Nike renunţă la dispozitivele purtabile: americanii s-au speriat de concurenţa care creşte pe Android şi poate iOS

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marii producători de telefoane par decişi să se lupte pe piaţa dispozitivelor purtabile. Pe acest fond al creşterii competiţiei, Nike decide să iasă din cursă, deşi a fost una dintre primele companii care să creadă în acest domeniu. Să se fi speriat de Gear Fit şi compania?

Ai auzit până acum de divizia Nike care ţintea să devină lider pe piaţa dispozitivelor purtabile pentru sport? Probabil că da, prin brăţara FuelBand. Conform CNET, divizia se închide, oamenii sunt concediaţi, iar noua versiune de FuelBand nu va mai fi lansată. Anunţul vine la aproape două luni de când Samsung a prezentat la Barcelona gadgetul Gear Fit, un fel de brăţară Nike, dar mult mai „inteligentă“.

Nike are o divizie de 200 de oameni, denumită Digital Sport, care se ocupă doar de dezvoltarea soluţiilor pentru monitorizarea activităţilor sportive. Din aceşti 200 de oameni, 70 vor fi concediaţi în urma închiderii secţiei hardware. Mai departe, compania continuă doar pe software şi integrare cu dispozitive ca cele de la Apple. Partea interesantă la această decizie e că anunţul neoficial a venit prin aplicaţia Secret de un oarecare succes în Silicon Valley pentru a comunica lumii, sub anonimat, veşti din interiorul companiilor.

„Nesimţiţii de directori Nike vor concedia oameni care au contribuit la dezvoltarea FuelBand şi altor produse Nike+. În mare parte, au dat dovadă de neglijenţă, au irosit o grămadă de bani şi n-au ştiut ce să facă“, acesta a fost mesajul transmis prin Secret. Prin renunţarea la divizia hardware, Nike nici nu riscă să intre în competiţie directă cu Apple, când îşi va lansa platforma pentru dispozitive purtabile despre care se tot zvoneşte. Mai mult, nici Google nu stă degeaba şi are deja Android Wear pentru această piaţă.

Samsung a lansat Gear Fit anul acesta, o brăţară care conectată sau nu la telefon îţi monitorizează pulsul şi activităţile fizice

image

Analiştii şi chiar compania văd foarte posibile parteneriatele Nike cu companiile producătoare de hardware. „Să ne aliem cu giganţii tech nu este nimic nou pentru Nike. Am lucrat cu Apple încă din 2006 la produse precum Nike+ Running şi avem aplicaţii pentru iOS precum Training Club, FuelBand şi Move“, a afirmat Brian Strong, purtător de cuvânt al companiei. Cât despre software, cei interesaţi pot apela la Fuel Lab, centrul de cercetare şi dezvoltare al Nike, sau la resursele companiei pentru soluţii de fitness. Desigur, cu integrarea produselor sale software în viitoarele gadgeturi.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite