guvernanti - ultimele știri
Cu toate că dețin o funcție publică prin care reprezintă zeci de mii de cetățeni, peste 30 de deputați și senatori au omis să își publice CV-ul pentru a arăta ce îi recomandă pentru Legislativ
Cadrele didactice sunt eroii din perioada de criză şi rămân modelatori ai viitorului, afirmă preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) Simion Hăncescu, în mesajul transmis cu ocazia începerii anului, precizând însă că guvernan...
Senatoarea independentă Diana Şoşoacă a declarat luni, în plenul reunit al Parlamentului, unde au loc dezbaterile pentru bugetul pe 2021 că au fost spuse numai „non-sensuri” cu privire la bugetul de stat pentru anul acesta şi le-a cerut guvernanţilor...
În contextul intensificării nemulţumirilor şi protestelor de stradă ale unor sindicate sau altor categorii de cetăţeni, justificate sau nu, şi-au făcut apariţia unii aleşi ai poporului, oportunişti, care amplifică tensiunile în societatea românească,...
Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea a cerut Ministerului Transporturilor să emită, în regim de urgenţă, normele metodologice de aplicare a legii în vigoare de peste trei luni, care prevede gratuitate pentru elevii navetişti, în transportul inte...
Medicul Aurel Nechita, actualmente deputat, reacţionează dur la adresa măsurilor luate de guvernanţi în ceea ce priveşte pandemia de coronavirus. Acesta susţine într-un mesaj publicat pe Facebook că „România dă cu var în loc să ia măsuri”, iar guvern...
OMS: Guvernele trebuie să evite transmiterea de mesaje confuze pentru gestionarea pandemiei. .Europa se confruntă cu al doilea val al pandemiei de COVID-19, iar mai multe state reintroduc, încet, încet, carantina. În tot mai multe oraşe europene au l...
Un doctor le transmite guvernanţilor un mesaj acid după ce autorităţile au anunţat că monitorizarea pozitivilor asimptomatici sau a celor cu forme uşoare de COVID-19 să se facă de către medicii de familie.
Ne aflăm într-o perioadă de campanie electorală în care atenţia şi interesul autorităţilor locale, a factorilor politici, este axat mai mult pe câştigarea alegerilor decât pe pregătirea noului an şcolar. În multe localităţi, unii edili care de-a lung...
Gestionarii situaţiilor de urgenţă atrag tot mai mult atenţia cetăţenilor să respecte regulile impuse pentru prevenirea cu noi infectări. Afirmă că relaxarea s-a produs prematur, fără control, uitând însă, că primii care au dat tonul relaxării, îna...
Partea urâtă a amânării creditelor a fost explicată, pentru Hotnews, de un lector al Academiei de Ştiinţe Economice, acesta referindu-se, punctual, la capitalizarea dobânzii.
În cursul zilei de ieri, 26 februarie, Colegiul Naţional "Neagoe Basarab" din Olteniţa urma să găzduiască pe 26 februarie o dezbatere în cadrul căreia parlamentarii să stea la aceeaşi masă cu reprezentanţii elevilor pentru a înţelege cu adevărat prob...
Poliţist la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Vrancea, Bogdan Tăicutu este extrem de apreciat de colegi, iar postările sale pe pagina de Facebook au un număr record de distribuiri.
Andrei-Cătălin Ilie, tânărul care a terminat anul trecut facultatea de Computer Science la Oxford ca şef de promoţie, vrea să se întoarcă acasă. Misiunea pe care şi-a propus-o: schimbarea ţării în bine prin propria implicare în spaţiul politic.
Andrei-Cătălin Ilie, tânărul care a terminat anul trecut facultatea de Computer Science la Oxford, ca şef de promoţie, vrea să se întoarcă acasă. Misiunea pe care şi-a propus-o: schimbarea ţării în bine prin propria implicare în spaţiul politic....
Nu spun că ar trebui desfiinţată, însă sunt de părere că Jandarmeria ar trebui numaidecât „repopulată“ cu oameni noi (de la vârf la bază şi de la bază la vârfurile cele mai înalte), bine pregătiţi şi atent trecuţi prin ciurul psihologic, şi nu numai....
Două persoane cu deficienţe de vedere au decis să atragă atenţia societăţii civile privind abuzurile clasei politice.
Sute de întreprinderi mici şi mijlocii din Galaţi „gravitează” în jurul combinatului siderurgic ArcelorMittal şi alte câteva mii în întreaga ţară, a spus vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR), Ma...
Profesori din 1.100 de unităţi şcolare vor boicota simulările la Evaluarea Naţională susţinute începând de astăzi de elevii claselor a VIII-a. Motivul: nemulţumirile legate de salarizare. „E un tip de comportament cu pistolul în mână. Aceste examene ...
În urma ultimei întruniri a membrilor Consiliului Naţional al Rectorilor, a fost stabilită agenda principalele priorităţi pe care ar trebui să le aibă guvernanţii în vederea îmbunătăţirii calităţii mediului universitar.
Universităţile nu îi încurajează pe studenţi să ia burse sau să îşi deconteze transportul pentru a-şi putea acoperi cheltuielile, a declarat la Adevărul Live preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Marius Dea...
Protestul de la Slatina a rămas acolo a fost iniţiat, pe Facebook, în stradă coborând doar cinci persoane. Primii doi protestatari ajunşi la locul de desfăşurare au aşteptat două ore să li se alăture şi alţii.
Aproximativ 15.000 de sindicalişti SANITAS vor protesta, joi, 19 octombrie 2017, în Bucureşti, nemulţumiţi de proiectele guvernanţilor în domeniul muncii.
Intenţia guvernanţilor de a prelungi de la 2 la 4 ani concediu de creştere al copiilor nu este văzută cu ochi buni de părinţii activi şi de specialiştii în recrutare. Aceştia susţin, la unison, că persoanele respective vor fi deprofesionalizate şi că...
Guvernanţii nu fac o radiografie precisă, nu pun un diagnostic corect şi nu tratează cum trebuie această realitate rurală. Altfel, cum să pui în programul de guvernare, să dai reglementări şi să cheltui bani pentru alocarea de ambulanţe unor localită...
Ana Eugenia Manea, din Slatina, se numără printre cei mai vârstnici protestatari care, timp de şase seri la rând, au strigat în Slatina, ca în toată ţara, „PSD, ciuma roşie!“, „D-N-A, să vină să vă ia!“, „Ieşiţi din casă/Dacă vă pasă!“ şi alte şi alt...
SONDAJ 40% dintre dintre cadrele didactice consideră că rezultatele dezastruoase de la testele PISA sunt un semn că educaţia nu este o prioritate pentru guvernanţii români şi un efect al resurselor limitate. Totodată, doar puţin peste 4% consideră că...
Medicii au reuşit să-i convingă pe guvernanţi că trebuie să fie plătiţi la nivelul anului 2016 dacă li se cere să facă gărzi suplimentare. După zile întregi de negocieri şi ameninţări ale doctorilor din spitale că vor lăsa unităţile sanitare fără lin...
Războiul hibrid, practicat de Rusia în Est ca şi în Vest, ţinteşte slăbirea capacităţii de guvernare – prin exploatarea nemulţumirilor populare sau coruperea decidenţilor. Apărarea este mai puţin sofisticată decât atacul: evitarea motivelor de neîncr...
Din cele mai vechi timpuri, oamenii s-au întrebat dacă autoritatea politică este un rău necesar, fără de care societatea nu ar putea merge înainte, sau dacă este un proces natural, care apare în momentul în care grupurile umane încep să se organizeze...
Analistul politic Igor Boţan, membru al Grupului de iniţiativă care a organizat pe 3 mai un miting de protest de amploare în centrul capitalei, îşi doreşte crearea unui front comun sau a unei federaţii de organizaţii care se vor asocia mesajului: „Să...
Maria Tomescu, femeia de 72 de ani, din satul mehedinţean Malarişca, care a supravieţuit până acum cu o pensie de doar 1 leu, a sărbătorit Ziua Naţională în cel mai simplu mod cu putinţă. A pus pe masă o mămăliguţă cu o tocană de legume şi a mulţumit...
Marile promisiuni ale politicienilor pentru judeţul Călăraşi au rămas doar pe hârtie. Pentru orăşelul de pe malul Borcei, investiţiile de sute de milioane de euro sunt vorbe în vânt. Singurul proiect care s-a “mişcat” e viitorul pod peste Dunăre într...
Vineri, 14 noiembrie, constănţenii vor pleca într-un marş pe străzile oraşului, protestând astfel faţă de abuzurile Puterii. Adunarea se dă în faţa sediului Primăriei, ora 16.00.
Scutirea unor cetăţeni de a plăti greşelile unor funcţionari, prezentată cu eticheta de „amnistie fiscală”, este încă una dintre măsurile abuzive ale actualei guvernări, prin care este privilegiat un grup de funcţionari incompetenţi, dar utili....
Victimele din Apuseni nu şi-au trăit drama vara, pe o şosea circulată din Muntenegru, ci pe un munte negru din România. După accident, au urmat acte de guvernare ieşite din noaptea minţii şi învăluite în ceaţa indiferenţei. Ca un munte negru....
Guvernanţii, politicienii şi ceilalţi administratori ai ţării nu au timp de noi, aşa că va trebui să ne descurcăm singuri. Va trebui să trecem criza fără sprijinul pe care ar putea, dar n-au chef să ni-l dea....
Aproximativ jumătate din moldoveni consideră că anul 2013 este unul rău pentru Republica Moldova, peste 70% cred că direcţia spre care ne îndreptăm este greşită şi doar 11% sunt mulţumiţi de felul în care trăiesc....
Din când în când, cu o pasiune mai rar întâlnită, în România se reia dezbaterea obsedantului subiect „Ce mai vindem din această ţară?”. Să mă prezint: sunt un român de mijloc, cum se spune, adică veniturile şi acareturile mele sunt relativ modeste....
Guvernul României îi invită pe toţi copiii de ziua lor la concursuri de desene pe asfalt, la o întâlnire cu personaje de poveste, la plimbări cu bicicleta, lecţii de baschet şi de badminton. Totodată, cei mici vor avea ocazia de a scrie pe un panou ...
Într-un moment în care cluburile din Liga I intră unul după altul în insolvenţă, iar în liga secundă foarte multe echipe s-au retras, pur şi simplu, din campionat, se vorbeşte din ce în ce mai apăsat despre falimentul sportului lege.
În timp ce majoritatea cadrelor didactice, în frunte cu sindicatele care le reprezintă interesele în funcţie de simpatiile şi alăturările clasei politice, se vaită de salariul şi nivelul scăzut de viaţă, realitatea din teren bate de departe bocetele ...
Kalman Mizsei a vorbit pentru „Adevărul" despre progresele şi insuccesele actualilor politicieni de la guvernare. Fostul reprezentant special al UE s-a referit şi la dialogul AIE cu opoziţia comunistă, dar şi procesul de integrare europeană....
Comuniștii s-au adunat în Piața Națiunilor Unite, unde liderul PCRM Vladimir Voronin a cerut, din nou, dizolvarea Parlamentului și alegeri parlamentare anticipate.
Românii nu renunţă la proteste astfel că în multe oraşe ale ţării oamenii au ieşit din nou în stradă miercuri pentru a cere condiţii decente de trai, dar şi demisia guvernanţilor. Reporterii "Adevărul" din întreaga ţară vă prezintă pulsul evenimentel...
Sătui să li se „servească”, de către guvernanţi în fiecare zi gogoşi, pensionarii din Arad s-au gândit să le mănânce pe cele preparate chiar de ei. Astfel, a luat fiinţă în Arad, Festivalului Gogoşilor, care a ajuns la cea de-a doua ediţie.
Federaţia Educaţiei Naţionale reclamă întârzierea semnării Constractului Colectiv de Muncă unic la nivel naţional....
Arestările în rândurile „portocaliilor“ reprezintă un mesaj pentru Iulia Timoşenko. Analiştii consideră că preşedintele Viktor Ianukovici vrea să-i forţeze pe opozanţii radicali să părăsească ţara şi să rămână doar opoziţia „vopsită“....
În vreme ce veniturile majorităţii bugetarilor s-au redus drastic, deputaţii gălăţeni şi-au păstrat şi chiar sporit averile. Mihail Boldea, Dan Nica, Victor Paul Dobre şi Mircea Nicu Toader sunt cei mai înstăriţi deputaţi gălăţeni.
Cadrele didactice din Vrancea se gândesc cu groază la apropierea sărbătorilor de iarnă, în condiţiile în care guvernanţii au redus fondul de salarii pentru angajaţii din învăţământul preuniversitar cu nu mai puţin de 250 de milioane de lei....
fără imagine
Cel mai perfid păcat al lumii moderne îmi pare a fi ipocrizia. Ca s-o învingem, ar trebui să-i ciumpăvim clopoţeii.
Guvernanţii au luat drept reper o lege din Ungaria. Plata impozitelor de către zilieri ar urma să se facă prin achiziţionarea unor timbre sociale de la primării.
Invocându-se scăderea drastică a populaţiei de vârstă şcolară, sunt închise chiar şi şcolile noi şi cele abia reabilitate. Un asemenea caz este cel al şcolii din satul Brătuleşti - Corod, construită în 2006, pentru care s-au cheltuit aproape 400.000 ...
Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat, în faţa miilor de protestatari adunaţi miercuri, în faţa sediului Guvernului, că mitingul este dovada nemulţumirilor cumulate şi a gradului de mafie la care s-a ajuns....