Studiu: Marea Pată Roşie de pe Jupiter încălzeşte atmosfera acestei planete gazoase VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O furtună de dimensiuni uriaşe de pe Jupiter, cunoscută sub numele de ”Marea Pată Roşie”, încălzeşte atmosfera acestei planete gazoase din Sistemul Solar, potrivit unui studiu recent, informează Reuters.

Oamenii de ştiinţă încearcă de multă vreme să identifice motivul pentru care atmosfera înaltă a lui Jupiter prezintă temperaturi similare celor de pe Terra, deşi această planetă, cea mai mare din Sistemul Solar, se află la o distanţă de cinci ori mai mare faţă de Soare în comparaţie cu distanţa dintre Pământ şi astru.

Motivul ar putea fi ”The Great Red Spot” (”Marea Pată Roşie”) de pe Jupiter, o furtună gigantică, ce acoperă o suprafaţă de trei ori mai mare decât Terra, care devastează uriaşa planetă gazoasă de peste trei secole, potrivit unui studiu publicat miercuri.

Folosind telescopul în infraroşu de la Observatorul Mauna Kea din Hawaii, cercetătorii au descoperit că atmosfera superioară de deasupra Marii Pete Roşii - cea mai mare furtună din Sistemul Solar - este cu câteva sute de grade mai caldă decât temperaturile înregistrate în oricare alt punct de pe Jupiter.

Acest detaliu ar putea reprezenta o simplă coincidenţă sau un indiciu major, afirmă fizicianul James O'Donoghue de la Universitatea Boston, coordonatorul studiului publicat miercuri în revista Nature.

Uriaşa furtună acoperă o suprafaţă de 22.000 kilometri x 12.000 de kilometri şi se desfăşoară în atmosfera joasă a lui Jupiter. Partea superioară a norilor săi atinge altitudinea de 50 de kilometri.

Imagine animată a planetei Jupiter obţinută cu ajutorul fotografiilor realizate de sonda spaţială Voyager 1, una la fiecare 10 ore, pe o perioadă de 28 de zile, în 1979.

Prin eliminarea celorlalte ipoteze, autorii studiului au ajuns la concluzia că noul punct cu temperatură ridicată de pe Jupiter indică faptul că acesta este încălzit de jos în sus.

Studiul indică o dovadă ce atestă o legătură puternică între atmosfera înaltă şi atmosfera joasă a planetei Jupiter, deşi procesul prin care se realizează transferul de căldură rămâne deocamdată necunoscut. Cea mai probabilă sursă de energie este reprezentată de undele acustice, întrucât acestea au potenţialul de a ridica la înălţimi mari căldura din straturile atmosferice inferioare, spun autorii studiului.

Savanţii nu cunosc nici motivul pentru care furtuna de pe Jupiter are culoarea roşie, nici motivul pentru care aceasta şi-a schimbat culoarea de-a lungul timpului. Într-un articol publicat în anul 1900 în Seattle Post-Intelligencer, savanţii americani spunea că acea furtună în formă ovală avea culoarea ”salmon pink” (”roz somon”). Imaginile recente furnizate de telescopul spaţial Hubble arată însă că furtuna în cauză are în prezent o culoare portocalie şi a devenit aproape circulară.

La fel ca uraganele de pe Terra, centrul Marii Pete Roşii este relativ calm, însă în afara centrului, vânturile sale ating viteze cuprinse între 430 kilometri pe oră şi 680 kilometri pe oră. Întrucât nu există continente pe Jupiter, o planetă alcătuită aproape exclusiv din hidrogen şi heliu, furtuna nu poate să ajungă niciodată pe uscar şi, astfel, să se disipeze.

”Marea Pată Roşie este ca o roată acţionată de două centuri de tracţiune, care se învârt în direcţii opuse”, a declarat Glenn Orton, expert în planetologie la Jet Propulsion Laboratory, un centru de cercetare operat de NASA în oraşul californian Pasadena.

”Una generează un impuls în partea superioară, iar cealaltă adăugă un impuls în partea de jos. Împreună, ele alimentează un vortex şi, în esenţă, o menţin astfel în viaţă”, a adăugat cercetătorul american.

Însă uriaşa furtună de pe Jupiter ar putea să nu mai rămână în viaţă pentru mult timp. Ea s-a micşorat în ultimii 100 de ani, a dezvăluit Glenn Orton.

Mai multe informaţii despre Marea Pată Roşie ar putea fi transmise în curând cercetătorilor de la NASA de sonda spaţială Juno, care s-a plasat cu succes pe orbita planetei Jupiter, pe 4 iulie.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite