Sony A9 – un aparat aproape perfect [TECH REVIEW]
0
Eram curios să văd ce însemnă noul senzor din Sony A9 şi am îndrăznit să-l cer pentru nişte teste. Am avut timp să mă joc cu el câteva zile şi chiar l-am luat la o filmare serioasă cu client şi actori, pe post de camera B, ca să pot aduce apoi materialul la etalonaj pentru a-l chinui serios.
Aparatul e frumos, aşa cum toate din seria A7 sunt şi la fel de bine construit, la fel de ergonomic, de uşor, de silenţios, cu un aer retro, dar cu comenzi moderne. Are aceleaşi dimensiuni ca A7, dar butoanele şi porturile sunt un pic schimbate.
Nu vreau să intru în prea multe detalii tehnice de data asta, sunt mulţi parametri care s-au schimbat şi mulţi cu care Sony ne-a obişnuit deja. Eu aş vorbi mai mult despre lucrurile care m-au impresionat, dar şi despre cele care au nevoie de atenţie. De la mic la mare:
Bateria
În sfârşit, Sony A9 are o baterie care nu-ţi mai dă emoţii. Am avut aparatul cu mine 5 zile într-o călătorie prin Ţările Baltice şi, cu două baterii, plecam de la hotel dimineaţa şi mă întorceam seara, fără să-mi fac griji că trebuie să încarc. Aveam destul curent să-mi permit să filmez fără să fac economie, şi în plus, la fel ca la seria A7, aş fi putut alimenta aparatul de la un power bank extern cu un cablu micro USB în caz de urgenţă.
Autofocusul
Aici e mult de vorbit. Pe scurt, are un defect: încă nu reuşeşte să-mi citească gândurile, dar uneori chiar aveam senzaţia că ştie unde mă uit şi ce anume aş vrea să fie in focus. E, într-adevăr rapid. Ba chiar e aşa de rapid încât, pentru filmare, a fost nevoie să-l setez, din meniu, să fie mai lent ca să pară mai apropiat de ceea ce face un şarfeur la filmare. Sigur că pentru fotografiat cele 693 de puncte de focalizare sunt o minune şi nu am vrut să le limitez performanţele în niciun fel. Este extrem de rapid, poate face un auto face tracking şi chiar eye tracking impresionant, rapid şi continuu. Chiar mă amuzam, în ziua în care l-am folosit la filmare unui filmuleţ, spunându-i şarfeur-ului că are, în sfârşit, concurenţă serioasă.
Vizorul
Da. Vizorul e perfect! Nu ştiu cum au reuşit să-l facă, dar un asemenea vizor n-am mai întâlnit până acum. Aş zice că e peste vizorul de la o Arri Alexa ori de la un Red, desigur fără a compara însă ergonomia unui vizor de la un aparat de filmat precum cele amintite.
Că are la bază un ecran miniaturizat OLED cu 3 686 000 pixeli şi lentile tratate cu straturi anti reflex precum un obiectiv scump, nu înseamnă mare lucru până nu te uiţi prin el. Marea surpriză a fost când am activat celebrul obturator electronic pentru a fi silenţios (pentru cei care nu ştiu, aparatul ăsta e capabil să nu scoată niciun sunet dacă îl rogi frumos) şi, pentru că nu are niciun fel de întrerupere a imaginii din vizor când fotografiezi, nu-mi dădeam seama dacă am declanşat sau nu.
Senzorul
De fapt, ăsta a fost motivul pentru care am vrut să-l încerc. Auzisem ceva despre acest senzor stratificat şi nu-mi era clar ce anume înseamnă şi ce beneficii are. M-am dus cu gândul la felul în care e structurată pelicula, dar nu e vorba despre asta. Este de fapt un senzor care are integrată o memorie şi un circuit de mare viteză ce-i permit să…să fie rapid. Mai rapid decât orice alt aparat de pe planetă.
De fapt, această nouă arhitectură şi un procesor şi mai rapid ca până acum fac posibile toate aceste superlative: şi vizor cu un refresh rate de 120fps şi autofocus rapid, dar şi o viteză record de 20fps când vine vorba de fotografiat sau timp de expunere de până la 1/32 000s. Nu e de neglijat nici sensibilitatea acestui mic „monstru”.
Stă destul de bine şi la capitolul ăsta, eu aş folosi fără frică sensibilităţi de până la ISO 6400 şi cu ceva gânduri la post producţie (denoising) până la ISO 16 000. Mai departe, aş avea curaj numai dacă ar fi vorba de un documentar sau reportaj.
Pe lângă toate performanţele astea, redarea culorii este cea care mă bucură cel mai tare. Este un senzor ale cărui culori îmi plac mult. Felul în care e redată culoarea e, după cum a zis regizorul cu care am lucrat, „flatant”
Sony a descoperit cum să fie mai rapid şi nu a lăsta tehnologia asta numai pentru seria alpha, ci a introdus-o şi pe cel mai nou aparat de filmat pentru cinema, Sony Venice ce a fost lansat şi în România la sfârşitul anului trecut. E exact acelaşi principiu, dar, evident, la o altă scară. Eu cred chiar că vorbim de acelaşi senzor, deşi am întrebat reprezentantul Sony Cine Alta în Europa şi mi-a infirmat teoria. Să zicem că nu e. Principiul e acelaşi. N-am reuşit să le pun unul lângă altul, dar sunt sigur că o să am ocazia destul de curând.
Sigur că mai sunt multe de lăudat, precum stabilizarea senzorului sau noile obiective (am testat noile obiective seria G de 24-70mm f2.8 şi 70-200mm f2.8), ecranul touch şi rolling shutterul care e impresionant în fotografii (la filmare nu e mult ameliorat), dar e şi un inconvenient: nu există posibilitatea să filmezi cu un profil de culoare ce permite utilizarea gammei S-log 3.
Nope! Pur şi simplu, Sony n-a mai adăugat această opţiune. Nu-mi dau seama dacă e o consecinţă a acestui procesor sau e o intenţie, dar dacă e o intenţie, ar fi bine să lanseze un update cât mai curând. Pentru mine toate minunăţiile de mai sus sunt aproape inutile fără această opţiune. Dacă vrei să treci prin colorizare şi să ai 13-14 trepte de latitudine la dispoziţie nu ai nicio opţiune şi asta pe un aparat care costă aproape 5000 de euro.
Trebuie să recunosc şi că noile fişiere foto raw sunt un progres, am fost uimit să văd câte detalii sunt în imaginile astea şi mi se pare un aparat foto foarte bun, deşi am folosit opţiunea asta mai mult ca să mă joc cu el eu nemaifăcând neapărat fotografii în ritmul unui profesionist.
În concluzie, aş putea filma cu el fără nicio rezervă chiar cu scopul de a pune imaginile pe un ecran mare şi sunt sigur că la un moment dat o să înlocuiesc vechiul meu Sony cu el. Aştept cu nerăbdare să primească un update cu S-log 3 şi abia atunci o să-l pot pune la încercări mai serioase.
Guest Post Review şi Foto realizate de regizorul Luchian Ciobanu
Se încarcă comentariile...
