Ionuț Turda
Director of Photography
…totul devenise foarte clar şi am ştiut încă din acel moment răspunsul la tradiţionala întrebare: „Ce vrei să te faci când o să creşti mare?”. De atunci, oriunde mergeam, venea şi aparatul video cu mine… Ionuţ Turda s-a născut în anul 1987 în  Săpânţa, o localitate din judeţul Maramureş. La doar 10 ani a primit cadou de la părinţii lui o cameră video. Fascinat de ce este în stare acest obiect minune, Ionuţ şi-a făcut un obicei din a înregistra orice moment despre care considera că merită să rămână în amintire peste vreme. Excursiile cu familia, întâlnirile haioase cu prietenii sau alte evenimente importante nu erau niciodată trecute cu vederea. La vârsta de 16 ani a realizat primul film documentar, care în scurt timp a ajuns să fie distribuit în mai multe magazine locale, iar în anul 2008 Ionuţ T. a pus bazele firmei şi echipei IT Media Studio, care s-a lansat oficial prin filmul documentar Maramureşul Turistic, tradus în 4 limbi şi realizat în colaborare cu Ministerul Culturii şi Consiliul Judeţean Maramureş. De-a lungul timpului, a colaborat cu mai multe posturi de televiziune naţionale pe partea de spoturi TV, reclame, generice, precum şi cu o gama variată de clienţi pe segmentul corporate films. În anul 2011 a fost implicat direct, în calitate de DP, în primul film de lung metraj, o coproducţie româno-americană. Ulterior, a participat în mai multe colaborări pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, precum şi la realizarea anumitor proiecte de film documentar pe teritoriul Indoneziei, Cambogiei şi al Vietnamului. De la începutul anului 2014 şi până în prezent are calitatea de Regizor, DP şi Editor pe proiecte de gen documentar filmate în: India, Uganda, Kenya, precum şi alte proiecte comerciale pe teritoriul Americii. Momentan (septembrie 2014), Ionuţ este în plină desfăşurare a unui proiect de talie internațională: Around the World 4k. Prin acest proiect, el îşi propune să realizeze împreună cu echipa lui un produs video 4k, acoperind în doar 16 luni mai mult de 70 de ţări. …drumul pe care am pornit în urmă cu mulţi ani nu este întotdeauna unul uşor: e lung cât nu poţi vedea peste orizont, implică multă muncă şi provocări permanente; dar satisfacţiile personale şi profesionale, precum şi experienţele unice pe care am ocazia să le trăiesc în timpul activităţii mele, vin ca o răsplată binemeritată, ce şterge greul trudei şi îmi confirmă de fiecare dată că iubesc ceea ce fac.    

Articole scrise de Ionuț Turda