene.
Petrila va avea un muzeul al satului, înfiinţat cu ajutorul fondurilor europene. Peste 50 de milioane de lei vor fi investite în modernizarea oraşului din Valea Jiului.
Liceul Tehnologic din Lupeni, unul dintre cele mai vechi licee din Valea Jiului, va fi modernizat cu fonduri europene.
Încă o şcoală din municipiul Hunedoara va fi reabilitată pe fonduri europene. Investiţia se ridică la 8 milioane de lei.
La început am zis că e o combinaţie nefericită între prostia unor consilieri şi naivitatea preşedintelui Iohannis. Sau invers. Şi atunci mi-am spus: fie! Oricât de idioate sunt întrebările, merită oricum să participăm la referendumul pentru Justiţie,...
Cele 79,9 miliarde euro alocate pentru România de la UE ar putea fi un impuls puternic economiei afectate de pandemie, dar doar dacă fondurile vor fi utilizate într-o manieră eficientă şi în domenii care pot asigura o dezvoltare durabilă şi pe termen...
UE va condiţiona accesarea fondurilor europene de respectarea statului de drept şi combaterea corupţiei, avertizează vicepreşedintele Comisiei Europene, Vera Jourova, menţionând că ţările vizate în primul rând sunt Ungaria, Polonia şi România, relate...
Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA) analizează posibilitatea de a acorda fonduri în valoare de un miliard de euro companiilor afectate de SARS-C0V-2, a anunţat luni ministerul pe pagina sa de Facebook.
Municipiul Aiud beneficiază de un nou proiect finanţat din fonduri europene, în valoare de peste 11 milioane de lei, prin care va reabilitată întreaga reţea de iluminat public a oraşului.
O clădire cu patru etaje a Universităţii din Petroşani, cu 55 de laboratoare, va fi reabilitată şi dotată ce echipamente moderne.
O grădină urbană va fi amenajată în zona Duiliu Zamfirescu din municipiul Deva. Investiţia se ridică la 635.800 de lei.
Primăria Simeria a primit o finanţare de aproape două milioane de euro pentru reabilitarea iluminatului public din oraş şi din satele aparţinătoare.
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a primit aviz negativ în urma audierii în comisiile parlamentare. El spune că România va pierde 500 de milioane de euro în noul buget al Uniunii Europene, iar această pierdere va fi zona proiectelor de inf...
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a anunţat că pregăteşte temeinic atragerea fondurilor europene în viitoarea perioadă de programare, iar cele două mari obiective sunt stimularea absorbţiei în actuala perioadă de programare şi pregătirea p...
Lucrările de restaurare a clădirilor Colegiului pedagogic „Regina Maria” din Deva au fost scoase la licitaţie publică.
O societate comercială cu sediul în comuna Galda de Jos, administratorul acesteia şi o altă persoană, rudă cu administratorul, au fost trimise în judecată la Tribunalul Alba pentru infracţiuni de corupţie.
Nora unui primar din Vaslui şi fata contabilului primăriei au fost trimise în judecată, alături de cei doi, fiind acuzaţi cu toţii de fraude cu fonduri europene, fals, respectiv conflict de interese....
Proiectul este derulat de Primăria Galaţi şi este finanţat în proporţie de 98% din fonduri europene, iar restul de la bugetul local. Spitalul va fi extins şi va fi dotat cu aparatură modernă.
Peste 20 de milioane de euro, fonduri europene, vor fi investiţi în lina verde de autobuze electrice din Valea Jiului.
România ar putea pierde fonduri europene importante. Guvernul nu a stabilit ce proiecte să finanţeze
România ar putea pierde bani europeni importanţi, în contextul în care există risc de dezangajare automată a fondurilor la finalul anului pentru toate programele operaţionale, cu excepţia unuia, arată un document aflat joi pe masa Guvernului. Acesta ...
Proiectul privind implementarea sistemului e-ticketing a fost lansat de Primăria Galaţi pe 8 mai. Valoarea totală a proiectului este de un pic peste 26 de milioane de lei, cu TVA, din care valoarea fondurilor nerambursabile este de aproape 24 de mili...
Consilierii locali din Cluj-Napoca vor aproba, miercuri, 8 mai, proiectul modernizării Bulevardului 21 Decembrie. Pentru lucrări vor fi utilizate fonduri europene, iar autorităţile locale vor contribui cu o mică parte din sumă.
Întârzierea care costă România 80 de milioane de euro. MAE susţine că a făcut demersuri în timp util
Ministerul Afacerilor Externe anunţă că s-a încadrat în termen atunci când a depus contestaţia la o decizie a Tribunalului UE care stabilea ca România să returneze către UE 80 de milioane de euro, corecţii financiare.
România a pierdut un proces cu Comisia Europeană la Tribunalul de la Luxembourg şi o finanţare europeană de 80 milioane de euro, din cauză că a depus tardiv o contestaţie.
Oraşele din Valea Jiului vor avea o reţea de transport ecologic, potrivit unui proiect de 20 de milioane de euro depus la Agenţia de Dezvoltare Regională Vest.
Guvernul României nu a depus până acum nicio cerere privind alocarea de fonduri de la Uniunea Europeană pentru Austrostrada „Unirii“, după cum precizează comisarul Corina Creţu într-un răspuns dat la o scrisoare a deputatului USR Iulian Bulai.
Europarlamentarul PPE Siegfried Mureşan susţine că guvernele PSD - ALDE au absorbit până în prezent doar 16% din fondurile europene alocate pentru perioada 2014 – 2020 prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), program prin care este fina...
Companiile româneşti pot obţine acum mai uşor granturi între 1 şi 5 milioane de euro. Acestea trebuie să aibă între 3 şi 249 angajaţi şi să fi fost profitabile în 2018....
Premierul Viorica Dăncilă a ales să prezinte datele din execuţia bugetară pe anul trecut în acelaşi fel cu liderul partidului, Liviu Dragnea, comparând anul 2018 cu anul 2016, când România avea un Guvern de tehnocraţi....
Comisarul european pentru politică regională Corina Creţu a aprobat proiectul major prin care sunt alocate aproximativ 266 milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) pentru extinderea ariei de acoperire a sistemului de cadast...