Freemium – sau 10 motive pentru care Facebook nu va taxa niciodată utilizatorii pentru acces

Reţeta pentru a se împuşca în picior a companiei Facebook, în special – şi a oricărei companii pe val din mediul online de azi – e simplă: revenirea la modelul de afaceri din anii ’80, cu taxă pe conţinut sau pe acces, adică pe acele lucruri pe care utilizatorii s-au obişnuit să le primească gratuit, pe care consideră că „se cuvine” să le primească gratuit şi pe care le pot găsi, cu uşurinţă, gratuit în altă parte.

Facebook va taxa, de la 1 noiembrie, utilizatorii cu 2.99 dolari/lună pentru acces la conturi – aşa sună o ştire care a devenit, zilele acestea, virală pe Internet. Bineînţeles, este vorba despre o farsă: un articol de pe un portal satiric american, National Report, pe care unii l-au luat în serios. Şi nu este prima oară când lumea se sperie de ideea că Facebook ar putea să ne taxeze. Iată câteva motive pentru care o asemenea decizie ar fi imposibilă:

• Modelul de business al Facebook-ului este ceea ce numim, în engleză, freemium; asta înseamnă, în cazul specific al reţelei de socializare, că unele lucruri – cum sunt accesul la reţea, suportul tehnic şi aplicaţiile de bază – sunt oferite gratuit, în timp ce pentru altele – cum ar fi promovarea paginilor sau a postărilor – se percepe o taxă (link aici către ceea ce spune Facebook că oferă pe gratis);
• A pune o taxă pentru acces e exact opusul modelului de business folosit de Zuckerberg – model care i-a adus, până acum, tânărului american o avere de 33,8 miliarde de dolari (link către Forbes). Despre modelul freemium aplicat în lumea virtuală citiţi mai multe în acest articol al lui Chris Anderson din revista Weird sau din cartea sa, Free; traducerea în limba română a cărţii se intitulează Gratuit. Viitorul unui preţ revoluţionar – link către Curtea Veche aici. (cine e Chris Anderson? fostul redactor-şef al revistei Weird – şi un excelent jurnalist, dincolo de acuzaţiile de plagiat care i-au fost aduse pentru una din cărţile sale; link către Wiki aici);
• Profiturile Facebook s-au triplat, în primul trimestru al lui 2014, faţă de anul precedent, odată cu implementarea unor noi modele de publicitate pentru platformele mobile; 642 de milioane de dolari a fost profitul Facebook, dintr-un venit total de 2,5 miliarde de dolari – iar sursa principală a acestor venituri este publicitatea;
• Dacă peste noapte cei de la Facebook ar pune o taxă de 1 dolar/utilizator/lună, pe hârtie reţeaua ar strânge 1,3 miliarde dolari/lună de la cei 1,3 miliarde de utilizatori activi – iar veniturile trimestriale ar depăşi cele 2,5 miliarde de dolari din prezent. Aşadar, chiar o taxă de 1 dolar/lună pare extrem de tentantă. Însă, în realitate, impactul psihologic al taxei pentru accesarea reţelei ar crea revoltă şi animozitate, şi ar duce la scăderea masivă în popularitate a Facebook-ului, pe termen lung;
• Scăderea în popularitate şi răsturnarea modelului actual de afaceri freemium sunt riscuri majore – care s-ar traduce prin scăderea dramatică a veniturilor companiei: de la cele din publicitate, bazate pe modelul freemium, la cele directe, din taxa de acces, ca să nu mai vorbim despre valoarea acţiunilor la bursă ale Facebook;
• Reţeaua e destul de mare ca să îşi asume aceste riscuri – şi, în plus, are monopol pe piaţa reţelelor de socializare!, vor spune unii. Da, însă piaţa în care acţionează Facebook-ul e una mult mai mare, şi e dominată, în prezent, de modelul freemium, pe care îl folosesc toţi competitorii majori, de la Google la companiile de jocuri (League of Legends, World of Tanks & co, cu profituri de n-şpe milioane de dolari, sunt toate freemium);
• Cât despre monopol – e o chestiune relativă, iar compania Google sau următorul Zuckerberg abia aşteaptă, după colţ, să ofere lumii următorul Facebook gratuit, cu funcţii mult îmbunătăţite;
• Cât de mare ar fi impactul psihologic al unei asemenea taxe – îl arată numai faptul că lumea reacţionează pe Internet aşa cum reacţioneză la o simplă farsă;
• Aşadar, reţeta pentru a se împuşca în picior a companiei Facebook, în special – şi a oricărei companii pe val din mediul online de azi – e simplă: revenirea la modelul de afaceri din anii ’80, cu taxă pe conţinut sau pe acces, adică pe acele lucruri pe care utilizatorii s-au obişnuit să le primească gratuit, pe care consideră că „se cuvine” să le primească gratuit şi pe care le pot găsi, cu uşurinţă, gratuit în altă parte;
• O ultimă notă: cât de bine funcţionează o astfel de revenire la „vechiul regim” ne arată experimentul  abonamentului digital pentru conţinut (sau: încercarea disperată de supravieţuire a) al celor de la The New York Times – poate pe termen scurt ideea de a taxa conţinutul a salvat, mulţumită şi unor eforturi uriaşe de marketing, ziarul, însă această idee nu va face minuni şi pe termen lung (o analiză pe blogul recode.net –aici).