Articol publicitar

UBER şi Universitatea „Babeş-Bolyai“ încheie un parteneriat pentru dezvoltarea economiei digitale în România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

UBER şi Universitatea „Babeş-Bolyai“, prin Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, vor derula împreună proiecte de cercetare în domeniul economiei colaborative şi digitale. Este primul parteneriat încheiat de UBER cu o universitate în România. Peste tot în lume, UBER colaborează cu universităţi de prestigiu, precum University of California - Berkeley, Harvard University şi Yale University.

UBER şi Universitatea Babeş-Bolyai anunţă încheierea unui parteneriat pentru dezvoltarea economiei digitale şi colaborative în Romania. Cadrele didactice şi studenţii Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor vor participa în proiecte de cercetare susţinute de UBER, menite să analizeze impactul şi potenţialul acestui domeniu nou asupra consumatorilor şi economiei locale, urmând ca lucrările să fie făcute publice în lunile următoare, în beneficiul tuturor celor interesaţi de acest domeniu. 

“Economia colaborativă bazată pe platforme digitale este un domeniu nou şi încă neexplorat la nivel academic în România. Credem că poate contribui semnificativ la competitivitatea economiilor locale şi naţionale, atâta timp cât o înţelegem corect. Prin parteneriatul cu UBER, cel mai valoros start-up de tehnologie din lume, ne propunem să oferim o perspectivă cât mai corectă şi obiectivă asupra acestui fenomen care se întâmplă deja de câţiva ani şi în România” a spus conf.univ.dr. Răzvan V. Mustaţă, Decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor. 

“Credem că un parteneriat cu mediul academic este esenţial pentru a înţelege mai bine oportunităţile de creştere care vin odată cu modernizarea şi digitalizarea economiei şi pentru a oferi argumente puternice în favoarea economiei colaborative. Universitatea Babeş-Bolyai este una dintre cele mai prestigioase universităţi din România şi prima universitate din ţara noastră care intră în Top 500 universităţi din lume. Ne bucurăm să îi avem parteneri în misiunea noastră de a schimba în bine oraşele” a spus Nicoleta Schroeder, General Manager, UBER România. 

Despre Universitatea Babeş-Bolyai

Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) este în prezent cea mai mare universitate românească, găzduind circa 40.000 studenţi înmatriculaţi la programe de studii de nivel licenţă, masterat sau doctorat în anul universitar 2016-2017. Situată la confluenţa mai multor culturi europene şi având, implicit, un caracter multicultural, UBB este o instituţie de învăţământ superior dinamică, cu legături internaţionale puternice. Conform meta-rankingului universitar publicat de Ministerul Educaţiei Naţionale din România, UBB a fost cea mai bună universitate românească în 2016, cu vizibilitate şi cu un puternic impact la nivel internaţional.

Despre Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) este parte a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din 1961, fiind înfiinţată iniţial ca o instituţie independentă în 1920. Astăzi, FSEGA este cea mai mare facultate din România, circa 7.000 de studenţi fiind înmatriculaţi la programe de studii de nivel licenţă, masterat sau doctorat în anul universitar 2016-2017. Programele de studii ale FSEGA, prin diversitate şi calitate, conferă facultăţii un statut de lider în educaţia universitară economică la nivel regional şi naţional, fiind totodată foarte bine poziţionată în piaţa educaţională internaţională. Atât programele de studii de licenţă, cât şi cele de masterat, prin planurile de învăţământ, conţinutul disciplinelor şi metodele de predare, sunt concepute ţinând cont de cerinţele mediului de afaceri şi de structura şi conţinutul unor programe de studii similare oferite de universităţi prestigioase din străinătate.

Despre Uber 

Misiunea Uber este să facă transportul în mediul urban la fel de accesibil ca apa curentă - peste tot, pentru toată lumea. Compania Uber a fost fondată în 2009 în Statele Unite ale Americii, cu scopul de a rezolva o problema simplă - cum poţi comanda o cursă la atingerea unui buton. Şase ani şi peste un miliard de curse mai târziu, Uber îşi propune să rezolve o provocare şi mai mare: reducerea poluării şi a aglomeraţiei urbane, aducând mai mulţi oameni în mai puţine maşini. Din februarie 2015, Uber este şi în România, în Bucureşti şi, din 2016 şi la Cluj, Braşov şi Timişoara.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite