Google a închis definitiv un site american neo-nazist, recunoscut pentru organizarea protestelor rasiste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protestele care au avut loc în ultima vreme în Statele Unite ale Americii au degenerat rapid în manifestaţii de ură în toată regula.

Totul s-a soldat cu victime, atunci când un reprezentat al extremei drepte a intrat cu maşina într-un grup de protestatari de stânga, omorând o femeie de 32 de ani şi accidentând alte 19 persoane.

Unul dintre elementele responsabile pentru escaladarea urii dintre cele două facţiunii este site-ul ”de dreapta” Daily Stormer. Acesta a ajutat din plin la organizarea neo-naziştilor americani. Mai multe companii te tehnologie s-au sesizat cu privire la acesta, printre care şi Google, care a făcut demersurile necesare pentru a-l închide, notează Reuters.

Compania din Mountain View anulat licenţa de Internet deţinută de Daily Stormer, obligând publicaţia de extremă dreaptă să treacă în ilegalitate, pe Dark Web (partea întunecată a Internetului, cea nereglementată). Practic, publicaţia funcţionează acum într-o zonă gri, neindexată în motoarele de căutare. Ea poate fi accesată doar cu anumite browsere.

Pe lângă Google, şi Facebook s-a autosesizat cu privire la mai multe publicaţii care instigă la ură rasială şi a luat măsurile necesare pentru ca paginile respective de pe reţeaua socială să dispară.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite