tarife - ultimele știri
Un proiect de lege depus la Parlament propune ca rovinieta să poată fi achitată şi după utilizarea drumurilor naţionale, nu doar înainte, cum este în prezent.
Ministerul Finanţelor a propus prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 iunie 2024 în contextul în care există încă probleme nerezolvate în piaţa asigurărilor auto.
Noile tarife pentru folosirea rețelei de autostrăzi și drumuri naționale - rovinieta - au intrat în vigoare de luni, 11 martie.
În întreaga lume, inflația în creștere împinge costurile de îngrijire a copiilor la niveluri fără precedent. În 2023, tarifele medii de îngrijire de zi au crescut cu 6% față de anul precedent.
Porturile Constanța și Galați pot deveni platforme importante de hub și tranzit la Marea Neagră, cu rol major în rețeaua de transport transeuropean (TEN-T), atrăgând fluxuri comerciale noi.
Prin tarifele de distribuție a energiei electrice, stabilite pentru anul 2024, se reconfirmă faptul că în România cadrul legislativ nu este în favoarea investițiilor masive în rețelele de distribuție.
ANRE intenţionează să elimine mai multe tarife pe care le practică, iar o parte dintre ele să le reducă pentru a veni în întâmpinarea actorilor din piaţă care solicită licenţă, autorizaţii.
S-au mărit tarifele de transport și distribuție a energiei. Ce impact vor avea asupra consumatorilor
Tarifele de transport și distribuție a gazelor și energiei electrice au crescut de la 1 aprilie 2023, potrivit Legii 357/2022, prin adăugarea tuturor costurilor suportate de operatori în 2021 și 2022.
ASF a publicat noile tarife de referință pentru polițele RCA, majorate substanțial față de anul trecut, de la 1.286 lei pentru un autoturism cu capacitate egală sau mai mică de 1.200 mc, la 1.822 lei.
Consiliul Concurenței recomandă delimitarea clară a activităților comerciale ale administrațiilor portuare de cele care derivă din atribuțiile de autoritate publică încredințate de stat.
Consiliul Concurenței propune modificări ale tarifelor și algoritmilor de preț practicate de Uber și Bolt, dar și schimbarea politicii de anulare a curselor, care afectează pasagerii.
Republica Moldova a majorat vineri tarifele pentru consumatorii casnici cu 27%, la 29,27 lei moldoveneşti (1,51 dolari) pe metru cub, transmite Reuters.
ANCOM lansează în consultare publică modificarea unor tarife maximale percepute operatorilor de comunicații electronice pentru accesul pe terenurile, clădirile și alte construcții aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale.
Operatorii din turism anunță că tarifele vacanțelor de pe litoralul românesc vor fi înghețate în 2023 la prețurile din acest an.
Trei bărbaţi din Galaţi s-au îmbogăţit pe seama afacerii de a-şi scoate concubinele la produs. Ei le plimbau prin toată ţara, oferindu-le clienţilor pentru relaţii sexuale contra cost. Cei mai mulţi bani i-au făcut la Suceava.
Creşterile de preţ de la 1 august îi afectează pe toţi românii, după ce tot anul ne-am confruntat cu acest fenomen. La Braşov, va creşte şi preţul pe kilometru al taxiurilor.
Ospitalitatea angajaţilor din HORECA de la sud de Dunăre nu este nici pe departe aşa cum răzbate din ofertele turistice, condiţiile de cazare sunt mult sub ceea ce oferă un hotel de pe litoralul românesc, iar pe plaje nu s-au făcut investiţii din per...
Tariful maxim pe kilometru care poate fi aplicat acum la Braşov este de 2,19 lei. Cu acest preţ pe kilometru, şoferii spun că sunt nevoiţi să muncească 10-12 ore pe zi ca să poată supravieţui.
Din punctul de vedere al hotelierilor din Mamaia, turiştii ocolesc staţiunea doar din cauza costurilor parcărilor. În ultimul ceas, mulţi patroni au redus tarifele de cazare pentru a nu rămâne cu camerele goale.
Omul de afaceri Mohammad Murad a făcut o analiză a acestui sezon estival, afirmând că este cel mai slab din ultimii 30 de ani. La final, i-a cerut demisia primarului Constanţei, Vergil Chiţac.
Autorităţile americane studiază în continuare posibilitatea eliminării taxelor pe o serie de mărfuri din China, dar nu există date despre când va fi anunţată decizia finală, a declarat marţi, la o conferinţă de presă de către secretarul de presă de l...
Decizia municipalităţii de a majora tariful la călătoria cu transportul public a fost contestată în instanţa de judecată. Despre aceasta a anunţat viceprimarul capitalei, Ilie Ceban, la şedinţa de operativă de luni. Potrivit lui, autorităţile municip...
Focşănenii vor plăti cu doi lei în plus la factura de gunoi menajer, după ce în toamna anului trecut au mai trecut printr-o majorare similară.
Cantităţi mai mari de prune, struguri şi alte produse agricole din Republica Moldova ar trebui să ajungă în curând pe pieţele europene fără tarife, a informat Comisia Europeană.
Primăria Capitalei a deschis, miercuri, parcarea de tip „park&ride” de la capătul şoselei Pantelimon, a anunţat primarul Capitalei, Nicuşor Dan, menţionat de Agerpres. Parcarea dispune la parter de un terminal STB unde să întoarcă tramvaiul, să vină...
Acţiunea de protest de la Focşani s-a încheiat după numai 15 minute, protestatarii spunând că nu au întrerupt activitatea, ci doar se aflau în pauză de masă.
Primarul Focşaniului ameninţă că lasă oraşul în gunoaie. El vina pe aleşii majoritari că nu au aprobat majorarea noilor tarife pentru salubrizare.
Companiile aeriene vor transmite pasagerilor creşterea preţurilor petrolului, prin tarife mai mari, relativ rapid, dar majorarea costurilor energiei va înrăutăţi perspectivele generale ale industriei în 2022, a anunţat şeful Asociaţiei Internaţionale...
Noile măsuri de sprijin pentru facturile la energie intră în vigoare începând de vineri, 1 aprilie, şi vor fi aplicate timp de un an.
Societatea de salubrizare a municipiului Focşani cere bani în plus şi pentru serviciul de măturat stradal din oraş.
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a adoptat luni, în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii industriei în cadrul Consiliului Consultativ, decizia privind stabilirea tarifelor orientative pentru acces...
Compania „Premier Energy” solicită creşterea tarifului la energia electrică de la 1,51 lei/kWh până la 2,79 lei /kWh. Demersul a fost depus la Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, transmite IPN.
Consiliul Concurenţei anunţă că a decis, în urma unei investigaţii, că nivelul tarifelor aplicate de către transportatori pentru efectuarea serviciului de transport local, judeţean sau interjudeţean de persoane prin curse regulate trebuie să constitu...
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a anunţat, luni, că tarifele pentru terminarea apelurilor în reţelele de telefonie fixă şi mobilă din România vor scădea, începând cu 1 ianuarie 2022, ca urmare a Regula...
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a adoptat noi măsuri de reglementare a tarifelor pentru o serie de servicii pe care Compania Naţională Poşta Română (CNPR) a fost desemnată să le presteze până la data d...
Statele Unite şi Uniunea Europeană au încheiat duminică o dispută privind tarifele la oţel şi aluminiu şi au declarat că vor lucra la un acord global pentru a combate producţia ”murdară” şi supracapacitatea din industrie, transmite Reuters.
Creşterile de tarife la curent electric şi gaze scumpesc costurile unui sejur la hotelurile din Poiana Braşov cu 15%. Pe lângă acestea, cresc şi preţurile la transportul pe cablu
Eduard Lovin, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a transmis, luni, că, pentru a stimula dezvoltarea reţelelor de comunicaţii electronice, Autoritatea lansează în consultare publică proiec...
Românii au recuperat din plin la capitolul vacanţe, în acestă vară, mai ales odată cu relaxarea restricţiilor şi a măsurilor de siguranţă impuse de autorităţi, transmit reprezentanţii platformei hoteliere online Travelminit.ro.
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a desemnat compania Electrica Furnizare drept furnizor de ultimă instanţă în luna septembrie pentru clienţii finali care nu au asigurată furnizarea energiei electrice din nicio altă sursă.
Preţ asigurare RCA 2021. Românii vor plăti mai mulţi bani pentru poliţele RCA. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat noile tarife, care consemnează creşteri pentru anumite segmente, comparativ cu tarifele de referinţă ale poliţelor ...
Şoferii care îşi parchează maşinile neregulamentar pe raza sectorului 5 riscă să plătească tarife de cel puţin 200 de lei pentru ridicarea şi transportul acestora, la care ar urma să se adauge 100 de lei pentru prima zi de depozitare. Consiliului Loc...
Restricţiile din destinaţii de vacanţă precum Grecia şi Turcia impulsionează rezervările pe litoralul românesc în luna septembrie - anunţă investitorii din turism.
Litoralul românesc a rămas în topul destinatiilor de concediu preferate de români şi în acest an, arată un studiu realizat de o platformă de rezervări online, potrivit căruia cele mai populare staţiuni alese au fost Mamaia (zona Nord), Eforie Sud şi ...
Cresc tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi canalizare în municipiul Călăraşi. Astfel, începând cu data de 6 august, călărăşenii vor scoate mai mulţi bani din buzunar petnru factoru.
Consilierii locali au aprobat tarifele de acces la Bazinul de înot didactic „Dr. Ing. Daniel Ştefan Drăgulin”, situat în municipiul Călăraşi, Bulevardul Republicii, nr. 2C.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a transmis joi o serie de precizări privind modalitatea de calcul a tarifelor decontate pentru servicii de spitalizare a cazurilor acute. Astfel, pentru o naştere CNAS decontează spitalului cu care se af...
Dezvoltarea cu fonduri europene a reţelei de apă şi canalizare îi va arde la buzunar pe locuitorii din 12 localităţi argeşene mai rău decât arătau estimările de la semnarea contractului de finanţare, care pevedeau o scumpire de 6% a utilităţilor, anu...
Trenurile Soarelui vor începe să circule de vineri, în prima etapă într-un format redus, doar până la Constanţa, a anunţat directorul general al CFR Călători, Ovidiu Vizante, cu ocazia lansării programului estival de transport feroviar.
Postul din Pache Protopopescu e specialist în a valorifica la maxim orice eveniment major. Ceea ce se reflectă şi în veniturile din publicitate.
CFR Călători anunţă că, începând cu data de 11/12 iunie 2021, va lansa programul estival de transport „Trenurile Soarelui”, iar până la 5/6 septembrie, turiştii vor avea la dispoziţie 40 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţar...
Directorul Societăţii de Transport Bucureşti, Adrian Criţ, a afirmat că doreşte introducerea unui tarif orar pe mijloacele de transport în comun, care să fie de trei lei, dar şi a unui abonament anual de cel mult 500 de lei.
În hotelul omului de afaceri Cristi Borcea din staţiunea Olimp este în aceste zile forfotă mare deşi nu a venit încă sezonul estival. Unitatea de cazare o are şefă pe Mihaela, prima soţie a omului de afaceri dar acum, în modernizări se implică Valent...
Uniunea Europeană a sugerat ca împreună cu Statele Unite să suspende tarifele impuse unor importuri în valoare de miliarde de dolari timp de şase luni, a declarat sâmbătă comisarul pentru Comerţ, Valdis Dombrovskis, publicaţiei germane Der Spiegel, t...
CFR Călători introduce vagoane de dormit sau cuşetă la trenurile de lung parcurs, cu circulaţie pe timp de zi, la un preţ special, începând cu data de 8 aprilie, transmite operatorul feroviar.
Românii care îşi cumpără până la 30 aprilie o vacanţă în Bulgaria achită cu până la 45% mai puţin dacă vor plăti pentru un test PCR, iar unul din lanţurile hoteliere din ţară anunţă că oferă o noapte gratuită pentru vacanţele de minimum şase nopţi, p...
Primarii tuturor sectoarelor din Bucureşti cer Consiliului General creşterea taxelor de parcare şi propun tarife cuprinse între 300 şi 600 de lei pe an, în funcţie de zonă.