Un fost angajat Google dă în judecată compania americană pentru discriminarea bărbaţilor albi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inginerul James Damore, care a lucrat la Google şi a fost concediat în august după ce a spus că slaba prezenţă a femeilor în sectorul tehnologic s-ar explica prin factori ”biologici”, a depus plângere împotriva fostului său angajator, scrie AFP.

Potrivit cabinetului de avocatură Dhillon Law Group, însărcinat să depună plângerea la un tribunal de la Santa Clara (California, vest), aceasta vizează Google în legătură cu o discriminare pe bază de gen şi incapacitate de a preveni hărţuirea, discriminarea şi represaliile.

Într-o notă internă de 3.000 de cuvinte, acest inginer scria că ”alegerile şi capacităţile bărbaţilor şi femeilor diferă, în mare parte din cauze biologice, iar (astfel) aceste diferenţe pot explica de ce nu avem o reprezentare egală a femeilor în tech şi (în funcţii de) conducere”.

Această notă, catalogată drept ”sexistă” de presa americană, a devenit virală pe reţele de socializare, iar Google l-a concediat pe Damore. Plângerea vizează statutul de plângere în nume colectiv şi îi îndeamnă pe toţi ceilalţi ”bărbaţi caucazieni” care ar fi făcut obiectul vreunei discriminări din partea Google să se facă cunoscuţi.

Plângerea menţionează de asemenea ”ostilitatea declarată a Google faţă de idei conservatoare asociate discriminării individuale pe bază de rasă şi gen care este interzisă de lege”.

”Conducerea Google foloseşte metode extreme şi ilegale pentru a-şi încuraja echipele de recrutare să ia în consideraţie rasa şi genul în criteriile lor de angajare, în detrimentul angajaţilor bărbaţi şi caucazieni”, se arată în plângere.

CEO-ul Google Sundar Pichai a apărat, în august, dreptul angajaţilor de a se exprima, apreciind că cea mai mare parte a notei poate face obiectul unei dezbateri.

”Însă unele pasaje încalcă Codul nostru de conduită şi depăşesc limitele, avansând stereotipuri de gen dăunătoare locului nostru de muncă”, aprecia el.

”Să se sugereze că un grup dintre colegele noastre are trăsături care le face din punct de vedere biologic mai puţin apte de această muncă este ofensator”.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite