Articol publicitar

Consumabilele Canon îţi pot aduce multe premii, printre care şi un scuter

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
advert

Fiecare culoare joacă un rol esenţial în compoziţia unei imagini. Deşi la prima vedere am putea crede că doar artiştii folosesc culori, claritatea şi culorile vibrante sunt la fel de importante şi în fotografie. Odată cu evoluţia tehnologiei şi a metodelor de comunicare, culoarea a devenit mult mai importantă, atât în activităţile de zi cu zi, cât şi în mediile profesionale.

Fie că avem propria afacere, fie că dorim să dăm viaţă fotografiilor de familie, ne dorim ca imprimarea color să fie de calitate, iar materialele obţinute să fie şi în culori vibrante cât mai clare.

Astfel, Canon vine în ajutorul nostru şi ne încurajează să folosim consumabile originale. Acestea conţin cerneluri cu pigmenti de cea mai înaltă calitate, care ajută la prelungirea duratei de funcţionare a imprimantei. De asemenea, folosind consumabile originale, îmbunătăţim atât calitatea cât şi claritatea culorilor folosite, reuşind să accentuăm starea pe care o fotografie o poate transmite privitorului.

Prin intermediul campaniei “Culorile preferă originalul”, Canon îşi doreşte să evidenţieze importanţa folosirii consumabilelor originale pentru materialele imprimate.

Campania propune şi un joc inedit, ce poate fi accesat pe site-ul culorioriginale.ro. Acesta presupune recunoaşterea culorilor dintr-o paletă largă de nuanţe în funcţie de denumire. Scopul jocului nu este doar educativ, deoarece Canon oferă premii substanţiale pentru cei care joacă. Mai exact, 6 imprimante Canon PIXMA, care pot fi câştigate fără prea mult efort. Pentru a fi inscrisi în competiţie, participanţii trebuie doar să intre pe site şi să se joace Jocul Culorilor.

Mai mult, utilizatorii care cumpără cel puţin un consumabil original în perioada 1 mai – 30 iunie 2016, înscriu codul produsului de pe ambalaj pe site-ul culorioriginale.ro. La finalul campaniei, aceştia pot câştiga un scuter Piaggio, un MacBook Air sau un Hoverboard. Pentru validare, participanţii trebuie să păstreze ambalajul împreună cu bonul sau factura fiscală.

Produsele participante în promoţie sunt: consumabilele originale pentru produsele din gama MAXIFY, PIXMA şi i-SENSYS – cu exceptia hartiei foto.

Tehnologie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite