Diana Placintescu
Medic dermatolog
Diana Plăcintescu este medic primar dermato-venerolog cu peste 20 ani experienţă în dermatologie.
Lucrează la Centrul Medical „MEDICUM” din Bucureşti şi are un cabinet medical în Franţa, in staţiunea termală Avene, specializată în boli de piele, unde profesează vara.
Este pasionată de dermatologia clinică şi de comunicarea cu pacientul. Consideră că educaţia terapeutică este o condiţie fundamentala al succesului tratamentelor dar şi a creşterii calităţii vieţii pacienţilor. Acesta este unul dintre motivele pentru care scrie pe blogul „Adevărul”.
S-a specializat şi în dermatoscopie, în depistarea precoce şi tratamentul cancerelor de piele.
Latura estetică a specialităţii a interesat-o încă din rezidenţiat, având în acest moment o competenţă în dermatocosmetică certificată de Ministerul Sănătăţii.
Este doctorand al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, în domeniul aplicabilităţii laserelor ca tratamente anti-îmbătrânire.
Este vicepreşedinte al Societăţii Române de Medicină Estetică şi Dermatologie Cosmetică şi Chirurgicală şi membru în comitetul de organizare al celor 12 ediţii ale conferinţelor şi congreselor naţionale şi internaţionale ale acestei societăţi şi a participat în proiecte de dezvoltare a resurselor umane în dermatologie- domeniul dermato-oncologiei.
Este membru al Asociaţiei Europene de Dermato-Venerologie (EADV), Asociaţiei Americane de Dermatologie (AAD), Societăţii Internaţionale de Dermatoscopie (IDS), Societăţii Romane de Dermatologie (SRD) şi participant cu lucrări ştiintifice la congresele EADV (dupa 2002), SRD, SRME.
Este de asemenea pasionată de ştiinţele juridice şi administrative; este absolventă de master la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Bucureşti(1999-Administraţie Publică, 2005- Managementul Proiectelor Internaţionale)
Articole scrise de Diana Placintescu
Poate fi predispoziţia la cancere transmisă din tată în fiu? Există mutaţii genetice care stau ca o sabie neştiută a lui Damocles deasupra capului, aşteptând doar agresiunea mediului extern sau, pur şi simplu, trecerea timpului ca să se declanşeze?
Opinii
14 mart. 2016
Faţa roşie la cea mai mică emoţie sau schimbare de temperatură, uneori cu zone uscate care ustură... poate părea un moft, dar este supărătoare şi este o artă să găseşti tratamentul potrivit. E vorba cel mai adesea de afecţiuni cronice, de cursă lungă...
Opinii
19 ian. 2016
Profilul impecabil, semeţ, cu unghiuri ascuţite al reginei Egiptului a fost multă vreme un etalon de frumuseţe. Conturul inferior al feţei, bărbia şi gâtul sunt pentru cunoscători locurile unde se citeşte vârsta, mai ales la femei.
Opinii
14 dec. 2015