Analfabetismul digital, între realitate şi peioraţie

Dificil să spui despre cineva că este analfabet digital. Chiar dacă încă mulţi clamează cu o oarecare falsă mândrie lipsa de competenţe digitale, s-ar simţi cumva jigniţi dacă le-ai pune eticheta de analfabet, fie el şi numai digital. Mult zgomot pentru nimic?

Dificil să spui despre cineva că este analfabet digital. Chiar dacă încă mulţi clamează cu o oarecare falsă mândrie lipsa de competenţe digitale, s-ar simţi cumva jigniţi dacă le-ai pune eticheta de analfabet, fie el şi numai digital. Mult zgomot pentru nimic?

Despre alfabet şi alfabetizare

Nimănui nu-i place să fie considerat analfabet. Analfabetul este un om exclus de la binefacerile civilizaţiei şi de la comunicarea scrisă. Alfabetul a fost un pas uriaş spre transmiterea informaţiei şi cunoştinţelor  către cei din jur şi mai ales spre stocarea acestora. Un pas spre difuzarea largă a luminii cunoaşterii.

Odată cu alfabetul a apărut alfabetizarea, adică stăpânirea codurilor reprezentate de alfabetele diverse. Dar, a apărut şi o nouă prăpastie între oameni, aceea dintre cei care stăpâneau alfabetul şi aceia care trăiau în întunericul nestăpânirii lui. Secole întregi alfabetizarea şi perfecţionarea ulterioară a accesului la cunoştinţe evoluate au fost destinate unor pături şi categorii sociale restrânse. Ceea ce era nevoie să li se transmită celor care reprezentau marea majoritate a populaţiei se făcea prin viu grai şi prin imagini. Cu rezultate uneori benefice. Oare dacă oamenii de rând ar fi ştiut să citească singuri Biblia am mai fi avut minunatele picturi de pe pereţii mânăstirilor din Bucovina sau operele magnifice al picturii Renaşterii?

A apărut însă acum aproape 600 de ani invenţia lui Gutenberg, tiparul, care a revoluţionat scrierile generând produse ieftine mai accesibile multor pături ale populaţiei şi educaţia a însemnat imediat şi alfabetizare. Procentul scăzut de analfabeţi a devenit o măsură a gradului de civilizaţie al unei ţări sau colectivităţi. România în prima jumătate a secolulului XX avea un mare număr de analfabeţi. Prin anii 1947-1950 am asistat la o campanie de alfabetizare ai cărui principali eroi au fost învăţătorii şi profesorii din mediul rural. Cu ochii de acum, nu prea cred ca procentul de alfabetizare de 100% raportat atunci a fost chiar real, dar incontestabil împreună cu obligativitatea învăţământului general a fost un proces care a răspândit educaţia adânc în masa întregii populaţii.

Şi este nedrept că în 2013 pe glob 18% din populaţie este încă analfabetă, dar şi mai trist este că şi România secolului XXI are 2,7% din populaţie analfabetă, indiferent de cauze şi seriozitatea lor.

Uneori trăieşti inerent şi personal sentimentul de a fi analfabet. În Japonia, China, Iran, Israel, în ţările arabe am trăit sentimentul pe care îl are o persoană handicapată de lipsa stăpânirii elementare a alfabetului. Sau pe Internet dacă ajungi de exemplu pe un site cum este http://bit.ly/chinese-songs

O nouă alfabetizare – cea digitală

Trăim acum la începutul secolului XXI necesitatea unei noi alfabetizări care cuprinde întreaga populaţie a planetei: alfabetizarea digitală. Ne pregătim sa intrăm in societatea bazată pe informaţie şi cunoaştere. Societatea nouă nu este construită pentru un grup mic de privilegiaţi, ci mai devreme sau mai târziu pentru întreaga planetă. Tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor creează un nou mediu, cel digital, în care se înmagazinează şi transmit cantităţi imense de date şi informaţie cu un conţinut de cunoştinţe inestimabil. Nu spun ceva nou afirmând că viaţa în prezent şi mai ales în viitor nu mai poate fi concepută fără Internet şi fără interacţiunea zilnică cu această nouă lume virtuală, dar incredibil de reală. Accesul la ea este simplu, tehnologiile ne ajută. Peste 2 miliarde de oameni din întreaga lume se bucură deja de binefacerile accesului la această nouă lume şi peste 10 milioane dintre ei sunt în România.

Lumea Digitală a născut şi ea o nouă prăpastie, pe lângă multele pe care omenirea le cunoaşte şi le simte: prăpastia digitală. Prăpastia digitală (Digital Divide) ridică o barieră între cei care au acces la Internet şi îl pot avea şi cei care nu au acces sau nu îşi pot permite acest acces. Am încercat în anii din urmă să definesc cei patru piloni de bază ai unui pod durabil peste prăpastia digitală: accesul la Internet, posibilitatea de a ţi-l permite, existenţa unui conţinut social util şi existenţa unui nivel minim de alfabetizare digitală. Este în principal datoria guvernanţilor să se ocupe de primii doi piloni. De conţinut şi îndeosebi de puritatea destinaţiei lui şi de diseminarea cunoaşterii alfabetului digital se ocupă (oare?) elitele societăţii.  Nivelul de alfabetizare digitală este o preocupare omniprezentă şi colectivă şi individuală. Google listează ceva sub 9 milioane de rezultate pentru alfabetizarea digitală (digital literacy) şi peste 9 milioane pentru analfabetismul digital (digital iliteracy).

Şi de fapt ce este alfabetizarea digitală? Wikipedia spune că ”alfabetizarea digitală este abilitatea de a naviga, evalua şi crea informaţie folosind o serie de tehnologii digitale! ” (http://en.wikipedia.org/wiki/Digital_literacy).

Mai concis, alfabetizarea digitală presupune să ai competenţe digitale.

Competenţe digitale

Competenţele în folosirea tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor au devenit o provocare a societăţii moderne. Sunt necesare competenţe diferenţiate de la cele necesare pentru folosirea aplicaţiilor de tip eBusiness, la cele pentru folosirea curentă a dispozitivelor digitale, până la cele caracteristice profesioniştilor.

Nu în mult timp de acum încolo fiecare persoană cu vârstă peste 4 ani va trebui să aibă competenţe digitale!

Există şi păreri că alfabetizarea digitală vine de la sine.

Renumitul profesor, considerat "părintele managementului", Peter Drucker crede că "alfabetizarea informatică" va fi curând un concept demodat, la fel de depăşit ca şi acela de" alfabetizare în telefonie", deoarece calculatoarele devin ceva comun în organizaţii şi abilitatea de a le folosi se presupune că există.

Se presupune, dar realitatea este adesea alta. În lume au fost definite 5 nivele de competenţe digitale (vezi figura):

•             Lipsa completă de competenţe digitale, numită şi analfabetism digital

•             Expunere(iniţiere) digitală, respectiv înţelegerea utilizarea personală a TIC, abilitatea de a efectua operaţii de bază web, citi şi scrie emailuri, etc.

•             Alfabetizare digitală, respectiv posedarea competenţelor de bază de folosire a sistemelor digitale, Internet, baze de date, etc.

•             Competenţă digitală, care implică un grad ridicat de cunoaştere a unui loc de muncă informatizat cu aplicaţii diverse

•             Excelenţă digitală, respectiv posedarea unui nivel foarte înalt de competenţe digitale

Costurile incompetenţei digitale

Există studii  numeroase care arată că instruirea insuficientă în utilizarea tehnologiilor informaţiei conduce la un cost al ignoranţei digitale care poate fi cuantificat prin productivitate mai slabă cu circa 20% şi creştere considerabilă a timpilor de execuţie a sarcinilor curente sau proiectelor.

Răspândirea competenţelor digitale continuă să preocupe multe ţări, fiind un factor important de modernizare economică şi socială. Dacă în ţările tehnologic avansate aproape întreaga populaţie activă este iniţiată digital şi 80% alfabetizată, în ţările subdezvoltate tehnologic procentul scade la 20% pentru iniţiere şi 10% pentru alfabetizare digitală!.

Nativi digitali şi imigranţi digitali

Decalajul digital între generaţii este amplu şi va fi încă 30-40 ani de acum înainte până la un schimb de generaţii. Tinerii sub 20-25 ani au crescut cu acces la tehnologiile informaţiei şi Internet şi le consideră normal de folosit. Nu întâmplător acestora li se mai spune nativi digitali. Persoanele de vârsta doua şi a treia trebuie să înveţe să folosească aceste tehnologii şi constată că au de învăţat de la cei tineri. Prin similitudine cu cei care îşi schimbă ţara de reşedinţă pe parcursul vieţii, celor care nu au crescut în şcoală cu tehnologiile digitale li se spune imigranţi digitali. Şi în România ca şi în multe alte ţări, atitudinea ”imigranţilor digitali” se caracterizează încă prin reluctanţa la apropierea de computere, din teama de a pierde respectul celor mai tineri sau din alte motive. Rezultatul este ceea ce se poate numi “efectul de respingere”. Ca urmare a acestei respingeri, computerele încă sunt adesea considerate un fel de “jucării moderne”, având totuşi “anumite merite” şi uneori acceptate ca şi “ modă “. Fenomenul nu are o fundamentare tehnică reală, tehnologiile informaţiei sunt uşor de asimilat.

Competenţele digitale: sunt deci necesare?

Întrebarea este retorică. Progresul personal, dar şi economic şi al societăţii în general nu mai poate fi separat de generalizarea competenţelor digitale. Uniunea Europeană, din care face parte şi România, şi-a propus un program clar pentru o ”Agendă digitală pentru Europa” ca are ca obiectiv să aducă beneficii economice şi sociale durabile datorită unei pieţe unice digitale bazate pe internetul rapid şi ultrarapid şi pe aplicaţiile interoperabile. Agenda identifică fără echivoc ”Nivelul scăzut de alfabetizare digitală şi lipsa competenţelor în materie” ca una dintre problemele Europei şi desigur ale României şi îşi propune creşterea gradului de alfabetizare digitală, dezvoltarea competenţelor digitale şi a incluziunii digitale. De aceea acţiunile cheie 10: Propunerea competenţelor şi alfabetizării digitale ca prioritate în Regulamentul privind Fondul Social European (2014-2020) şi cheie 11: Elaborarea, până în 2012, de instrumente de recenzare şi recunoaştere a competenţelor tehnicienilor şi utilizatorilor TIC, se referă direct la necesitatea competenţelor digitale generalizate.

Dar şi la nivel individual, fără competenţe digitale nu poţi spera la un loc de muncă bun, indiferent de domeniu. Simpla iniţiere digitală şi postarea pe Facebook nu mai sunt de ajuns. Un subiect la care merită revenit, fie că este vorba de nativi sau de imigranţi digitali.

Înainte se spunea că ”nu ai carte, nu ai parte!”. Acum ar trebui să parafrazăm că ”nu ai competenţe digitale, nu ai parte!”.