spalatorie - ultimele știri
Patronul spălătoriei spune că timp de aproape jumătate de an, activitatea societăţii pe care o conduce a avut de suferit din cauza trecerii de pietoni.
Autorităţile statului nu sunt capabile să închidă o spălătorie din Timişoara care a fost construită ilegal şi deranjează vecinii. Firma palestinianului a primit peste 40 de amenzi şi 10 dispoziţii de sistare a activităţii. Cu toate acestea, spălători...
Nu mai puţin de 740 de service-uri, vulcanizări, spălătorii şi alte societăţi din domeniul prestărilor de servicii din domeniul auto au fost verificate săptămâna trecută de inspectorii antifraudă, controalele soldându-se cu amenzi de peste 4 milioane...
Poliţiştii locali i-au sancţionat pe reprezentanţii unei firme şi pe un bărbat care au început mici activităţi comerciale fără să obţină în prealabil şi autorizaţiile prevăzute de lege....
Un cetăţean român care a rămas ilegal în Belgia dormea pe o saltea într-o baracă de 12 metri pătraţi şi lucra 69 de ore pe săptămână, într-o spălătorie de maşini, pentru o familie din oraşul Andenne....
La ultima rectificare bugetară s-a aprobat achiziţia a 37 de echipamente medicale, trei instalaţii pentru blocul alimentar, două echipamente pentru funcţionarea reţelei informatice şi un dispozitiv pentru spălătoria unităţii medicale....
Când vine vorba de spălarea autovehiculului, şoferii se împart între cei care aleg să meargă la o spălătorie auto şi cei care preferă să facă asta personal, alegându-şi cu mare atenţie lavetele şi produsele de curăţare....
Un bărbat de 47 de ani, din localitatea Bîlteni, a fost bătut de patronul unei spălătorii din municipiul Târgu Jiu la care era angajat.
Ce poţi face cu 15 lei? Poţi cumpăra aproape trei litri de benzină, trei bilete cu variantă simplă la Loto 6/49 sau poţi să mergi cu trenul de la Bucureşti la Ploieşti. Dar poţi şi să speli şi să usuci hainele în mai puţin de o oră.
Un angajat al unei spălătorii auto din oraşul Cugir s-a ales cu dosar penal după ce a sustras, sâmbătă dimineaţă, un autoturism taxi lăsat la spălat, l-a condus şi a provocat un accident.
Poliţiştii locali din cadrul Serviciului de Protecţie a Mediului au verificat zeci de spălătorii auto din Galaţi în ultima lună de zile, fiind aplicate sancţiuni ce totalizează peste 35.000 de lei în contul neregulilor constatate....
Angajatele spălătoriei de la cel mai mare spital de la malul Dunării susţin că sunt nevoite să muncească zilnic în condiţii ce pot fi cu greu descrise în cuvinte. Conducerea Spitalului de Urgenţă a precizat că va rezolva problema chiar astăzi....
Angajat al unei spălătorii, cercetat pentru distrugerea unui autoturism pe care trebuie să îl cureţe
O femeie a avut proasta inspiraţie să îşi lase maşina la spălătorie şi să plece să îşi rezolve problemele. Când s-a întors a constat că un angajat i-a avariat maşina.
Patronul unei spălătorii auto din Timişoara susţine că el şi un angajat al său au fost agresaţi de liderul unui clan de romi din Timişoara. În susţinerea sa, patronul spălătoriei a publicat înregistrările de pe camerele de supraveghere din care se ve...
Inspecţia Sanitară a suspendat activitatea secţiei de Dermato-venerice din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alexandria şi activitatea spălătoriei de la spitalul din Turnu Măgurele. La ambele unităţi în urma controalelor s-au depistat o serie de...
Mai multe saloane cu 69 de paturi pentru spitalizarea de o zi au fost amenajate în locul unei foste spălătorii şi a birourilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu.
Un poliţist a fost pălmuit iar un altul înjurat de un bărbat de 56 de ani, din Buzău, supărat că a fost prins băut la volan. Oamenii legii l-au depistat în trafic şi l-au tras pe dreapta, constatând că şoferul băuse câteva pahare înainte să plece la ...
Conducerea Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei este acuzată de o serie de ilegalităţi care s-ar produse din cauza...spălătoriei. Liderul Sanitas Maramureş, Mircea Ciocan a lăsat să se înţeleagă că în actele legate de spălătorie ar apărea una, când...
Accidentul s-a produs din cauza exploziei unui rezervor cu spumă dintr-o spălătorie de pe strada Munceşti din Capitală. Supravieţuitorul exploziei, un bărbat de 32 de ani, a fost grav rănit la cap.
Compania austriaca Salesianer Miettex, unul dintre jucatorii importanti din industria serviciilor de spalatorie pentru industrii precum hoteluri sau sistemul medical, a intrat pe piata romaneasca in urma cu 7 ani printr-o investitie de 11 mil. euro.
Impozitul forfetar poate ajunge la 24.000 de lei anual la un service auto cu o suprafaţă de 200 de metri pătraţi, 18.000 de lei pentru o spălătorie şi 14.400 de lei pentru o vulcanizare, potrivit formulei de calcul pe care o propune Guvernul, citate ...
Declaraţia îi aparţine preşedintelui Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu. Acesta a declarat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că în urma unui audit organizat la spital s-au constatat nereguli în ceea ce priveşte cheltuielile unită...
Un timişorean care s-a dus cu maşina la spălătorie s-a trezit fără un plic în care se aflau peste 2.000 de euro şi pe care îl credea ascuns bine, sub scaunul şoferului.
Un timişorean care s-a dus cu maşina la spălătorie s-a trezit fără un plic în care se aflau peste 2.000 de euro şi pe care îl credea ascuns bine, sub scaunul şoferului....
La aproape un milion de lei s-a ridicat investiția în spălătoria «Nufărul», din Târgu-Jiu, considerată a fi cea mai modernă din Oltenia. Aceasta a fost realizată în baza unui proiect finanțat din fonduri europene. Unul dintre proprietarii spălătorie...
Proprietarul unui autoturism a rămas fără portofel în timp ce se afla la o spălătorie auto, poliţiştii stabilind ulterior, în urma cercetărilor efectuate, că fusese luat de către unul din angajaţi....
După ce din 2010 lenjeria murdară rezultată din activitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău era trimisă, zilnic, la spălat, tocmai la Bucureşti, de-acum activitatea de spălare este preluată de spălătoria instituţiei, reabilitată în ultima perioa...
Îndrăgitul cântăreţ Costel Busuioc a ajuns, miercuri seară, de urgenţă, la Spitalul Judeţean Timişoara, după ce i s-a făcut rău la Secţia 3 Poliţie. Cântăreţul a mers acolo pentru a depune o reclamaţie după ce a fost bătut de patronul unei spălătorii...
Un tânăr angajat la o spălătorie auto va da ochii cu judecătorii după ce a „împrumutat" maşina unei cliente. Ghinionul şi lipsa unei permis de conducere au făcut ca autoturismul să-i scape de sub control....
Clienţii achită „nota de plată“ la magazinul alăturat, ce aparţine soţiei edilului, şi nu primesc bon fiscal. Spălătoria nu există din punct de vedere legal, nefiind indexată la Registrul Comerţului, iar „angajaţii“ n-au forme legale de muncă. Primar...
Aproape 90 de doljeni şi-au înfiinţat firme pentru a putea beneficia de cei 10.000 de euro oferiţi de stat .Majoritatea celor care au depus planuri de afaceri s-a orientat către afaceri care nu necesită previziuni complexe, preferatele fiind spălător...
Administratorii instituţiei vor să externalizeze cele două servicii în care nu s-au mai făcut investiţii din 1978. Şefii Consiliului Judeţean susţin că proiectul de modernizare a Spitalului „Mavromati“, pentru care s-au primit 14 milioane de euro, nu...
Pentru fiecare timişorean care munceşte la -15 grade în mijlocul gerului există un timişorean care munceşte la 40 de grade Celsius. Spălătorese sau bucătari se coc de cald în mijlocul iernii în timp ce vânzătorii din pieţe şi horticultorii muncesc la...
Un angajat al unei spălătorii din municipiul Târgu-Jiu a tamponat o maşină lăsată de proprietar pentru a fi curăţată.
"Bob de rouă" este curăţătoria ecologică deschisă la poalele Dealului Mitropoliei. Aceasta va fi sfinţătă joi, anunţă Antena3....
Mai mulţi liceeni şi studenţi au spălat maşini pentru a ajuta o familie lipsită de venituri din municipiul Târgu-Jiu....
Botoşăneanul Cătălin Stavără s-a ales cu autoturismul curat, dar stricat. Angajaţii spălătoriei au distrus câteva componente electronice ale maşinii. Reparaţiile costă 3.000 de lei.
Elefanţii circului venit tocmai din Germania au făcut baie la spălătoria auto din zona podului de peste Jiu, sub ochii curioşilor. Angajaţii spălătoriei spun că nu au mai avut parte niciodată de o astfel de solicitare, iar patronii nu au cerut niciun...
Gheorghe Câmpean a fost găsit azi-dimineaţă decedat în incinta unei spălătorii auto din Alba Iulia. Tânărul a lăsat un mesaj de adio în care îşi cere scuze mamei pentru gest şi îi ameninţă cu răzbunarea pe cei care au profitat de el....
Oamenii spun că nu mai au timp să-şi spele rufele acasă. Agitaţia va creşte şi mai mult peste câteva zile, când numeroase gospodine vor trebui să rezolve problema curăţării perdelelor sau a covoarelor....
Buzoienii care vor să-şi cureţe covoarele fără să depună un efort considerabil pot apela la spălătoria de covoare de pe strada Unirii la numărul 234 din incinta fostei societăţi SIRA....
Spălătoriile din oraş au fost luate cu asalt de şoferii care s-au trezit peste noapte cu maşinile acoperite de un praf roşiatic.Încasările patronilor s-au dublat la sfârşitul săptămânii.
Administraţia locală orădeană încearcă să economisească din răsputeri. Șeful Direcției Economice a anunțat că vor fi achiziționate produse pentru spălarea în regim propriu a autovehiculelor primăriei....