Articole scrise de Clickpoftabuna.ro
Pagina 3
Un desert deosebit pe care îl puteţi servi cu uşurinţă dacă aveţi musafiri în zilele de Paşte. Gustul cremelor şi al aromele se împletesc armonios, iar rezultatul va fi pe măsură.
Bucătărie
18 apr. 2014
Tradiţia spune că în Joia Mare gospodinele pot vopsi ouăle. Acest obicei datează de acum 2.000 de ani, înainte de naşterea lui Hristos. Atunci ouăle erau simbolul vieţii şi al creaţiei. Astăzi, ouăle vopsite cu roşu semnifică jertfa Mântuitorului.
Bucătărie
17 apr. 2014
Pasca nu trebuie să lipsească de pe masă în zilele de Paşte. Tradiţia spune că trebuie preparată în ajunul Învierii.
Bucătărie
16 apr. 2014
Stufatul de miel este o mâncare tradiţională, care se prepară doar o dată pe an, de Paşte. Savoarea preparatului este dată de ceapa şi usturoiul proaspete, precum şi de pătrunjelul verde care se presară din belşug.
Bucătărie
15 apr. 2014
Pentru că Paştele bate la uşă, vă prezentăm reţeta unui preparat tradiţional care nu trebuie să lipsească de pe masă în seara Sfintei Sărbători.
Bucătărie
14 apr. 2014
O omletă gustoasă, perfectă pentru orice moment al zilei. Pentru că este weekend ne răsfăţăm cu o ompletă ca la carte.
Bucătărie
12 apr. 2014
Pentru a pregăti ceva de mâncare nu sunt suficiente doar ingredientele, banii şi timpul, ci şi buna dispoziţie, imaginaţia şi ingeniozitatea. Un fel de mâncare devine complex şi foarte bun atunci când are un aspect plăcut. O mâncare poate arăta foart...
Bucătărie
11 apr. 2014
Dacă eşti adeptul dulciurilor şi vrei să-ţi impresionezi invitaţii cu o desert deosebită, îţi recomandăm să încerci această reţetă. Poţi pune aceste plăcinţelele lângă celelalte bunătăţi pe masa de Paşte.
Bucătărie
09 apr. 2014
Cafea este un ingredient delicios în prăjituri. Aroma ei în combinaţie cu celelalte ingrediente fac din acest tort un adevărat deliciu culinar.
Bucătărie
08 apr. 2014
Bucură-te de primăvară, cheamă-ţi prietenii şi sărbătoreşte plecarea iernii cu această gustoasă tartă cu ricotta şi sparanghel, o mâncare des întâlnită în restaurantele din Praga.
Bucătărie
07 apr. 2014
Pentru că se apropie Paştele, îţi propunem o reţetă deosebită pe care o poţi servi alături de familia. Gustul cărnii se împleteşte perfect cu gustul legumelor şi aroma vinului alb. Garantăm că rezultatul va fi pe măsura aşteptărilor tale....
Bucătărie
04 apr. 2014
Supele sunt adevărate elixire pentru sănătate. Plină de legume şi verdeaţă, această supă de găluşte va fi preparatul ideal pentru masa de prânz....
Bucătărie
03 apr. 2014
Reţeta unui quiche este simplă: găteşti nişte legume oricare ar fi ele, baţi nişte ouă, pui lapte şi făină, le amesteci, mai adaugi nişte brânză, coci la cuptor şi gata. Poftă bună!
Bucătărie
02 apr. 2014
Gogoşile sunt pe placul tuturor! Urmează paşii acestei reţete şi prepară nişte gogoşi delicioase ca acelea pe care le făcea bunica.
Bucătărie
01 apr. 2014
Astăzi îţi dăm o idee pentru masa de Paşte. Dacă unele ouă au crăpat atunci când le-ai fiert, le poţi decoji şi transforma în acest preparat delicios. Încearcă reţeta şi spune-ne dacă ţi-a ieşit.
Bucătărie
31 mart. 2014
Pentru este duminică şi încă suntem în Postul Paştelui, meniul trebuie să fie mai deosebit decât în restul săptămânii, dar potrivit pentru această perioadă....
Bucătărie
30 mart. 2014
Această reţetă am primit-o de la cititoarea noastră Ciobanu Roxana din localitatea Fălticeni, Jud. Suceava. Vă mulţumim pentru reţetă! Nu uitaţi că şi voi ne puteţi trimite reţetele preferate la adresa retete@click.ro!...
Bucătărie
29 mart. 2014
Un vechi proverb chinezesc spune: “Mai bine stai trei zile fără mâncare decât o zi fără ceai”, tocmai pentru a accentua proprietăţile benefice ale ceaiului negru.
Bucătărie
28 mart. 2014
Ai poftă de ceva dulce? Brioşele sunt foarte gustoase, iar reţetele sunt din ce în ce mai variate. Astăzi îţi propunem o reţetă simplă pe care ar trebui s-o încerci neapărat.
Bucătărie
27 mart. 2014
Aceste prăjiturele dulci sunt binevenite cu orice ocazie. Fie că le consumaţi la ceai, fie că le pregătiţi pentru masa de Paşte, sunt foarte gustoase şi merită făcute.
Bucătărie
26 mart. 2014
Cântăreţ reggae-hip hop şi bucătar! Pacha Man când are timp, găteşte! Şi nu orice, ci numai mâncare sănătoasă, pe care o face cu pricepere şi talent nu numai la televizor, ci şi acasă! Are doi băieţi de 18 şi 9 ani şi o iubită, Alexandra.
Bucătărie
25 mart. 2014
Dacă există ceva ce ar putea face o cremă de brânză mai gustoasă decât este deja, acesta ar fi zahărul. Iar dacă e ceva ce poate transforma un cheesecake într-o prăjitură şi mai gustoasă, atunci aceasta este ciocolata.
Bucătărie
24 mart. 2014
Pentru că se apropie weekendul, ne-am gândit să-ţi facem o surpriză şi să împărtăşim cu tine o reţetă delicioasă. O prăjitură pe care trebuie neaparat să o încerci. Vei avea succes garantat.
Bucătărie
21 mart. 2014
Cine nu a gustat plăcinta cu spanac şi brânză feta care face deliciul bucătăriei tradiţionale greceşti? Ar trebui s-o încerci imediat.
Bucătărie
20 mart. 2014
Samoa este o ţară din sudul Oceanului Pacific. Unul dintre deserturile tradiţionale este un cheesecake care nu este tratat termic. Ar putea deveni noua ta prăjitură favorită şi este perfectă pentru dorinţele şi gusturile copiilor.
Bucătărie
19 mart. 2014
O reţetă simplă pentru o zi frumoasă de primăvară. Acest tort poate fi cadoul perfect pentru cineva drag. Cu singuranţă vei primi multe laude.
Bucătărie
18 mart. 2014
Nimeni nu va refuză un desert cu ciocolată, cremă pufoasă şi blat de biscuiţi. Asigură-te că ai toate resursele la îndemână şi încearcă acestă reţetă.
Bucătărie
17 mart. 2014
Un tort pe care îl puteţi face cu o ocazie specială sau pentru a vă răsfăţa apropiaţii. Cu siguranţă veţi avea succes.
Bucătărie
13 mart. 2014
Dacă combini un blat pufos cu ciocolată, rezultatul va fi delicios. Ai încercat vreodată? Suntem siguri că această reţetă îţi va aduce multe laude.
Bucătărie
11 mart. 2014
Vei să surprinzi pe toată lumea cu un desert aparte, dar nu mai ştii ce să găteşti? Avem noi o reţetă pe care ar trebui s-o încerci.
Bucătărie
10 mart. 2014
În weekend, timpul nu mai este o problemă. Ce-ar fi să-ţi surprinzi plăcut familia preparându-le această delicioasă tartă?
Bucătărie
09 mart. 2014
Seminţele de chia au intrat recent în bucătăriile şi cămările europene şi astfel, şi în cele din România. Consumate ca atare sau înmuiate în apă (se transformă într-un gel) în salate sau iaurturi ele sunt un plus de nutrienţi, acizi graşi Omega 3 şi ...
Bucătărie
08 mart. 2014