ioan de hunedoara - ultimele știri
Cea mai spectaculoasă statuie care îl înfățișează pe Ioan de Hunedoara va fi restaurată după un secol și jumătate. Monumentul din bronz a fost amplasat pe cel mai înalt turn din Castelul Corvinilor.
Familia Kendeffy, cea mai veche și mai înstărită familie de cnezi din Transilvania, potrivit unor istorici, a avut origini românești și a stăpânit în trecut ținutul Retezatului. Ascensiunea familiei Kendeffy nu a fost lipsită de controverse
Locurile care au păstrat amintirea celor două femei legendare din familia Huniazilor pot fi găsite la Hunedoara. Cele două Elisabete au jucat un rol important în epoca de glorie a puternicei familii medievale.
În Evul Mediu, Huniazii au fost una dintre cele mai de seamă familii nobiliare din estul Europei, iar omul care a adus gloria acestei familii a fost Ioan de Hunedoara, eroul medieval al românilor, sârbilor și maghiarilor
Corbul cu inel în cioc, simbolul familiei Huniazilor și al Hunedoarei, a fost readus în Centrul istoric din Hunedoara. Monumentul reprezintă una dintre cele mai faimoase legende medievale
Drumul Corvinilor din Hunedoara, o expoziție în aer liber care spune povestea Huniazilor și a Castelului Corvinilor, a fost extins, ajungând una dintre cele mai mari expoziții cu teme istorice din România.
Castelul Corvinilor din Hunedoara va fi restaurat complet. Se află de patru ani în șantier, însă noile lucrări de reabilitare au fost contractate și vor începe în curând.
Povestea Castelului Corvinilor din Hunedoara a fost împodobită cu numeroase legende, inspirate din întâmplări reale. De peste un secol, unele au continuat să le dea fiori vizitatorilor
Castelul Corvinilor a fost ocupat de trupe de reconstituire istorică, invitate la festivalul cu tematică medievală desfășurat în acest sfârșit de săptămână în Hunedoara
Portretele personalităților înfățișate pe Drumul Corvinilor din Hunedoara, o expoziție în aer liber care a înfrumusețat intrarea în municipiu, au fost vandalizate.
Statuia sfântului Ioan Nepomuk a fost restaurată și reașezată la intrarea pe podul medieval al Castelului Corvinilor din Hunedoara, construcția despre care se spune că a fost sub ocrotirea acestuia.
O mulțime de încăperi din Castelul Corvinilor au intrat în legendă, însă puține dintre ele dezvăluie eleganța elementelor cu care au fost înzestrate în vremea lui Ioan de Hunedoara. Un astfel de loc este sala în care ar fi locuit Ioan de Capistrano.
Ioan de Hunedoara, numit și Iancu de Hunedoara sau Janos Hunyadi, este un personaj emblematic pentru lupta anti-otomană din partea aceasta de lume. Este considerat un campion al creștinătății, iar originea sa este subiect de dispute, el fiind revendicat atât de români, dar și de unguri.
Castelul Corvinilor din Hunedoara va intra într-o nouă etapă de restaurare, finanțată de Uniunea Europeană. Lucrările vizează refacerea unor locuri mai puțin cercetate și puse în valoare.
Programul de vizitare a Castelului Corvinilor a fost modificat de la 1 aprilie, pentru ca monumentul medieval din Hunedoara să poată primi mai mulți turiști
După deceniile în care Hunedoara a fost promovată ca un oraş metalurgic şi muncitoresc, Ioan de Hunedoara revine în prim-planul comunităţii.
O expoziţie dedicată istoriei Corvinilor va fi înfiinţată sub forma unui şir de panouri de peste 260 de metri, pe marginea Bulevardului Traian din Hunedoara.
Două buzdugane uriaşe de fier, ridicate la sfârşitul secolului al XIX-lea în cinstea lui Ioan de Hunedoara şi a cnezilor din Ţara Haţegului, au dispărut, peste noapte, în anii ´90, stârnind controverse. Anchetele autorităţilor şi căutările localnicil...
Ziua de 18 octombrie a intrat în istoria Hunedoarei. Este data primei atestări documentare a familiei Huniazilor.
S-au împlinit 564 de ani de la moartea legendarului Ioan de Hunedoara, iar hunedorenii i-au putut aduce, marţi, un omagiu, la statuia din centrul civic al municipiului.
Ioan de Hunedoara se numără printre cele mai iubite personaje ale epocii medievale din istoria românilor, dar şi a maghiarilor şi sârbilor şi a fost eroul a numeroase legende.
Primăria Hunedoara a achiziţionat două replici de tunuri medievale, pentru a fi amplasate lângă statuia lui Ioan de Hunedoara.
Prima ediţie a Festivalului medieval „Ioan de Hunedoara” are loc în acest sfârşit de săptămână la Castelul Corvinilor şi în Piaţa Regele Fedinand.
Un festival medieval va avea loc în Hunedoara în perioada 9 – 11 august. Evenimentul este dedicat lui Ioan de Hunedoara.
Centrul Vechi a rămas în ultimii ani tot mai pustiu, iar clădirile sale istorice aşteaptă reabilitarea. Zona de la poalele castelului medieval îşi va schimba înfăţişarea, iar noua statuie a lui Ioan de Hunedoara va deveni punctul de atracţie al acest...
O statuie ecvestră care îl va înfăţişa pe Ioan de Hunedoara în postură de războinic, pe cal, va fi ridicată în centrul civic al Hunedoarei. Primăria pune la bătaie o sumă impresionantă pentru realizarea monumentului.
Hunedorenii sunt invitaţi să în comemoreze pe Ioan de Hunedoara, în faţa statuii voievodului, amplasată în Centrul civic al municipiului. Se împlinesc 562 de ani de la moartea sa.
Festivalul medieval din Hunedoara a fost anulat. Evenimentul urma să se desfăşoare în 11 august, iar primăria a alocat un buget de 150.000 de lei.
Navele de război ale armatei lui Ioan de Hunedoara, viclenia lui Vlad Ţepeş şi impresionanta armată de mercenari a lui Matia Corvin au ţinut decenii întregi la distanţă duşmanii ţinuturilor locuite de strămoşii noştri.
Ladislau Huniade, fiul cel mare al voievodului Iancu de Hunedoara, a avut o poveste tulburătoare. În 16 martie s-au împlinit 561 de ani de la moartea sa.
Iancu de Hunedoara, unul dintre marii eroi din trecutul românilor, a murit în 11 august 1456, la scurt timp după ce oştile conduse de acesta au reuşit să distrugă şi să alunge de la porţile Belgradului marea armată a lui Mohamed al II-lea, cuceritoru...
Istoricii nu au căzut de acord asupra originii lui Iancu de Hunedoara, una dintre cele mai importante personalităţi din trecutul românilor şi maghiarilor. Voievodului din Transilvania i-au fost atribuite origini română, maghiară, tătară, iar legendel...
Timp de mai multe secole, nobilii din familia Kendeffy s-au numărat printre cei mai înstăriţi proprietari de pământuri din Transilvania. Şi-au legat numele de ţinuturile Retezatului, pe care le-au stăpânit din vremea lui Iancu de Hunedoara, însă orig...
S-au împlinit 560 de ani de la moartea lui Ladislau Corvin, fiul cel mare al lui Ioan de Hunedoara. Fratele lui Matia Corvin a murit decapitat, la vârsta de 24 de ani, iar povestea sa de viaţă a fost dramatică.
S-au împlinit 574 de ani de la naşterea lui Matia Corvin, fiul marelui voievod Ioan de Hunedoara şi unul dintre cei mai importanţi regi din istoria Ungariei. Deşi s-a născut la Cluj, Matia Corvin ar fi petrecut câţiva ani ai copilăriei în castelul di...
Ioan de Hunedoara, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul au rămas în istorie drept marii combatanţi în luptele purtate de strămoşii noştri cu turcii. O serie de mărturii istorice prezintă episoade ieşite din comun din timpul bătăliilor condus...
Împrejurările în care au murit mai mulţi dintre domnitorii medievali care au marcat trecutul românilor au dat naştere a numeroase controverse. În cazul unora dintre ei, istoricii vremii s-au contrazis în mărturii, iar în privinţa altora cronicile des...
Ioan de Hunedoara a rămas în istorie ca fiind unul dintre marii apărători ai creştinătăţii în faţa expansiunii puternicului Imperiu Otoman din secolul al XV-lea. A fost un duşman de temut al otomanilor, care i-au acordat o mare importanţă în cronicil...
Zi istorică pentru Hunedoara: în 18 octombrie 1409, regele Ungariei Sigismund de Luxembourg a semnat actul de donaţie al domeniului regal al Hunedoarei către familia voievodului Ioan de Hunedoara....
Cei mai importanţi domnitori din trecutul ţării au devenit faimoşi şi datorită legendelor care au circulat pe seama lor. Unele îi prezentau drept personaje cu totul ieşite din comun, în timp ce alte mărturii vorbesc despre faptele lor stranii.
O frescă misterioasă, veche de peste cinci secole, potrivit unor istorici, şi abia vizibilă în Castelul Corvinilor, înfăţişează una dintre cele mai frumoase relatări oferite de-a lungul timpului despre familia lui Ioan de Hunedoara. Rămăşiţele ei se...
În 11 august se împlinesc 560 de ani de la moartea lui Ioan de Hunedoara, unul dintre cele mai importante personalităţi din istoria Transilvania. Potrivit documentelor, Ioan de Hunedoara a murit la scurt timp după cea mai mare izbândă militară din vi...
Se împlinesc 560 de ani de la Bătălia de la Belgrad, în care armatele creştine conduse de Ioan de Hunedoara au alungat de la porţile cetăţii puternica oaste otomană a sultanului Mohamed al doilea. Ioan de Hunedoara este omagiat în aceste zile la Hune...
Două familii de voievozi au influenţat decisiv soarta Transilvaniei şi Munteniei din secolul al XV-lea. Relaţiile dintre Huniazi şi Drăculeşti au stârnit numeroase controverse, iar pentru Vlad Dracul şi fii săi s-au sfârşit tragic.
Vlad Dracul, tatăl lui Vlad Ţepeş, se numără printre cele mai cunoscute personalităţi din istoria poporului român care au făcut parte din puternicul ordin al Dragonului, creat de regele ungar Sigismund, în 1408. Printre membrii Ordinului s-ar fi numă...
Bolile cumplite au dus la moartea unui număr mare de domnitori din trecutul poporului român. Unele dintre afecţiunile care i-au chinuit ani în şir şi le-au pricinuit moartea ar fi putut fi tratate cu uşurinţă în prezent.
Cele mai vechi descrieri şi portrete ale marilor domnitori din Transilvania, Muntenia şi Moldova sunt diferite de modul în care Ioan de Hunedoara, Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş şi Mihai Viteazul au fost prezentaţi în mai cunoscutele reprezentări modern...
Ziua de 18 octombrie este importantă în istoria Hunedoarei, fiind data la care familia Corvinilor este atestată pentru prima dată. În 18 octombrie 1409, regele Ungariei Sigismund de Luxembourg semnează actul de donaţie al domeniului regal al Hunedoar...
Ioan de Hunedoara şi-a petrecut ultimele clipe dinaintea morţii în tabăra de la Zemun, înconjurat de familie şi prieteni. Înainte de a muri, istovit de luptele de la Belgrad şi de o epidemie care cuprinsese tabăra, a lăsat, susţin istoricii, o mărtur...
Căsătoriile celor mai mulţi dintre principii şi voievozii Transilvaniei din secolele trecute erau considerate, potrivit istoricilor, simple alianţe politice, cu scopul de a spori puterea, influenţa şi averea familiilor şi a da moştenitori. Unele dint...
Una dintre cele mai crunte bătălii purtate de Ioan de Hunedoara a avut loc în 10 noiembrie 1444, în estul Bulgariei, la Varna. Zeci de mii de oameni au pierit în confruntarea dintre armatele regelui Ladislau al treilea al Ungariei, conduse de Ioan de...
Contestată de istorici, legenda Corvinilor, ilustrată în trecut pe frescele din veranda Aripei Matei a castelului din Hunedoara, se numără printre cele mai cunoscute povestiri despre originea voievodului Ioan de Hunedoara. Povestea spune că Ioan (Ian...
Elisabeta Szilagyi, soţia lui Ioan de Hunedoara şi mama regelui Matia Corvin, a jucat un rol importat în istoria poporului român, chiar dacă povestea „reginei din Hunedoara“ este presărată de controverse.
Un număr impresionant de legende circulă despre Castelul Corvinilor din Hunedoara, însă multe dintre ele sunt ştiute de foarte puţini dintre vizitatorii monumentului. Una dintre ele, documentată de arheologi, este cea a criptei în care, cel mai proba...
Ioan de Hunedoara a rămas în istorie ca unul dintre marii voievozi ai Transilvaniei şi un apărător al creştinătăţii în faţa expansiunii puternicului Imperiu Otoman din secolul al XV-lea. Ioan (Iancu) de Hunedoara şi-a petrecut cea mai mare parte a vi...
Iancu de Hunedoara a fost o personalitate reprezentantivă în istoria românilor, dar pentru maghiari a devenit, în trecut, şi un brand de ţară. Cea mai exportată băutură a Ungariei, o apă minerală tămăduitoare, a devenit celebră în întreaga lume sub n...
Ioan de Hunedoara a murit de ciumă, la scurt timp după ce îi alungase pe turci de la porţile Belgradului. Matia, fiul său devenit rege al Ungariei, a murit intoxicat de plumb, iar fratele său mai mare Ladislau a fost decapitat. Şirul de tragedii neaş...
Povestea impresionantă a bătăliei de la Belgrad, în care armatele creştine conduse de Ioan de Hunedoara au rezistat eroic în faţa invadatorilor otomani ai Belgradului, l-au transformat pe voievodul transilvănean într-un erou al Creştinătăţii. Ioan de...
Nicolae Iorga a lăsat posterităţii unele dintre cele mai memorabile descrieri ale lui Ioan de Hunedoara şi ale lui Matia Corvin. Istoricul i-a prezentat pe voievodul Ioan de Hunedoara şi pe fiul său ajuns pe tronul Ungariei într-o carte publicată în ...