Samsung a lansat oficial în România noile flagship-uri Galaxy S9 şi S9+. Când ajung pe rafturile magazinelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Samsung a lansat în România noile Galaxy S9 şi S9+. Acestea sunt disponibile, momentan, la precomandă, livrările propriu-zise urmând a începe pe 9 martie.

În urma lansării internaţionale de la Mobile World Congress, de pe 25 februarie, compania sud-coreeană a adus oficial şi pe plan local noile terminale vârf de gamă, Galaxy S9 şi S9+. Acestea vin echipate cu procesoare Exynos produse de Samsung in-house, ecrane Infinity Display de aspect 18:9 şi o cameră foto care a ieşit pe primul loc în lume în testele celor de DxOMark.

În plus, noile telefoane mai dispun de noi animaţii faciale personalizate şi de difuzoare stereo. Samsung nu a renunţat nici în acest an la jack-ul audio, pentru căşti. 

În România, noul Samsung Galaxy S9 va fi disponibil în magazinele partenerilor selectaţi începând cu data de 16 martie 2018, în 3 culori: Midnight Black, Coral Blue şi Lilac Purple. Precomenzile au început din 25 februarie, iar primele telefoane comandate se vor livra începând cu data de 9 martie, respectiv cu 7 zile înainte de lansarea comercială.

Clienţii care aleg să îşi returneze telefonul vechi şi să achiziţioneze noile smartphone-uri la precomandă pot beneficia de o ofertă specială, în funcţie de parteneri.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite