Articole scrise de Traian Deleanu
Pagina 2
Cea mai mare imagine panoramată din România surprinde unul dintre cele mai interesante masive muntoase din ţara noastră şi a fost realizată prin combinarea a peste 1.400 de imagini.
Sibiu
20 oct. 2017
Oamenii care au participat la protestele împotriva Ordonanţei 13 vor, după nouă luni de la evenimente, să creeze un soi de federalizare a celor mai importante organizaţii civice din România, organizaţii legate într-un fel sau altul de fenomenul #rezi...
Sibiu
16 oct. 2017
Cu ocazia primei nopţi în care nimeni nu a cerut ajutorul lor prin intermediul 112, poliţiştii sibieni au întocmit o listă cu apelurile care, de fapt, n-au nicio legătură cu vreo situaţie care ar putea fi caracterizată drept una „urgentă“.
Sibiu
16 oct. 2017
Celebrul actor american Morgan Freeman a realizat un interviu cu Izidor Ruckel (37 de ani), un tânăr român care a crescut în orfelinatele comuniste şi a fost adoptat la vârsta de 11 ani de către o familie de cetăţeni din SUA.
Sibiu
15 oct. 2017
La Sibiu, a fost organizat vineri, 13 octombrie, primul eveniment dintr-o serie de 20 programate în toată România, conceput de autorităţi şi operatorii din domeniul asigurărilor cu rolul de a răspândi informaţii despre importanţa încheierii unei poli...
Sibiu
13 oct. 2017
Amenajat ca urmare a donaţiilor lăsate de August von Spiess, maistru de vânătoare al Casei Regale a României, Muzeul de vânătoare din Sibiu include peste 1.500 de piese care surprind evoluţia armelor pe teritoriul ţării noastre, inclusiv trecerea de ...
Sibiu
13 oct. 2017
Cristian Pomohaci a fost caterisit, în primă fază, pentru abateri morale de la canoanele bisericeşti. În urma apelului formulat de fostul preot, reprezentanţii Mitropoliei Ardealului au mai identificat trei mari abateri, pentru care Pomohaci a fost e...
Sibiu
11 oct. 2017
Tot mai des indicaţi drept cauză a distrugerii potecilor de munte, dar şi de creare de disconfort pentru crescătorii de animale, pasionaţii de hard-enduro vor fi amendaţi cu până la 500 de lei, dacă se abat de la traseele pe care le mai este permisă ...
Sibiu
11 oct. 2017
La nici un an de când a fost ales deputat, Ovidiu Sittlerli a decis să părăsească partidul pe ale cărui liste a fost propulsat în Parlament. Deputatul nu îşi motivează gestul, dar foştii lui colegi de partid nu îi iartă gestul şi îi reproşează că, or...
Sibiu
11 oct. 2017
În locul prefectului a fost decisă aducerea unei secretare de comună, iar pe postul de inspector şcolar general a fost numită o profesoară de educaţie fizică a unei şcoli generale dintr-un sat. Iar concursurile organizate pentru alte posturi sunt câş...
Sibiu
10 oct. 2017
Bogdan Gheorghe Grigoraş a fost încarcerat în martie 2016, după o condamnare la 5 ani de închisoare pentru omor calificat. A împuşcat mortal un scandalagiu care l-a ameninţat, înjurat şi lovit. De atunci, încearcă să se reabiliteze, folosind toate că...
Sibiu
08 oct. 2017
Un grup de iniţiativă format din mai mulţi ciobani din zona munţilor Mărginimii Sibiului a demarat proiectul certificării la nivel european a produsului „Telemeaua de Sibiu“. Gheorghe Dănuleţiu, cunoscut mai ales sub numele de Ghiţă Ciobanul, a dezvă...
Sibiu
07 oct. 2017
Tudor Mihalache, primarul oraşului Copşa Mică, a devenit cunoscut în toată ţara după ce, în semn de protest faţă de finanţarea proiectului de apă şi canal din oraşul său, a mers pe jos până în Capitală. Acolo a depus noi memorii şi a aşteptat pe holu...
Sibiu
06 oct. 2017
La doar o zi de la ultima înfăţişare în faţa judecăţii bisericeşti, Consistoriul Mitropolitan de la Sibiu a decis, fără drept de recurs, că pentru Cristian Pomohaci exigenţele vieţii preoţeşti sunt dificil de îndeplinit, iar haina clericală este prea...
Sibiu
06 oct. 2017
Mai bine de şapte ore a petrecut fostul preot Cristian Pomohaci în sediul Arhiepiscopiei Sibiului, acolo unde s-a judecat apelul împotriva caterisirii. Şi tot atâtea ore l-au aşteptat la poartă şi o mână de susţinători. Degeaba: fostul preot acuzat d...
Sibiu
05 oct. 2017
La cea de-a doua înfăţişare a judecăţii bisericeşti în urma căreia Cristian Pomohaci speră să fie reprimit în rândul clericilor, acesta a venit îmbrăcat tot în haine preoţeşti. Coborât din maşina parcată pe trotuar, Pomohaci s-a dus ţintă la o jurnal...
Sibiu
05 oct. 2017
Angajarea medicului german Samuel Hahnemann – considerat părintele homeopatiei – la curtea lui Samuel von Brukenthal, guvernator al Transilvaniei, reprezintă momentul în care pe actualul teritoriu al României au fost aduse primele tehnici de producer...
Sibiu
05 oct. 2017
Pentru prima dată în ultimii 15 ani, poliţiştii angajaţi să asigure respectarea legii, a ordinii şi liniştii publice în rândul a peste 400.000 de români au avut o noapte liniştită. Timp de şapte ore, de marţi seara până miercuri dimineaţa, nimeni nu ...
Sibiu
04 oct. 2017
Un lungmetraj care a surprins într-un mod prea aproape de adevăr viaţa satului din Epoca de aur, cenzurat copios de sistem şi trimis spre distrugere, a supravieţuit miraculos printr-o copie. Reîntors din Australia, unde a fugit de comunişti, regizoru...
Sibiu
04 oct. 2017
A treia zi după drumeţia de 327 de kilometri făcută în semn de protest faţă de problema apei potabile din localitatea sa, primarul oraşului Copşa Mică, Tudor Mihalache, a început periplul pe la autorităţi, pe care îl consideră cel mai greu. A început...
Sibiu
02 oct. 2017
Pătuţul copilului care a fost filmat în spital în timp ce cerea mâncare era ud cu ceai, nu cu urină, iar mizeria din mâncare era o frunză de cimbru, sunt printre concluziile anchetei interne realizată la Spitalul de Pediatrie din Sibiu. La finele lun...
Sibiu
27 sept. 2017
După 62.000 de kilometri parcurşi cu maşina electrică pe care o deţine, un sibian spune că acest mijloc de deplasare este cât se poate de potrivit şi în contextul infrastructurii din România.
Sibiu
25 sept. 2017
La trei ani după ce s-a pensionat şi la 33 de ani după ce a emigrat din România, Sara Eiwendt a simţit că trebuie să îşi urmeze pasiunea - aceea de a cultiva flori. Prin urmare, în fiecare primăvară se reîntoarce în ţară pentru a umple cu flori grădi...
Sibiu
25 sept. 2017
Din cauza pierderilor lunare înregistrate în procedura de sortare a deşeurilor reciclabile (hârtie, plastic şi metal), o asociere de firme a decis că nu mai merită să continue contractul în valoare 74 de milioane de lei şi a notificat rezilierea aces...
Sibiu
22 sept. 2017
Instalaţiile cu panouri solare (care sunt diferite de panourile fotovoltaice, producătoare de energie electrică) pot asigura un aport de până la 35 – 40% din căldura necesară unei locuinţe pe perioada sezonului rece.
Sibiu
21 sept. 2017
Un bărbat de 35 de ani a solicitat de urgenţă intervenţia unui echipaj de ambulanţă. Pentru că echipajul a refuzat să îi aplice vreun tratament, bărbatul a spart toate geamurile autospecialei de intervenţie.
Sibiu
20 sept. 2017
O parte din enoriaşii veniţi să se roage pentru Cristian Pomohaci, fostul preot cercetat pentru corupere de minori în scopuri sexuale, au împărţit pumni şi coate pentru a face cale celui care tocmai ieşea de la judecată. Şi care a mai primit un terme...
Sibiu
19 sept. 2017
Aproape 200 de enoriaşi s-au strâns la Sibiu, în curtea catedralei mitropolitane, pentru a se ruga lângă sediul în care este judecat Cristian Pomohaci, fostul preot din parohia Moşuni cercetat pentru corupere de minori în scop sexual.
Sibiu
19 sept. 2017
Cele mai recente modificări fiscale anunţate de Guvern vor lovi, în primul rând, companiile româneşti, spune Sebastian Metz, directorul executiv al Camerei de comerţ româno-germane. Următoarele afectate vor fi cele cu capital străin, iar România va p...
Sibiu
19 sept. 2017
Pentru prima dată la nivel naţional, administraţia unui oraş a alocat mai bine de 1,2 milioane de euro pentru ca, în iernile care urmează, zăpadă căzută pe străzi să nu mai fie doar transportată pe câmpuri, ci şi topită. Răspunsul firmelor din domeni...
Sibiu
15 sept. 2017
Deoarece Guvernul nici nu alocă bani pentru finalizarea proiectului de apă şi canalizare, dar nici nu permite preluarea acestuia de către administraţia locală, un oraş de 5.000 de locuitori este aproape de faliment, din cauza datoriilor acumulate. În...
Sibiu
14 sept. 2017
În ziua în care se va judeca apelul lui Cristian Pomohaci împotriva deciziei de excludere a sa din rândurile preoţimii, credincioşii din parohia în care slujea au decis să organizeze un protest. Reprezentanţii Mitropoliei Ardealului, unde se judecă a...
Sibiu
14 sept. 2017