Am trecut de la Android la iPhone ca să văd cum trăiesc „bogaţii“
0
Între iPhone şi Android e o chestiune de gusturi. Unul mai închis, altul mai liber, unul mai rapid, altul... după cum ai bani. Aşa că am schimbat.
Primul articol a născut multe rânduri de aprobări şi, mai ales, indignare şi injurii - în 46 de comentarii pe „Adevărul“ şi câte şi mai câte prin alte părţi, una fiind un fel de pamflet semnat de domnul Ovi. Oameni cu supărări, de înţeles. Ba chiar cineva a trecut la iPhone ca să vadă cum e şi a scris impresiile într-un articol pe care, într-o oarecare măsură, l-am apreciat. Mi-a plăcut replica asta: „Interfaţa răspunde la cele mai mici atingeri şi aplicaţiile se încarcă aproape instant, aşa că poţi să-ţi primeşti shotul de dopamină provocat de notificările din social media în doar câteva zeci de milisecunde. «O să intru în sevraj când mă întorc la sutele de milisecunde de pe Android», mi-am zis“.
Am scris despre cum e să trăieşti în lumea sărăcăcioasă a Android. Nu ţin cont de obiectivitatea jurnalistică, deoarece toate articolele ar putea arăta ca acest splendid „review“. Preţuiesc însă imparţialitatea şi de aceea există acum acest articol despre cealaltă lume a telefoniei mobile.
Într-o zi friguroasă de octombrie 2015 mi-am încălzit sufletul cu un iPhone. Era cel mai nou, permitea apăsările pe ecran prin tehnologia 3D Touch şi avea cea mai bună cameră dezvoltată de Apple (până la următorul). Am făcut cont, am instalat aplicaţii şi am observat ce înseamnă să trăieşti în lumea creată de nişte americani, asamblată în China şi vândută întregii lumi.
Scriu de aproape patru ani articole despre tehnologii. Am învăţat şi văzut în acest timp că iOS primeşte înaintea altor platforme cele mai noi actualizări, cele mai noi (şi mai bune) aplicaţii şi ştiu limitările sale încă de când făceam jailbreak pe iPhone 3G (primul meu iPhone) şi luam aplicaţii piratate de pe Cydia. Am trecut apoi la root de Android, la descărcat aplicaţii piratate de pe torrente şi la folosit aproape toate modelele Nexus (cele mai versatile şi mai pure). Cu toate avantajele şi dezavantajele platformelor şi cu tot „fanboismul“ de care dau dovadă susţinătorii acestora, am ales iOS câteva luni.
Când deschizi un iPhone te regăseşti în faţa multor ecrane de configurare. Nu aveam cont Apple, că am uitat parola şi contul de mail al vechiului, aşa că am făcut unul nou cu parola *cevaceva*iPhonedeboss, că eram boss, eram cu bogaţii, cu sultanii. Am terminat, am instalat, am băgat parole şi două ore mai târziu era cum voiam, cu folderele mele - Socialin', Mediain', Workin' etc.
Ce descoperi când treci de la Android la iPhone
Cel mai enervant lucru este că fiecare operaţiune îţi ia, în medie, de două-trei ori mai mult decât pe Android din cauza paşilor pe care îi ai de făcut. De exemplu, dacă vrei să trimiţi o poză într-o anumită aplicaţie nu merge decât pentru câteva pe care, nu ştiu prin ce dar divin, Apple le-a permis şi dezvoltatorii le-au configurat. Pe Android meniul de share îţi pune la dispoziţie o listă completă cu toate aplicaţiile (şi asta încă de pe la începuturi), dar pe iPhone nu. Trebuie să plângi, să te rogi, să faci pelerinaje la muntele Silicon Valley şi apoi să te resemnezi: nu merge!
Apoi, ca să găseşti o anumită setare în meniu trebuie să ştii ceva criptografie, descifrare de coduri antice şi puţină filosofie Apple. Îţi ia vreo săptămână să te obişnuieşti cu locurile setărilor pentru cameră, unde activezi GPS-ul şi unde sunt setările aplicaţiilor. Poate dacă treci de la iPhone la iPhone e mai uşor. Poate.
Pe Android lucrurile sunt mai simple în cele menţionate mai sus, apoi te gândeşti de ce: că Apple vrea să livreze produse care, pur şi simplu, funcţionează. Numai că nu de puţine ori descoperi că ceea ce Apple consideră drept „funcţional“ nu funcţionează şi pentru tine. Sau pentru mine. Filosofia asta persistă încă de la Macintosh, în 1984, şi nu pare să moară prea curând. Şi a fost un chin pentru inginerii care au creat primul iPhone. Nu chin, ci Iad aproape.
Mai descoperi şi că, dacă asculţi muzică şi vrei să faci o poză, muzica va fi oprită cât eşti în aplicaţia camerei. Poate pixelii magici ai Apple au nevoie de linişte ca să se poată concentra pentru acele poze de Pulitzer. Pe Android muzica merge înainte, că Android n-are pixeli magici şi pretenţioşi. Camera îţi oferă însă cele necesare unei poze şi un mod foarte bun de bliţ pentru selfie: n-ai LED flash, ci ecranul este luminat integral într-o nuanţă aproximativ potrivită mediului în care te afli, ca faţa ta să nu arate ca bolnavă de trei maladii încă nedescoperite de societate.
Apoi, ai acces la suita cunoscută până nu demult drept iLife - Pages, Keynote, Numbers, GarageBand, din care recomand iMovie: rapid, eficient pentru videoclipuri numai bune de pus pe Facebook, YouTube şi chiar presă sau blogguri.
Mai rămân puţin la cameră, deoarece stabilizarea digitală pe video este splendidă. Este digitală, deoarece „săracii“ care nu îşi permit un 6s Plus nu merită mai mult. Pe Android nu ajungi la aşa ceva nici cu unele telefoane cu stabilizare optică. Apoi, algoritmul de procesare a imaginilor, fie foto, fie video, este mai bun decât ce există pe celelalte telefoane. Şi prin mai bun vreau să spun că sunt subiectiv, îmi place mie mai mult ce furnizează, deoarece imaginile nu sunt suprasaturare, cu contrast si sharpness pe steroizi şi nici nu arată radical diferit pe ecranul telefonului şi cel al PC-ului (da, Huawei, de tine e vorba aici! Se poate simţi şi HTC).
Dacă nu îţi place aplicaţia camerei, în App Store ai multe alternative (cele mai bune pe bani). Şi aşa începe adevărata bogăţie a iOS: software-ul.
Orice iPhone e inferior oricărui Android, dar iOS e magia
Niciodată Apple n-a făcut, din punct de vedere hardware, un iPhone mai bun decât ce Android flagship exista. Şi n-are de ce, pentru că acolo unde orice producător de Android trage ca sclavul la galere pentru a pune megapixeli, RAMi, nuclee, interfeţe şi inci, americanii adoptă o atitudine conservatoare, ba chiar defensivă. Alocă milioane pentru dezvoltare şi lansează unul, maximum trei telefoane, într-un an. Şi este propriul său concurent, pe când pe Android sunt mii, mai mari şi mai mici.
De asemenea, un nou iOS ajunge pe majoritatea dispozitivelor în mai puţin de o lună. Un nou Android nu ajunge nici pe 10% într-un an. Google vrea acum să îi treacă pe lista ruşinii pe producătorii de Androizi şi s-ar putea să funcţioneze, dar vom vedea asta abia peste unul-doi ani.
Dincolo de optimizarea iOS mai există un mare avantaj al platformei controlată de o singură companie: aplicaţiile sunt deja optimizate şi dezvoltarea lor implică un număr restrâns de dispozitive (chiar şi sub 10, dacă produsul acelui dezvoltator nu ţinteşte decât cele mai noi modele din ultimii doi-trei ani). Pe Android sunt sute, chiar mii. Nici marile companii nu alocă fondurile necesare pentru aşa maraton de testare, darămite cele mici spre medii. De aceea camera de la Google este atât de limitată, deşi Samsung, Huawei sau HTC fac lucruri frumoase cu aplicaţiile lor.
Coşmarul oricărui dezvoltator este să livreze pe Android. Bine, poate că un coşmar mai mare ar fi să livreze pe Windows 10 Mobile, dar acolo e altă poveste.
Toată acea libertate pe care o apreciază fanboys de Android se traduce şi fix în libertatea pe care producătorii - software şi hardware - şi-o iau pentru a livra un produs. De-aia şi-a permis şi Facebook să se joace „umpic“ cu aplicaţia. De-aia trag de timp cu actualizările, oricum pregătesc noi modele. De-aia şi piaţa e inundată de telefoane chinezeşti la preţuri extrem de mici - traduse în costuri mult mai mari în timp.
Ce am învăţat de la Android, iOS şi popor
Poporul este simplu şi conservator: se ataşează orbeşte de tehnologia sa şi doamne fereşte să-i spui că e proastă, inutilă, pentru săraci - n-o zic eu acum, ci Business Insider - sau ea, în sine, săracă. Aceasta e starea unui fanboy. Acum s-ar putea să par fanboy Android, data trecută fanboy iPhone, dar rămâne cum am zis şi în articolul precedent: mă interesează ce face tehnologia respectivă pentru mine, nu cum o pot eu modifica, ce libertate îmi dă şi cât Paradis pot descoperi, dacă fac aia şi ailaltă. E după preferinţe, pur şi simplu.
Nota bene: articol care, pe alocuri, nu se ia în serios. Aşa că nu-l lua nici tu. Desigur că Android e Paradis. Desigur că iPhone e Eden. Desigur că Windows Phone e Grădina Maicii Domnului. Desigur că Linux e cel mai tare sistem creat eveeer!
Se încarcă comentariile...
