Creează viitorul automobil viitorul om?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cum era ilustrată mobilitatea viitorului pe o carte poştală din 1905? Pe fundalul unui mare oraş german se vede o aglomeraţie teribilă de domni în costume elegante şi de doamne în crinoline superbe, printre care se strecoară automobile şi trăsuri, şi peste pălăriile cărora se etalează o flotă pestriţă de obiecte zburătoare de toate formele şi mărimile, la toate înălţimile, din toate şi spre toate direcţiile – zepeline, baloane cu nacela, biplane.

Viitor simţit ca haos general. Azi trăiesc în acel oraş, în care Bach îşi scria cantatele şi Goethe îl zămislea pe Faust, şi sunt foarte mulţumit că mă pot uita la cer, care mai este, slavă Domnului, încă destul de pur, proaspăt şi albastru. S-au înşelat prezicătorii? Nu s-a rupt, deci, mobilitatea urbană de pământ? Dacă am pomenit de Faust, să nu-l uităm pe Mefisto, să nu uităm care este preţul: mobilitatea s-a rupt, într-adevăr, de pământ, dar s-a rupt altfel. Ruptura nu a ajuns în cer, ci a ajuns în capete şi în suflete.

Următorul nivel, unul colosal, este determinat de convergenţa mobilităţii reale cu cea virtuală: tablet, smartphone, beamer, integrate în automobil şi sincronizate cu funcţiile acestuia.

Doi tineri frumoşi, El şi Ea, stau pe o bancă în Central Park, aproape de Fifth Avenue, un date cum se cheamă astăzi un rendez-vous. Amândoi vrăjiţi, plini de pasiune, fără timp de respirat, dar nu unul pentru altul, de unde, ci pentru smartphone-ul pe care îl ţine fiecare din ei în mâini. Prin trupurile lor trec unde electromagnetice, ultraviolete, megaviolente, infraroşii, Röntgen, unde care se intersectează în toate direcţiile, fiind absorbite de creierele lor sau traversând inimile lor. O evoluţie care era de aşteptat după asaltul ordinatoarelor şi laptop-urilor asupra fiinţelor umane. Îmi aduc aminte de rendez-vous-urile din Cişmigiu, cu aşteptări, cu miresme, cu unde de căldură şi străluciri în suflet. Ce timpuri, mon cher! Crede oare cineva, că după radio, televizor, calculator şi smartphone, care au cucerit oamenii în paralel cu mobilitatea reală, nu va mai fi nici un highlight? Ei, ba nu? Dar nu, nu înspre cer, cum se prezicea pe timpul crinolinelor. Următorul nivel, unul colosal, este determinat de convergenţa mobilităţii reale cu cea virtuală: tablet, smartphone, beamer, integrate în automobil şi sincronizate cu funcţiile acestuia. Undele electromagnetice, ultraviolete, megaviolente, infraroşii, Röntgen traversează acum cu intensitate sporită creierele şi inimile noastre, dar nu prin parcuri, ci pe străzi, artere, bulevarde, tunele şi viaducte care despica dealurile şi câmpurile noastre, care se fofilează printre casele şi grădinile noastre, peste ele, pe sub ele.

Polarizarea mobilităţii terestre într-o asemenea măsură duce la sufocarea traficului, dar şi a oamenilor.

În lumea asta cu peste 7,3 miliarde de oameni şi peste 1,2 miliarde de automobile există duzini de megametropole cu peste 10 milioane de locuitori fiecare: Tokio (37,8), Manila (24,1), Delhi (25), Sao Paolo (20,4), New York (20)... Bucureştiul este, din acest punct de vedere, mai modest, imaginea străzilor blocate până la infinit este însă absolut similară. Polarizarea mobilităţii terestre într-o asemenea măsură duce la sufocarea traficului, dar şi a oamenilor. Lăsând, deocamdată, la o parte mariajul mobilităţii reale cu cea virtuală, lumea are nevoie de automobile compacte, cu inerţie redusă la acceleraţie şi deceleraţie, fără emisii locale de bioxid de carbon - care nu e, în sine, mai nociv decât un pahar de sifon, dar care micşorează concentraţia aerului respirabil - şi neapărat fără emisii de gaze nocive, de la hidrocarburi nearse, la oxizi de azot, ca să nu mai vorbim de zgomot! 

Aşa ajungem la automobilul cu motor electric pentru propulsie şi cu baterie pentru înmagazinarea energiei electrice la bord, fără emisii de vreun fel, fără zgomot. Şi dacă tot este electric, putem astâmpăra cu această binevenită ocazie şi foamea noastră de realitate virtuală la bord, feisbucându-ne, vatsapându-ne, tuitându-ne şi iutubându-ne în spatele parbrizului după poftele inimii şi ale sufletului, sau conform altor cerinţe – complimente soacrei de ziua onomastică, supravegherea dulăului de pe covorul alb din salonul de acasă, ridicarea moralului secretarei din antecameră, coborârea jaluzelelor din dormitor. Luând în considerare aceste necesităţi ale omului modern este de la sine înţeles că maşina trebuie să meargă singură, altfel s-ar înmulţi coliziunile existente momentan doar pe trotuare, între cei care nu se mai zgâiesc decât le ecranele mititele din palmele lor – ajungem, aşadar, la imperativul conducerii autonome. O asemenea funcţie este foarte bine sprijinită de propulsia electrică: motoarele electrice moderne pot fi integrate în roţile maşinii, care se pot mişca independent una de alta, ca roboţii inteligenţi. Dispare, deci, puntea din faţă, dispare puntea din spate, putem parca din lateral, ca şi cum am împinge un sertar, putem face o piruetă în loc de marşarier, putem face un plug că la schi, dacă nu mai ţin destul frânele. 

Concluzia: le roi Diesel est mort, vive le roi Tesla!

Aşa să fie, oare? Vom mai vedea...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite