Dragă Daria. Pe când visam la holograme

Windows Holographic

Dragă Daria, Află că îţi scriu dintr-o lume care nu ştie să preţuiască ceea ce are, pentru că nu ne-am dat seama cât de departe am ajuns.

Nu suntem în pragul vreunei revoluţii, ci suntem fix în mijlocul ei. Lucrurile pe care le imaginam în trecut au devenit realitate. La ora la care-ţi scriu eu, undeva în America au creat realitate augmentată. Ştii ce e realitatea augmentată? La vremea voastră s-ar putea să o numiţi pur şi simplu… realitate. Pui ochelari la ochi şi lumea ţi se transformă.

Microsoft a lansat Windows Holographic - un sistem de realitate virtuală pe care o controlezi. 

Mă uit ca la o minune la toate lucrurile care ni se întâmplă. Alan Turing îşi imagina, în generaţia străbunicilor mei, un computer. Nu putea decât să-şi imagineze un ecran care lucrează pentru el, care face operaţiuni. Un creier virtual. Bunicii au luat creierul virtual şi i-au dat o formă, l-au pus într-o cutie. Părinţii au şlefuit cutia şi au făcut-o portabilă, iar noi ne-am luat telefoanele şi am vrut să le folosim peste tot. Dar ne-am săturat rapid de ele. Am vrut mai mult.

Am creat realitatea augmentată. Am creat ochelari inteligenţi. Am vrut să punem realitatea în faţa ochilor, dar să o transformăm. Să nu mai întindem mâna spre buzunar. Şi să ne vedem rudele tridimensional. Şi fiecare obiect din casă ar fi trebuit să fie un spaţiu pe care să vorbim cu părinţii, cu cei dragi. Ne-am pus ochelari la ochi şi lumea s-a transformat. Am visat holograme, iar ele s-au întâmplat. Cine ştie dacă în universul tău, holograma e parte a vieţii. Aş vrea ca acum să fiu o hologramă în universul tău şi să poţi vorbi.

Dacă noi ne-am uitat la părinţii noştri în fotografii, sper ca tu, Daria, să te uiţi la mine şi la mama ta cu ochelarii care-ţi transformă lumea. Sper să ne vezi din cap până în picioare. Cât de frumoasa e mama ta.

Fiica mea, te rog să împrumuţi din exigenţa şi perfecţionismul mamei tale, dar păstrează şi naivitatea visătoare a tatălui tău. Îmbinate, ar putea să te ducă mai departe decât am ajuns noi vreodată.

Am mai auzit propoziţia asta la un moment dat: “Lumea pe care o creăm nu este a noastră, ci e luată împrumut pentru a o da mai departe copiilor noştri”. Împrumutul nostru se va apropia la un moment dat la final şi sper să nu ne judecaţi prea dur, pentru că am făcut lucruri frumoase.

E drept, am făcut şi greşeli atunci când am vrut să schimbăm Pământul pe care ne-am născut. Uneori ne-am lăsat purtaţi de val şi nu ne-am dat seama că împrumul se apropie de final şi nu trebuie să consumăm din resursele voastre. Dar am făcut-o pentru a lăsa varianta cea mai bună pe care ne-o putem imagina. Am fost un stol de colibri care a zburat rapid spre Soare, dar uneori aripile ni s-au fript. Am vrut să ajunge pe planete îndepărtate, dar am uitat cât de puţine resurse avem aici. Am vrut să ajungem rapid unul la celălalt, dar am uitat cât de multă poluare am creat. Să ştii că s-au creat şi reţele sociale, metode prin care am stat alături chiar dacă nu eram aproape. Au fost folosite greşit, cred că generaţia ta a îmbrăţişat anonimitatea. Sper să-ţi păstrezi numele, să nu uite lumea că eşti Daria. Ne-am dat viaţa pe tavă pentru posibilitatea de a fi aproape, toţi. Lucrurile s-au întors şi împotriva noastră, dar cât au durat lucrurile, visul nostru era realitate.

Daria, am creat lucruri frumoase în generaţia noastră. Bunicii tăi şi le-au imaginat, iar noi am descoperit cum să le facem. E responsabilitatea voastră să le transformaţi pentru binele generaţiei împrumutate. Am plecat în lume pentru a ne face un viitor, pentru a construi pereţi protectori în jurul copilăriei tale. Şi am inventat produse prin care pe ecran, indiferent de distanţă, să ne apară bunicii, mamele şi rudele. Să le fim mai aproape, dincolo de pixeli. Am luat toate lucrurile acestea ca un bun dat, de multe ori. Voi să le transformaţi. Sper că trăiţi bine în clădirile inteligente şi asistentul pe care ţi-l vom face cadou la 18 ani are grijă de tine. 

Sper că nu mai conduceţi maşini astăzi. Nu aş vrea să îmi imaginez că ai putea fi implicată într-un accident. Calculatoarele sunt mai bune decât oamenii. E doar o cutie în care te deplasezi dintr-o parte într-alta. Pentru voi am făcut-o mai sigură. 

Şi sper că nu mai există oameni care să nu se poată mişca şi care să nu vadă lumea. Pentru ei am imaginat calculatoare-schelet. 

Să nu crezi în cinici. Se poate. Am putut.

PS Tata îmi scria cu pixul. Eu îţi scriu pe calculator. Tu să le vorbeşti copiilor într-o realitate augmentată şi să le povesteşti lumea punându-le ochelarii inteligenţi. Nu uita să le arăţi India. E frumoasă.