principii - ultimele știri
Ca să se mențină într-o formă de invidiat, Carmen Brumă nu ține cont doar de alimentele pe care le consumă. Partenera lui Mircea Badea are 4 principii de la care nu face rabat pentru o siluetă de vis. Vedeta spune că este obligatoriu ca toate acestea să fie respectate cu sfințenie.
Modernizarea a fost făcută la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi. Studenţii vor beneficia de cursuri în respectivele laboratoare, fiind spaţii de învăţare menite în special pentru tinerii din anul I, să se adapteze mai uşor şi să fie re...
Problema este una de principiu şi este gravă, nu mai ţine doar de credibilitatea şi imaginea politicianului, ci de demnitatea de ministru al Justiţiei! Nu mai este vorba acum nici de campania electorală, când mulţi dintre candidaţii bălăcăriţi, ataca...
Teoriile conspiraţiei sunt mai prezente ca niciodată în dezbaterea publică, iar tot mai mulţi lideri atrag atenţia că nimic nu-i întâmplător şi că ne aflăm la un punct de cotitură al omenirii, în care principiile sociale şi morale consacrate ar putea...
Mare agitaţie în aceasta frumoasă dimineaţă de 15 mai 2020. Au fost publicate pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne măsurile de prevenire şi control a infecţiilor aplicabile pe durata stării de alertă în cadrul unei anexe la Hotararea CNSSU 24/1...
Pe data de 9 august 2019, Tribunalul Bucureşti aproba prin sentinţă civilă fuziunea dintre formaţiunile politice M 10 şi Forţa Moldova, fiind oficializată naşterea partidului Alternativa Dreaptă rezultat din contopirea celor două.
Timp de 32 de ani, nici mai mult şi nici mai puţin, s-a gândit la un singur lucru: să revină acasă. Nu a plecat de drag, dar nici întoarcerea nu este simplă. Pe cât sunt de clare principiile, pe atât de furtunos peisajul sufletesc....
Mai sunt câteva zile până la momentul alegerilor europene şi până la referendum. Dacă mai este ceva de adăugat sau nu, nu ştiu. Vreau să vă propun însă o perspectivă, ca de obicei, uitându-mă şi la mediul social şi la cel de afaceri pentru că, azi,...
Laureatul Premiului Ion Raţiu pentru Democraţie în 2017 este artistul chinez Ai Weiwei. Această distincţie se acordă din 2005 şi răsplăteşte eforturile celor care luptă pentru principii şi valori democratice în regiuni unde acestea sunt ameninţate. P...
Deşi ne aşteptam cu toţii în ultimele luni ca starea de sănătate a Regelui Mihai să se agraveze pe zi ce trece, totuşi vestea stingerii din viaţă a fostului suveran al României ne-a copleşit realmente pe fiecare dintre noi....
Mă invită un amic să vorbesc tineretului social-democrat despre valorile stîngii. Curios de felul meu, zic: merg să văd cum e. Poate, poate: noua generaţie, le mai deschidem ochii asupra valorilor şi principiilor....
Am sentimentul că politica românească se află la o răscruce. Zilele acestea pot constitui un punct de cotitură, şi, din păcate, nu într-o direcţie bună. O generaţie de politicieni dispare, biologia îşi spune cuvântul. Au fost oameni care, cu toate li...
Conceptul „bună guvernare“ a fost îmbrăţişat, mai întâi, de elitele reformiste internaţionale în contextul unei insatisfacţii tot mai acute faţă de lideri şi practici politice din ţările în curs de dezvoltare şi cele eliberate de comunism.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, susţine că orice persoană citată sau invitată de o comisie parlamentară de anchetă, indiferent de funcţie, trebuie să meargă la audieri. El a precizat că nu se referă la o persoană anume, deşi aluzia e clară, în c...
În aşteptarea documentului pe care, săptămâna viitoare, Donald Tusk, Preşedintele Consiliului European, îl va trimite celor 27 de şefi de state şi guverne pentru a expune liniile directoare ale mandatului de negociere pe care-l va primi Comisia Europ...
„Nu există român care să nu aibă cele mai bune idei pentru absolut orice problemă frământă omenirea”. Fraza aceasta este scrisă în anii 1920, deschizând un capitol dintr-unul din cele mai bune cursuri de Drept administrativ al României.
Maria Montessori a fost medic şi pedagog italian care a descoperit şi a perfecţionat o metodă de educaţie a copiilor ce pune accentul pe dezvoltarea independenţei şi pe o intervenţie redusă a adulţilor. A formulat o serie de principii pentru părinţi,...
Nu au trecut nici zece zile de la momentul în care într-un editorial îi aduceam elogii premierului Dacian Cioloş care părea a da o lecţie de consecvenţă şi de moralitate întregii clase politice româneşti, respectându-şi cuvântul dat în urmă cu mai pu...
De ce e civilizaţia Occidentală un model? Simplu. Pentru setul de principii corecte, chiar dacă perfectibile, pe care le clamează. De exemplu, pentru că Tăricenii trebuie să stea la coadă ca toţi ceilalţi cetăţeni când vine vorba de probleme personal...
Dincolo de argumentele pragmatice pro şi contra ieşirii Marii Britanii din UE se iţeşte dispreţul bine fardat al multor britanici (rămâne de văzut dacă o majoritate) faţă de principiile generoase ale democraţiei şi civilizaţiei occidentale pe care le...
90% din gustul unui aliment este dat, de fapt, de miros. De altfel, mirosul are prioritate în faţa tuturor celorlalte simţuri. Pe acest principiu se bazează industria parfumurilor, dar şi aromaterapia. Totuşi, terapiile pe bază de mirosuri nu sunt at...
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că PSD propune ca votul prin corespondenţă să fie făcut doar pentru "tipul naţional de alegeri", iar procedura să fie gratuită pentru toţi cetăţenii....
Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, marţi, după şedinţa coaliţiei, că le-a propus celor doi şefi ai Camerelor Parlamentului, Valeriu Zgonea şi Călin Popescu Tărieanu, un set de principii privind funcţionarea şi eficientizarea Leg...
Frumoase principii europene, neplăcută realitate în Europa! Cum se va alege? Ce se va alege? Noi cum şi ce ar trebui să alegem? Întrebări deloc uşoare cărora liderii europeni vor încearca să le găsescă, dacă se va mai putea, un răspuns la Consiliul E...
Am primit cu oarecare strângere de inimă provocarea Editurii ACT şi Politon de a vorbi la lansarea cărţii „Poţi fi fericit orice s-ar întâmpla“, scrisă de Richard Carlson, autorul unei celebre serii bestseller New York Times. Unu, pentru că nu mă con...
Participăm, de mulţi ani, la revoluţia informaţională digitală; unii dintre noi sînt veterani, alţii se lasă tot mai repede cuprinşi de fiorul (sau febra?) reţelei, iar cu fiecare zi apar noi şi noi nativi digitali. Nu se depăşesc doar limite ale vit...
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, joi, că sancţiunile ţărilor occidentale împotriva Moscove încalcă principiile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) şi violează dreptul egalitaţii accesului la pieţe şi servicii, relatează Reuters.
Cele două cuvinte, „mobilul” şi „pretextul”, sunt cuvinte obişnuite, cu care ne întâlnim toată ziua, uneori chiar şi noaptea. Cum nu strică să ne uităm uneori şi în dicţionar, luăm „Dicţionarul general al limbii române” al lui Vasile Breban, şi desch...
Chiar daca nu-mi place intretinerea unui joc din care nu avem nicio valoare adaugata, sustin dezbracarea publica promisa de Presedintele Basescu pentru cativa politicieni si analisti. Primul motiv este de a vedea ipocrizia in forma ei pura....
Retrospectiv, observăm două tipuri de politică urmate în România: politica principială, de promovare a interesului naţional şi politica conjuncturală subsumată intereselor politicianiste de tot soiul. Între altele, aceasta din urmă se fundează pe tră...
Domeniului regal de la Săvârşin se va îmbogăţi cu o bisericuţă de rit ortodox. Anunţul a fost făcut de către membrii Familiei Regale care au efectuat luna trecută o vizită în Istrel.
Fostul ministru al Educaţiei nu ezită să demaşte cu o sinceritate vitriolantă făţărnicia care guvernează viaţa politică.
fără imagine
Cum îmblânzim animalul politic? Cum îl aşezăm în reflexe bine formate, intuibile? La fel de bine ne putem întreba de ce ai transforma un zoon politikon într-un animal de pază? Morala şi politica fac casă bună. „Reinventarea democraţiei” înseamnă a ad...
Modul în care aranjăm mobilierul şi obiectele decorative din casă ne poate influenţa sănătatea, bugetul şi şansa în dragoste, potrivit specialiştilor în Feng Shui....
Ultima modă în lumea consumatorilor preocupaţi de sănătatea lor este "alimentaţia curată", un concept ce încurajează consumul de mâncare sănătoasă cât mai naturală şi mai puţin procesată. Deşi expresia este relativ nouă, principiile sunt vechi....
Ultima modă în lumea consumatorilor preocupaţi de sănătatea lor este "alimentaţia curată", un concept ce încurajează consumul de mâncare sănătoasă cât mai naturală şi mai puţin procesată. Deşi expresia este relativ nouă, principiile sunt vechi....
Ultima modă în lumea consumatorilor preocupaţi de sănătatea lor este "alimentaţia curată", un concept ce încurajează consumul de mâncare sănătoasă cât mai naturală şi mai puţin procesată. Deşi expresia este relativ nouă, principiile sunt vechi....