Bitdefender a lansat şi în România cutia care îţi protejează casa de atacurile cibernetice. Cât costă Bitdefender Box

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bitdefender Box, produs ajuns acum la cea de-a doua generaţie, este dezvoltat integral de echipa de cercetare şi dezvoltare din România. Producţia acestuia a început în toamna anului trecut în fabrica de la Satu Mare a grupului german Zollner.

Produsul este deja disponibil la vânzare în Statele Unite ale Americii, Canada, Germania şi Franţa, urmând a fi lansat şi în Japonia.

Bitdefender BOX va fi comercializat la preţul de 999,99 lei. Produsul va fi disponibil în prima lună în exclusivitate la eMAG, iar ulterior va putea fi cumpărat şi de pe site-ul Bitdefender şi de la partenerii autorizaţi. După primul an de utilizare, abonamentul anual costă 299,99 lei.

Noul Bitdefender BOX a fost lansat în luna noiembrie a anului trecut pe piaţa din Statele Unite când a primit şi premiul Honoree CES Innovation Award în categoria cybersecurity.

Protecţie hardware integrată la nivel de reţea

Bitdefender BOX este primul produs hardware al Bitdefender şi protejează de ameninţări informatice atât dispozitivele tradiţionale (telefoane, laptopuri, tablete, PC-uri), cât şi televizoare smart, termostate, camere web, sisteme de acces în locuinţă, console de jocuri, frigidere, maşini de spălat şi aparate de aer condiţionat conectate la internet, întrerupătoare şi instalaţii de iluminat, prize sau senzori de mişcare.

Bitdefender BOX blochează toate adresele URL nesigure sau periculoase pentru a proteja utilizatorii împotriva tentativelor de phishing şi fraudă online. Modulul de evaluare a vulnerabilităţilor scanează, identifică şi evidenţiază în mod continuu punctele slabe ale reţelei în materie de securitate.

Dispozitivul identifică şi blochează tentativele de exploatare a vulnerabilităţilor dispozitivelor  din reţea. Când un dispozitiv nou se conectează la reţea, Bitdefender BOX îl detectează rapid şi trimite o notificare imediată către aplicaţia Bitdefender Central astfel încât utilizatorii să poată controla acţiunile permise pentru dispozitivul respectiv.

Sistemul de prevenire a atacurilor externe inspectează traficul de internet şi indică orice încercare de a exploata vulnerabilităţi în gadgeturile smart din casă, inclusiv prin încercări de spargere a parolelor.

Bitdefender BOX este capabil să se interconecteze cu asistenţii din locuinţe inteligente, precum Google Home şi Amazon Echo, şi le va permite utilizatorilor, printre altele, să folosească inclusiv comenzi vocale ca să scaneze de ameninţări informatice anumite dispozitive sau să întrerupă conexiunea la internet când aceasta nu este necesară. Bitdefender BOX va încorpora şi soluţiile de asistenţă parentală, care le permit părinţilor să asigure siguranţa online a copiilor.

Majoritatea românilor nu sunt conştienţi de faptul că locuiesc într-o casă inteligentă

Circa 46% dintre români se arată îngrijoraţi că un eventual atacator ar putea prelua oricând controlul dispozitivelor inteligente pe care le folosesc zilnic, ceea ce îi expune la furt de date personale, spionaj şi invadarea vieţii private, arată un studiu realizat în 2017 în mediul urban de iSense Solutions, la comanda Bitdefender.

Dispozitivele conectate la internet pot avea o serie de vulnerabilităţi comune, de la probleme severe legate de securitate, până la mecanisme de autentificare slabe şi chiar comunicare necriptată cu serverele producătorului, ce permite accesul neautorizat al atacatorilor la acestea.

Experţii Bitdefender mai avertizează că aceste vulnerabilităţi le permit atacatorilor amatori să compromită cu uşurinţă reţeaua de Internet a utilizatorilor, mizând şi pe faptul că mulţi români nu ştiu că locuiesc într-o casă inteligentă şi, în consecinţă, nu conştientizează pericolele la care se expun.

Cele mai multe dintre problemele identificate sunt comune şi deja cunoscute, unele de mai bine de patru ani, ceea ce arată că producătorii dispozitivelor nu sunt interesaţi să ruleze algoritmi de securitate complecşi şi nici să facă în mod constant diverse actualizări de software, deşi unele gadgeturi au o durată de folosinţă îndelungată. De obicei, credenţialele de acces sunt foarte slabe, astfel că încercările de spargere a parolelor reuşesc, în medie, în unu din patru cazuri.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite