Sfarşitul Internet în 2012 - alt mit spulberat

Anul 2012 a fost din multiple cauze un an al prezicerilor fataliste. Ele nu au ocolit nici soarta Internet. Dacă în cazul ”sfârşitului lumii” prezicerile plecau de la calendarul maiaş, interpretat sau nu greşit, unele fenomene obiective păreau să anunţe un sfârşit apropiat al Internet. De unde şi un interes major pentru sfârşitul Internet.

O simplă căutare cu Google a ”end of internet 2012” m-a condus la 815 milioane de rezultate, unele desigur corelate mai mult cu Internet şi 2012 şi mai puţin cu sfârşitul lui. Dar între primele 10 rezultate sunt unele care prezic în 2009 conform unui respectabil think tank ”Nemertes Research” colapsul Internet în 2012 prin blocarea infrastructurii sale urmate de anarhie, sau sfârşitul Internet la 31 martie 2012 printr-un atac al grupării Anonymous,  sau în fine se afirmă nici mai mult nici mai puţin că “What the Mayan calendar predicted is not the end of the world, but the collapse of mankind's greatest invention” (Ceea ce a prezis calendarul maiaş nu este sfârşitul lumii, ci colapsul celei mai mari invenţii a omenirii).

Internet şi universul digital

Dezvoltarea exponenţială a Internet încântă şi sperie totodată. Volumul de informaţie generată şi stocată în Internet creşte secundă după secundă. Peste 2,5 miliarde de oameni şi mai ales un număr de senzori apreciat la un milion de milioane (10 la puterea 12) generează date stocate în sute de milioane de servere. Este interesant de amintit că peste un miliard de oameni postează pe Facebook şi peste 500 milioane pe Twitter şi adesea nu texte simple, ci fotografii de multe milioane de baiţi, videoclipuri, muzică.

Universul digital este estimat în prezent la 3500 Exabaiţi (35 urmat de 20 de zerouri!) şi va ajunge în câţiva ani la 35 Zettabaiţi (de 10 ori mai mult!). Din acest univers de date 50% este în mişcare, 40% local şi 10% global. Internet a devenit cel mai complex sistem creat de om cu o structură de perfectă inginerie. El s-a integrat puternic în mediul social şi personal şi a creat schimbări dramatice în toate aspectele vieţii societăţii. Comunicarea umană a ajuns peste pragul unei revoluţii, cu impact deja previzibil la a-l depăşi pe cel produs de Guttenberg şi tipar începând de acum 500 ani. Nu mai departe, chiar instrumentul care facilitează citirea acestor rânduri – blogul – creează un nou grad de libertate, oricine poate deveni autor. Până la blog, Internet însemna informaţie disponibilă, de acum înseamnă crearea de informaţie. Agregarea datelor, transmiterea virală, reţelele sociale au introdus o nouă paradigmă a media, de la a fi primul evoluăm spre a fi în miezul lucrurilor.

Internet – cât încă?

Toate aceste tendinţe deja foarte vizibile cuplate cu o rezistenţă de schimbare instituţională şi apariţia decalajelor digitale îi fac pe mulţi să se întrebe cât de departe se va mai dezvolta Internet  şi dacă nu va pieri sub propria greutate? Întrebări legitime la care se adaugă cele legate de numărul imens de dispozitive interconectate, existenţa unor limite de interconectare, justificarea necesităţii creării unor baze de date uriaşe, creşterea suficient de rapidă a aplicaţiilor necesare şi mai recent a deşeurilor şi poluării produse de lumea digitală.

Dar, probabil cel mai important fenomen care ne face să punem sub semnul întrebării viitorul internet este accelerarea dezvoltării lui.  Schmidhuber a constatat că intervalul de timp între descoperiri radicale în domeniul digital scade exponenţial. Are loc deci un fenomen de accelerare, fiecare descoperire majoră vine la un interval de 2 ori mai scurt decât cea precedentă. Să încercăm să ilustrăm: Babagge şi primul concept de calculator – 1833, primul calculator electronic ENIAC -1946, prima reţea de calculatoare şi poşta electronică– 1969, conceptul de web(www)-1989, Google -1998, Facebook -2004, Twitter -2006, iPad -2010.

Este legitim deci să ne întrebăm cât de departe va merge accelerarea. Există factori care o favorizează cum sunt ciclurile de inovare din ce în ce mai scurte, noile tehnologii care aduc mereu noutăţi, densităţile în continuare mari ale circuitelor integrate, progresele comunicării de bandă largă, motoarele de căutare din ce în ce mai performante, creşterea conţinutului, software liber (open-source). Un factor de accelerare care nu poate fi neglijat este stimularea noilor forme de educaţie şi instruire. Un nou concept de drept de autor se afirmă şi produsele oferite fără licenţă abundă. Putem afirma fără a greşi că asistăm la fenomenul ”dezvoltat pentru cei bogaţi, disponibil celor săraci”. Cine ar fi crezut acum 15-20 ani că vom avea GPS şi hărţi disponibile gratuit?

Punctul Omega

Accelerarea ne conduce însă la mult discutatul Punct Omega? Conceptul Punctului Omega are originea la începutul secolului XX când controversatul abate Pierre de Teilhard Chardin în 1903 a afirmat că universul se dezvoltă constant către nivele înalte de complexitate materială şi conştiinţă, limita fiind suprema conştiinţă Punctul Omega. Frank Tipler în 1986 ne sperie că ”universul ajunge la un sfârşit la o singularitate în forma unui Big Crunch (Marea Sfărâmare), datorită creşterii exponenţiale a puterii de procesare a universului” . Recent, în alt plan Ray Kurzweil a definit ”singularitatea” ca o perioadă de progres tehnologic extrem de rapid care epuizează tehnologiile prezente şi continuă cu tehnologii încă neinventate. Se vorbeşte de o singularitate în 20-140 ani, o plajă confortabilă pentru a nu ne speria de un Punct Omega la Internet.

Personal, cred că factorii de accelerare sunt serios contrabalansaţi de factori de frânare cum ar fi limite ale tehnologiilor, problemele complexităţii care nu au întotdeauna soluţii deja studiate (vezi omniprezentele bug-uri), potopul informaţional, inutilizarea cronică a resurselor, decalajele aplicaţii – tehnologii, vulnerabilitatea crescută. Să mai adăugăm volatilitatea crescândă a mediilor de stocare. Inscripţiile pe piatră sau pergament pot fi citite după mii de ani. Cine mai poate citi o bandă magnetică înregistrată în anii 1970 sau un floppy disc? Cine ne garantează că în anii 2030 se vor putea citi actualele CD/DVD? Ar mai fi de menţionat decalajul digital şi educaţional. Şi nici multilingvismul nu trebuie uitat. Jumătate din informaţia de pe Internet este în limbi care nu sunt de circulaţie mondială, nefiind departe de un Turn al lui Babel modern. Un factor de frânare poate fi şi căutarea. Motoarele de căutare indexează o mică parte din universul digital, există un Internet ascuns, apare şi o bulă a filtrării (filter bubble) care încurajează găsirea numai a informaţiei dorite de utilizator.

Toate acestea ne fac să fim siguri ca Punctul Omega nu va fi fost în 2012 (care a şi trecut!), nici în 2013, nici în viitorul previzibil al unei generaţii.

Ne putem gândi însă la implicaţii în societate. Trecem rapid de la ”Bogăţia naţiunilor” a lui Adam Smith la ”Bogăţia reţelelor” autor anonimul Internet.