popescu - ultimele știri
Anton Petrea (47 de ani) tocmai a cedat după ce a fost călcat în picioare şi în al doilea mandat la FCSB. Iar cei care privesc situaţia clubului de afară sunt convinşi: cine bate palma cu Becali acceptă să se facă „preş“. Ce-i drept, pe un salariu bu...
A fost nevoie de un singur meci oficial, 1-1 cu Universitatea Cluj, pentru ca latifundiarul din Pipera să facă un tur devastator al televiziunilor, încheiat cu o concluzie care nu lasă loc de interpretări.
Premierul Nicolae Ciucă a transmis, marţi, că începerea producţiei de gaze în cadrul proiectului de dezvoltare gaze naturale Midia reprezintă un moment istoric, în contextul în care acesta va genera un miliard de metri cubi de gaze naturale anual.
Iunie s-a dovedit a fi o lună catastrofală pentru fotbalul românesc: 6 înfrângeri în 7 partide disputate de prima reprezentativă şi de Under 19. Şi, totuşi, Mihai Stoichiţă, şeful Comisiei Tehnice, a apărut la televizor şi a ţipat că FRF n-a greşit c...
Fostul mare internaţional a contribuit la organizarea celor patru partide din cadrul Campionatului European de fotbal, anul trecut, la Bucureşti. Iar acum ajută la pregătirile altui eveniment important care va avea loc, la Cluj.
Pe fondul rezultatelor groaznice ale naţionalei, lumea s-a revoltat că federaţia e condusă de 8 ani de Răzvan Burleanu (37 de ani). Dacă ne uităm însă dincolo de prezent, vedem că, de fapt, sistemul e grav bolnav. Şi că actualul preşedinte FRF a cont...
Asociaţia Furnizorilor de Energie din România (AFEER) solicită Guvernului României să sprijine deblocarea urgentă a procesului de decontare şi plată a sumelor aferente plafonării preţurilor la energie datorate furnizorilor.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că România se pregăteşte să nu mai fie dependentă de gazul rusesc, iar pentru aceasta a stabilit deja rute de transport gaze din alte zone, iar exploatarea din Marea Neagră este prioritară.
CFR a încercat să păcălească fotbalul. Încă o dată! Şi a plătit preţul. Unul extrem de mare. După două înfrângeri succesive, cu Craiova şi acum cu FCSB, formaţia din Gruia a ajuns să „tremure“ pentru un titlu pe care, la un moment dat, părea că îl ar...
Dimensiunea victoriilor obţinute de Răzvan Burleanu în alegerile pentru şefia Federaţiei Române de Fotbal e invers proporţională cu rezultatele echipelor naţionale!
În weekend-ul trecut, mai precis vineri, România a întâlnit Grecia pe noul stadion Steaua, pierzând cu 0-1 în debutul lui Edward Iordănescu pe banca naţionalei. Dincolo de jocul dezolant al tricolorilor, comentatorul postului Orange Sport a fost revo...
Ministrul afacerilor externe al Regatului Danemarcei, Jeppe Kofod, efectuează la 11 martie o vizită în Republica Moldova. Programul include întrevederi cu omologul moldovean Nicu Popescu, cu care va merge la punctul de trecere a frontierei Palanca, s...
Ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Nicu Popescu, a purtat o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba, în contextul situaţiei regionale, ambii miniştri exprimând îngrijorări în legătură cu tensiunile crescânde u...
Şeful diplomaţiei Republicii Moldova, Nicu Popescu, s-a întâlnit la Cartierul general al NATO de la Bruxelles cu secretarul general, Jens Stoltenberg.
Ministerul de Externe de la Chişinău a reacţionat pe tema participării ambasadorului Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasneţov, la aşa numita „inaugurare” a liderului de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Potrivit MAE, aşa-zisele „alegeri pre...
Fostul mare internaţional rămâne în lumea politică din postura de consilier pe probleme legate de sport. Adică, un domeniu care, din păcate, nu reprezintă o prioritate pentru Guvern.
La o săptămână după ce a fost desemnată cea mai bună spadasină a lumii, pentru a 5-a oară, sportiva de 37 de ani a ajuns la concluzia că e momentul să încheie socotelile cu sportul de performanţă.
În probabil cea mai însorită zi de 1 decembrie din ultimii ani, curg mesaje pe reţelele sociale, inclusiv din partea unor străini care au stabilit o legătură afectivă cu România.
Expertul politic Dionis Cenuşa a comentat vizita la Moscova a ministrului de Externe, Nicu Popescu, care a avut o întrevedere inclusiv cu omologul său rus, Serghei Lavrov. Analistul politic consideră că şeful diplomaţiei moldoveneşti „s-a retras de l...
Ministru al afacerilor externe şi integrării europene, Nicu Popescu, în cadrul programului de la Moscova a avut o întrevedere cu Dmitri Kozak, şeful-adjunct al administraţiei preşedintelui Federaţiei Ruse.
Formaţia bucureşteană a devenit un focar de infecţie, după ce jucătorii, sfătuiţi de patron să nu se vaccineze, s-au îmbolnăvit unul după altul. În izolare se află şi antrenorul Edward Iordănescu, plus cei din stafful său.
Premierul Natalia Gavriliţa a anunţat marţi, 19 octombrie, că Chişinăul continuă să caute soluţii privind aprovizionarea cu gaze naturale, după ce contractul cu Gazprom a expirat pe 30 septembrie, iar ofiacilii ruşi au propus un nou contract cu un pr...
Foştii fotbalişti Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu au dat publicităţii un mesaj comun, prin intermediul paginii de Facebook a clubului Farul Constanţa, după decesul lui Ivan Patzaichin.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a comentat scandalul legat de factura primită de o familie din Alba Iulia, care a aflat că ar trebui să plătească 27.808 lei pentru un consum de 39.313 kwh în perioada 12 iulie 2021 – 10 august 2021.
Galatasaray e deja criticată pentru că a achitat 6,5 milioane de euro pentru transferul lui Cicâldău de la CS U Craiova. Chiar şi aşa, formaţia din Istanbul ia în calcul aducerea lui Moruţan de la FCSB pentru 5,7 milioane de euro, plus bonusuri.
În urmă cu 8 ani, Dor Geta Popescu ajungea pe vârful Ararat şi bătea recordul de vârstă pentru cea mai tânără alpinistă care reuşea această performanţă. Adolescenta a murit într-o avalanţă în Munţii Retezat, patru ani mai târziu, iar acum, traseul pe...
Marius Cocioran nu e ceea ce s-ar numi un atlet „comercial“, aducător de like-uri şi de inimioare. Nu apare în nicio reclamă şi, cu siguranţă, se va întoarce discret în ţară, fără vreo primire în Salonul Oficial al aeroportului şi fără ţipete şi repr...
La două zile după „spectacolul“ de la aeroport, când l-a certat pe ministrul Sporturilor, a refuzat să-i strângă mâna şi a „urecheat“ şi presa, spadasina de 36 de ani şi-a schimbat radical tonul, printr-o postare pe Facebook.
Cristian Tudor Popescu a avut un comentariu scurt şi acid, după ce primirea sportivilor români, întorşi de la Tokyo, s-a transformat într-un circ.
Chiar dacă sportivul paralimpic, cu trei medalii în palmares, a fost luat peste picior de spadasina de 36 de ani, omul politic a fost capabil să treacă peste acest episod şi să aibă un mesaj împăciuitor pentru vicecampioana de la Tokyo.
Ministrul Tineretului şi Sportului a fost implicat, în ultima săptămână, într-un scandal care a umbrit o performanţă importantă şi anume câştigarea argintului de către cea mai titrată spadasină din istoria ţării.
Din păcate, toată festivitatea revenirii în ţară a unei vicecampioane olimpice s-a transformat într-un fiasco! Din care „transpiră“ în presă noi momente regretabile.
Fostul campion paralimpic, ajuns în fruntea Ministerului Tineretului şi Sportului, a oferit o replică scurtă, după tirada vicecampioanei noastre.
În loc să fie o sărbătoare pentru sportul românesc, revenirea vicecampioanei olimpice acasă s-a transformat într-un mare scandal.
După ce l-a ironizat pe ministrul Tineretului şi Sportului, la revenirea în ţară, vicecampioana olimpică i-a „urecheat“ şi pe jurnaliştii prezenţi la aeroport.
Aşa cum ne stă bine, am „reuşit“ să învelim performanţa câştigării singurei noastre medalii de până acum la Jocurile Olimpice de la Tokyo într-un scandal.
Vicecampioana olimpică, la individual, spadasina Ana Maria Popescu (36 de ani) şi-a continuat disputa de la distanţă cu ministrul Tineretului şi Sportului, după ce s-a întors acasă, de la Tokyo.
Ion Ţiriac (82 de ani) a respectat promisiunea pe care o făcuse, la începutul lunii: a demisionat din fruntea Federaţiei Române de Tenis (FRT), unde ajunsese, în iunie 2019.
Cea mai titrată spadasină din istoria României şi-a încheiat ultima participare la Jocurile Olimpice cu o medalie de argint, la individual.
După finala pierdută, astăzi, la Tokyo, sportiva de 36 de ani, aflată la ultima ei participare la Jocurile Olimpice, a venit la microfonul TVR şi a pus degetul pe rana deschisă a sportului românesc.
Jocurile Olimpice sunt despre fair-play. Şi despre respect faţă de un adversar care a fost mai bun. Uneori, uităm aceste amănune foarte importante.
Aflată la ultima participare la Jocurile Olimpice, sportiva de 36 de ani are viitorul asigurat, în condiţiile în care, înainte de performanţa de astăzi, câştigase şi alte două medalii olimpice.
Sportiva de 36 de ani şi-a încheiat ultima participare la JO, ratând obiectivul pentru care s-a deplasat în Japonia: locul 1, la individual. După o finală pierdută dramatic, „Brânzică“ a oferit o reacţie tranşantă, la TVR 1.
JO 2020 Tokyo, scrimă: România, alături de „Brânzică“. Ana Maria e la două victorii de aurul olimpic
Sportiva de 36 de ani e singura campioană olimpică din lotul României deplasat la Tokyo. Şi e la două victorii de o performanţă magnifică prin care să-şi marcheze ultima participare la JO.
Emil Săndoi, antrenorul Chindiei Târgovişte, speră să debuteze cu dreptul în noul sezonul al Ligii 1, împotriva proaspăt promovatei Rapid Bucureşti.
În urma fuziunii cu Viitorul, Farul Constanţa revine în Liga I, la 12 ani de la momentul retrogradării şi la cinci ani după ce fosta societate a intrat în faliment.
Fostul mare internaţional, în vârstă de 56 de ani, a fost ultima dată pe banca Viitorului, club pe care îl şi patronează. Acum, revine în iarbă, urmând să pregătească o formaţie care speră să fie o forţă la nivelul Ligii I.
Timp de trei zile, când în alte oraşe din Europa, turneul final a fost o adevărată sărbătoare, la noi primul meci găzduit de „Arena Naţională“ a stârnit acuze şi scandal.
Fostul mare internaţional s-a plâns că a fost nevoit să-şi achiziţioneze tichete în valoare de mii de euro pentru meciul Austria - Macedonia de Nord (3-1). Managerul de comunicare al turneului final are însă o altă versiune.
După retragerea din activitate, fostul mare internaţional a intrat în afaceri, a înfiinţat o academie de fotbal şi a încercat să ajungă şef al Federaţiei Române de Fotbal. Acum, va debuta în televiziune, după o mutare total neaşteptată!
Cu ocazia primului meci din cadrul Euro 2020, găzduit de „Arena Naţională“, FRF a „reuşit“ să creeze un subiect controversat, aducând politicienii în tribuna VIP-urilor, în timp ce fostele glorii ale fotbalului românesc au stat la tribuna a II-a.
Partida Austria - Macedonia de Nord (3-1) a născut un scandal de proporţii, care va avea ecouri puternice, probabil, până la ultimul meci pe care îl va găzdui „Arena Naţională“ din cadrul Euro 2020.
Fostul mare internaţional, care s-a şi ocupat de organizarea meciurilor din cadrul turneului final în România, a ajuns să urmărească Austria - Macedonia de Nord din mijlocul oamenilor de rând, în timp ce Ludovic Orban, Nicuşor Dan sau Dan Barna au st...
Naţionala României lipseşte de la turneul final, însă, la scurt timp după primul meci găzduit de Bucureşti, Austria - Macedonia de Nord (3-1), a apărut scandalul care să ne lege de această competiţie până la finalul celor patru partide care se vor ju...
Primul meci din cadrul Euro 2020 găzduit de „Arena Naţională“ a fost urmărit din tribune de oameni importanţi. Doar că modul în care au fost repartizate locurile disponibile a stârnit un subiect controversat.
Prima partidă din cadrul turneului, Italia - Turcia (diseară, ora 22.00, Pro TV), va fi precedată de o emisiune cu un line-up stelar.
UEFA a scos oraşele Dublin şi Bilbao de pe lista celor care ar fi trebuit să găzduiască meciuri din cadrul Campionatului European (11 iunie - 11 iulie), pe motiv că autorităţile au refuzat accesul spectatorilor în tribune. Ceea ce vrea să facă, în sc...
Andrei Ciobanu (23 de ani) a fost în prim-plan după partida cu Olanda U21, datorită golului său superb, din prima repriză.
Spadasina de 36 de ani a obţinut, marţi seară, biletele pentru Tokyo, performanţa ei remarcabilă fiind salutată de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR).