Articole scrise de Catalina Florescu

Decembrie în copilărie era atât de simplu. Tata lua bradul cu 2-3 zile înainte de Crăciun, invariabil un bec din instalaţie era ars şi tata chema pe cineva de la muncă să i-o repere. Ne bucuram că vom face Revelionul împreună şi făceam răvaşe haioase...

Aş vrea să scriu despre sarmale pentru că e ziua României azi. Dar nu pot pentru că sarmalele nu sunt tradiţional româneşti.

Toată copilăria şi adolescenţa mea ai mei m-au strigat Cătă. La şcoală, direct din catalog eram de asemenea Dan Cătălina. Numai americanii mi-au zis altfel.

„Trezeşte-te“, îi spuse sora cea mare. Venise de o lună sau poate şi mai mult de la Bucureşţi de unde era studentă. Adusese aerul f(a)in al speranţelor din lumea cărţilor -- o lume posibilă, nu un moft.

Când suntem mici învăţăm maniere şi ne apoi aşteptăm ca bărbatul să ne deschidă uşa când întrăm într-o clădire, asta aşa, ca exemplu banal, arhaic de-a dreptul. Nu despre asta este vorba.

"Roate, scoate, fecioraş, dă-te cuca lucu" era incantaţia puerilă a tatei când îşi căuta ceva pierdut. Tata s-a născut pe 21 septembrie în 1938 la Bălăceanu în judeţul Buzău într-o familie de oameni săraci şi simpli, cu mulţi copii, el fiind cel mai ...

Nu este uşor să vorbeşti despre cancer. Cu atât mai mult, nu este uşor să aduci acest subiect pe scenă. Iar când este vorba despre cancerul la sân situaţia se complică. Situaţia devine tragică atunci când încercarea are loc într-o ţară în care lipsa ...

Pe 25 iunie a avut loc la Londra cea de-a patra lectură dramatică a piesei mele politice şi sociale, Căţelul sinucigaş şi Laika. Piesa face parte din volumul Teatru care a apărut la Tracus Arte anul trecut şi care a fost publicat şi în engleză la NoP...

În 1993, Iosif Naghiu câştiga premiul piesa anului cu „Spitalul Special“. În 1993 eram în tranziţie, între a termina liceul şi a sta un an acasă. Un an care pentru mine era necesar să uit de teze, de teme, de nimicurile din programa şcolară şi să îmi...

"Din România, cu dragoste" de Carmen Dominte face parte din volumul Păpuşa cu râsul mecanic. Este o piesă care mă duce cu gândul la o călătorie cu un tren de superviteză. Sau poate că efectul este invers. Eşti în gară şi trenul trece pe lângă tine....

Ieri, de Ziua Dorului, am debutat ACASĂ. Mă bucur că am făcut parte din Proiectul „Jocul de-a istoria“ premiat AFCN şi că prin piesa „Am aflat ... azi“ am avut imensa bucurie de a mă exprima în limba maternă.

Mâine debutez în teatru ACASĂ şi nu ştiu cum voi dormi la noapte. Este o bucurie care iese afară din mine. Mulţumesc celor care mi-au împlinit un VIS.

Şi când spun acasă nu mă refer la România, ci mai exact la Dobrogea, regiunea unde am copilărit. Este prima mea piesă de teatru montată şi am emoţii....

„Iubirea adevărată“, zice Stela Giurgeanu prin una dintre protagonistele din piesă, „Nu se supune unor legi pe care oamenii să le poată înţelege. E dincolo de logică, dincolo de instinct. Iubirea anihilează frică, egoismul, instinctul de supravieţuit...

Flashback: Mamă către fiică, „Am cancer la sân“. Tăcere. Urmată de şi mai multă tăcere. Un pat separă corpul mamei de corpul fiicei. Nu din rea-voinţă, ci pur şi simplu....

Primul Paşte care mi-a adus lumina, deşi atunci nu înţelegeam ce se întâmplă cu mine, a fost în 1993. Eram în Piaţa Civică, la Tulcea, era sâmbătă noaptea. Oameni mulţi pe străzi. Eu în parc....

Întotdeauna am vrut să ştiu ce a simţit mama în ajunul zilei mele de naştere pe 8 martie. Anul acesta intru în ultima vârstă plină a mamei, ultimul ei an întreg pe pământ înainte ca boala cancerului la sân să o ia de la noi. Sora mea mai mare a trecu...

Acesta este un vers eminescian pe care l-am recitit într-o vară în copilăria petrecută la Tulcea, o vară când, din plictiseală dar şi din provocare, m-am ambiţionat să învăţ pe de rost "Luceafărul". Am fost tare mândră când am reuşit asta, deşi l-am ...

Unu, doi, trei şi genele ȋmi coboară pe pleoape, precum cortina de la teatru, iar eu alunec afară din corp ȋnăuntrul poveştii. Ţara părinţilor liliputani este făcută pe etamină pentru a-i ajuta atunci când vor să ȋşi deşire trupurile macerate ȋn trăi...

Ultima oară când am scris în blog vorbeam despre un vis comun şi anume cel al Institutului teatrului românesc. Acum revin să vorbesc despre Mihaela Drăgan, actriţă la teatrul Maxim Gorki din Berlin....

M-am născut în Măcin, dar la nici un an de zile, ne-am mutat cu toţii la Tulcea.  Acolo este locul copilăriei mele în care, oraş mic fiind, nu erau multe de făcut. Dar asta nu o oprea pe mama să ne împingă în vis: ieşeam cu ea din realitate şi păşeam...

Vară de vară mă întorc pe meleagurile dobrogene. Secvenţe din trecut se suprapun peisajului într-o succesiune pe care, întoarsă în SUA, o pot continua (dar nu la aceiaşi intensitate). Locul (devin)e magic; transplantat în amintire, sonor, dar paradox...

În 1927, revista Time, cu o dată de apariţie din 1923, începea să desemneze persoana anului. Până relativ recent aceasta era numită „Bărbatul/Femeia anului“, dar după 1999 a devenit „Persoana anului“....

În fiecare an, aleg să îmi petrec câteva zile în capitalele celor două ţări în care trăiesc: Bucureşti, mereu vara, în vacanţă, şi Washington, D.C., fie toamna, fie iarna....