rascoala - ultimele știri
Unul dintre evenimentele marcante ale istoriei românilor, ce a avut loc la data de 28 februarie, a fost execuția lui Horea și Cloșca, liderii răscoalei țărănești de la 1784. De asemenea, este ziua în care s-au născut istoricul Gheorghe Șincai și omul politic, Radu Câmpeanu.
Constantin Codrescu, care mărturisea că a încercat să rămână om într-o lume străină, a murit la 13 noiembrie 2022. Dintre rolurile memorabile pot fi amintite cel din filmul „La moara cu noroc“ și cel al lui Hamlet, din capodopera lui Shakespeare.
Rǎscoala ţǎranilor de la 1907, care cuprinde întreaga ţarǎ, îşi aprinde flǎcǎrile şi la Rǎzvad, în apropiere de Târgovişte. Rǎsculaţii din aceastǎ comunǎ nu iau în seamǎ intervenţiile pacificatoare ale autorităţilor şi se îndreaptǎ spre Târgovişte.
Răscoală din cauza podului prăbuşit în Siret şi nerefăcut. „Noi adunăm mânie şi revoltă cât ei tac!“
Oamenii din comunele afectate de prăbuşirea în Siret a podului de la Luţca, judeţul Neamţ, nu mai suportă să ocolească pe o rută extrem de aglomerată, un medic luând iniţiativa de a organiza proteste, sperând la rezolvarea problemei.
Judeţul Iaşi a fost măturat de o ploaie puternică cu grindină, la sfârşitul săptămânii trecute, iar specialiştii spun că prăpădul putea fi evitat dacă lansarea de rachete antigrindină nu era îngreunată de un grup de fermieri din comuna vasluiană Codă...
Satul Răscoala, o aşezare tipică a momârlanilor. Industrializarea din deceniile de comunism a adus zeci de mii de români în Valea Jiului, iar oraşele din zonă s-au extins peste vechile ţinuturi ale momârlanilor. Satele Slătinioara de la marginea muni...
Alexandru Averescu, comandantul Armatei Române în Primul Război Mondial, dar şi primul ministru al României în mai multe guverne, a fost cel care a reuşit la Mărăşti să oprească înaintarea nemţilor şi împiedicarea ocupării Moldovei de către inamic.
Primarul antivaccinist, care ameninţa Guvernul cu răscoala, va întrerupe iluminatul public în comună
Edilul susţine că a fost nevoit să recurgă la această măsură din cauza fondurilor insuficiente primite de la Guvern. Primarul a ales să plătească factura la electricitate pentru a putea menţine în funcţiune pompele de apă şi a nu-i lăsa pe oamenii di...
Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan din Transilvania anului 1784 a fost una dintre ultimele mari revolte ţărăneşti din Europa. Cu o amploare fără precedent, soldată cu numeroase cruzimi de ambele părţi, răscoala îşi are rădăcinile în traiul mizer şi...
Primarul comunei vasluiene Şuletea susţine că nu va rămâne impasibil dacă autorităţile îi vor forţa pe români să se vaccineze. Edilul spune că personalul medical, poliţiştii şi jandarmii vor fi întâmpinaţi ca pe vremea lui Ştefan cel Mare, cu furci, ...
Baronul Samuel von Brukenthal a fost una dintre cele mai importante personalităţi iluministe ale Transilvaniei. Moştenirea sa culturală pentru acest teritoriu este deosebită. Brukenthal era şi un cunoscut mason, iar succesul său s-a datorat şi relaţi...
După decenii în care a fost lăsată în paragină, Casa Rebreanu de la Valea Mare, din judeţul Argeş, va fi restaurată în întregime cu sute de mii de euro. Până acum, exteriorul a fost restaurat aproape complet, în timp ce la interior lucrările de resta...
Autorităţile locale din Flămânzi, judeţul Botoşani, locul de unde a pornit răscoala ţăranilor de la 1907, au început procedurile pentru achiziţionarea de autobuze electrice, dar şi pentru amenajarea a câtorva kilometri de piste pentru biciclete.
După decenii în care a fost în paragină, Casa Rebreanu de la Valea Mare, din judeţul Argeş, va fi reabilitată în acest an în întregime. Structura de rezistenţă a fost deja finalizată, iar acoperişul a fost schimbat. Proprietarul ia în calcul şi o des...
Una dintre cele mai controversate momente ale carierei mareşalului Ion Antonescu s-a consumat în timpul Răscoalei de la 1907. La aceea vreme era doar un tânăr sublocotenent care comanda un detaşament de Roşiori. Multe date ale vremii indică faptul că...
Casa lui Liviu Rebreanu de la Valea Mare (Argeş), acolo unde celebrul romancier a scris „Răscoala” (1932), „Jar” (1934), „Gorila” (1938) şi „Amândoi” (1940) şi unde s-a stins în 1944, va fi transformată în casă de vacanţă. Proprietarul nu a reuşit să...
Răscoala de la 1907 a provocat, deopotrivă, moartea a mii de ţărani şi moşieri. Statisticile arată că la nivel naţional au murit peste 11.000 de ţărani, iar alţi 10.000 au fost arestaţi şi condamnaţi la ani grei de ocnă....
Casa lui Liviu Rebreanu de la Valea Mare, din judeţul Argeş, unde marele romancier a scris Răscoala, Jar, Gorila şi Amândoi şi unde s-a stins din viaţă, în 1944, este într-o stare gravă de degradare de foarte mulţi ani. Proprietarul vrea să o transfo...
Este vorba de aproximativ 100 de muncitori care lucrează pentru firma Tancrad SA pe şantierele de la Galaţi, Brăila şi Lieşti. Aceştia cer să aibă drepturi egale cu ale românilor în privinţa programului de lucru.
Un episod negru din istoria României, răscoala ţăranilor care s-au opus colectivizării, este şi astăzi rememorat de supravieţuitori şi de urmaşii acestora într-o localitate din judeţul Olt.
Horea, Cloşca şi Crişan au fost conducătorii cele mai mari şi sângeroase răscoale ţărăneşti din Transilvania. În general, nu se ştiu foarte multe lucruri despre Cloşca şi Crişan, despre vieţile lor înainte de răscoală, doar biografia lui Horea fiind ...
Flămânziul este o localitate cunoscută în România, mai ales datorită faptului că aici a izbucnit răscoala de la 1907 dar şi ca singurul oraş din ţară unde căruţele erau mai numeroase decât maşinile. Urmaşii răsculaţilor vor să trăiască însă ca la ora...
Gheorghe Crişan a fost eroul mai puţin cunoscut al Răscoalei ţărăneşti din Munţii Apuseni, din anul 1784. A fost prins tot prin trădare şi s-a spânzurat în celula de la Alba Iulia.
Covoare îmbibate cu dezinfectant contra pestei porcine puse de-a latul străzii în mijlocul pustiului
Locuitorii satului brăilean Valea Cânepii s-au opus vehement campaniei naţionale de eutanasiere preventivă a porcilor din zona focarelor de pestă porcină africană. Răscoala lor a durat două zile şi s-a finalizat cu un Crăciun anticipat şi cu covor ro...
Ne putem întoarce pe ce parte vrem. Va fi imposibil să ne odihnim, căci ne-am pregătit culcuşul execrabil. Ce-ar mai fi deci de făcut? Să ne sculăm. Să-l refacem. Dar putem, aşa surmenaţi? Se înşală cine crede că nu....
Regizorul Mircea Mureşan a filmat o scenă foarte îndrăzneaţă pentru epoca respectivă în filmul distins cu „Première Oeuvre“ în cadrul ediţiei din 1966 a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes. Pentru a păstra cadrul intact, cineastul a utili...
Răscoala de la 1784 din Transilvania, cunoscută ca „Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan“, după numele liderilor revoltei, a fost o mişcare de răzvrătire a iobagilor, în special români, împotriva nobililor.
După proteste lumea s-a mişcat spre crîşme la căldură. Erau mulţi. Am discutat, dar mai ales am ascultat. Lumea este pe bună dreptate nemulţumită. Dar îşi exprimă şi articulează destul de greu nemulţumirile.
În judeţul Caraş-Severin există o comunitate întemeiată de către locuitorii regiunii austriece Tirol, trimişi aici de către împăratul Francisc I, după ce s-au răsculat împotriva ocupaţiei bavareze...
Mărturii din secolele trecute, publicate de autorii străinii care au călătorit în ţara noastră, ofereau amănunte despre atrocităţile la care erau supuşi aşa-zişii răufăcători.
Horea, personaj ilustru din istoria românilor, s-a născut în Ţara Moţilor, într-o casă de pe Dealul Fericet (Fericetului), mai sus de satul Albac. Locul din Apuseni în care a trăit liderul iobagilor din vremea Răscoalei din 1784 oferă privelişti impr...
Din cauza taxelor impuse de către împăratul bizantin Constantin al X-lea Ducas, vlahii s-au răsculat în anul 1066, însă revolta lor a fost oprită din cauza trădării unuia dintre conducători....
În jurul lui Nicola Ursu, cunoscut drept Horea, au fost ţesute numeroase legende. Personalitatea lui a incitat numeroşi autori. Cu toate acestea, se cunosc foarte puţine lucruri despre personalitatea şi viaţa sa până la răscoala de la 1784.
În 1907, ţăranii din Dobrogea nu au luat parte la ultima mare răscoală a Europei, în vechiul teritoriu românesc scăpat de sub dominaţie otomană fiind aplicată reforma agrară. Cu toate acestea, capii Bisericii şi-au luat măsuri pentru a înnăbuşi în fa...
Ţăranii, furioşi că un argat turc a împuşcat mortal un sătean, au năvălit cu furci şi topoare în casa pistolarului şi l-au ucis. Răscoala a fost cât pe ce să degenereze într-un război civil după ce ţăranii au decis să plece spre Tecuci „să ucidă toţ...
Câtă vreme tatăl ei, Gheorghe Gheorghiu-Dej, s-a aflat la putere, Lica Gheorghiu a trăit ca o vedetă hollywoodiană. Râvnind cu orice preţ statutul de vedetă a filmului, ea s-a implicat şi în luptele de culise, solicitând să fie inclusă în distribuţia...
Chiar dacă mii de ţărani au fost omorâţi şi arestaţi de autorităţi, efectele răscoalei au fost imediate, căci au grăbit procesul legislativ necesar ameliorării stării vieţii de la sate.
Casa lui Liviu Rebreanu de la Valea Mare (Argeş), acolo unde marele romancier a scris Răscoala (publicat în 1932), Jar (1934), Gorila (1938) şi Amândoi (1940) şi unde s-a stins în 1944, este într-o stare gravă de degradare de foarte mulţi ani. Şi, du...
Alexandru Averescu, comandantul Armatei Române în Primul Război Mondial, dar şi primul ministru al României în mai multe guverne, a fost cel care a reuşit la Mărăşti să oprească înaintarea nemţilor şi împiedicarea ocupării Moldovei de către inamic.
După toate semnele şi procentele, plebea s-a răzvrătit. Revolta neciopliţilor albi sătui de munca la negru, proiecte umanitare şi discursuri înalte fugăreşte lumea bună în jurul urnei de vot. Puneţi degetul oriunde pe hartă şi îl veţi retrage pîrlit.
Răscoala de la 1784 din Transilvania, la care au participat iobagi, în special români, a fost considerată ultima ridicare a ţărănimii la luptă în Europa. Motivele răscoalei sunt date de asuprirea feudală, iar ţăranii răsculaţi au săvârşit atrocităţi ...
Istoria filmelor româneşti premiate la Cannes n-a început o dată cu Cristian Mungiu. După „Scurtă istorie“ a lui Ion Popescu-Gopo şi „Pădurea spânzuraţilor“ a lui Liviu Ciulei, la 21 mai 1966 a venit rândul filmului „Răscoala“ să fie câştigătorul cat...
Ţăranii din Dăbuleni au ajuns legendari, odinioară, pentru influenţa pe care au avut-o asupra regelui Carol I al României. Întâmplarea prin care regele neamţ al românilor ajunsese să ceară sfatul oltenilor este anecdotică.
În anul 2003, romii din cartierul Faţa Luncii din Craiova au pus mâna pe săbii, furci, topoare şi cuţite şi au ieşit în stradă. S-au simţit discriminaţi, după ce membrii clanului interlop „Frăţia“ le-au interzis accesul în centrul oraşului.
În martie 1907, în toiul răscoalei ţărăneşti, marele istoric român Nicolae Iorga ar fi trebuit să ţină o conferinţă la Galaţi, la un eveniment organizat de Comisia Dunării. Auzind de represaliile sângeroase ordonate împotriva răsculaţilor intraţi în ...
Revoltele ţăranilor din Gorj, de la sfârşitul secolului al XIX-lea, se încadrează în miscările înregistrate la nivelul întregii ţări. În prima etapă, ţăranii s-au revoltat pentru înăsprirea condiţiilor de viaţă şi a lipsei pământului în vederea culti...
Ajunşi, după un an de muncă, să mănânce şi în decembrie tot mămăligă stricată, ţăranii din Olt se răzvrătesc în primăvara anului 1907 împotriva moşierilor şi arendaşilor, într-unul dintre cele mai violente episoade ale Răscoalei, arzând zeci de conac...
Răscoală în comuna doljeană Valea Stanciului, după ce fermierii au descoperit că au rămas fără banii pentru culturile calamitate. Agricultorii sunt supăraţi pe edilul localităţii din cauză că nu le-a spus la timp că trebuie să depună la sediul insiti...
Matei Basarab, domnul Ţării Româneşti considerat de istorici nu numai un domnitor viteaz şi drept, ci şi un păstor şi un adevărat părinte pentru supuşii săi, a avut parte de un sfârşit umilitor. A murit hulit şi hărţuit chiar de oştenii pe care îi mâ...
În timpul Regulamentului organic, Oltenia a fost una dintre cele mai frământate provincii ale Ţării Româneşti, în care ţărănimea se afla într-o stare de permanentă efervescenţă revoluţionară, gata în orice moment de a se ridica la luptă împotriva orâ...
În timpul unor vizite frecvente şi şederi uneori îndelungate pe pământul Mehedinţiului, cronicarii domnitorului Constantin Brâncoveanu au relatat întâmplări şi fapte despre care sunt şanse infime ca istoria să le fi reliefat în alt context.
Documente rămase de la începutul secolului al XX-lea scot la iveală lucruri mai puţin cunoscute despre marea Răscoală din 1907. Istoricii botoşăneni cred că a fost o revoltă populară cu un caracter antisemit la care au participat nu doar ţărani, ci ş...
Ţăranii din comuna gorjeană Văgiuleşti s-au împotrivit colectivizării. Comuniştii au ripostat şi le-au trimis securiştii şi militarii înarmaţi până în dinţi.
Legea „anti-legionară“, promulgată de preşedintele României, readuce în agora românească teme deosebit de sensibile şi deopotrivă deranjante pentru unele grupuri de interese. Între aceste teme, trei sunt foarte importante, anume chestiunea evreiască,...
Istoricii au consemnat, în funcţie de interesele momentului, numai o anumită latură a evenimentelor din martie 1907 de la Galaţi. Unii au preferat să prezinte un Ion Antonescu pacifist, care a rezolvat conflictul fără violenţă, iar alţii l-au descris...
Răscoala din satul gorjean Piscuri a fost una dintre cele mai puternice mişcări ţărăneşti de rezistenţă la colectivizare din Oltenia. În timpul evenimentelor, comandantul Securităţii din judeţul Gorj a murit în urma unei lovituri date de către un ţăr...
Sătenii din cătunul gălăţean Mândreşti, furioşi că un argat turc a împuşcat mortal un ţăran, au năvălit cu furci şi topoare în casa pistolarului şi l-au ucis. Răscoala a fost cât pe ce să degenereze într-un război civil după ce ţăranii au decis să pl...
Răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan a fost considerată un moment crucial din istoria Transilvaniei. Mărturiile păstrate din timpul evenimentelor petrecute în toamna târzie a anului 1784 vorbesc despre momente cumplite şi crime inimaginabile, ...