120 de ani de la naşterea lui Benjamin Fundoianu, poetul care a refuzat scăparea de la Auschwitz

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Benjamin Fondane
Benjamin Fondane

Miercuri s-au împlinit 120 de ani de la naşterea lui Benjamin Fundoianu, unul dintre cei mai apreciaţi poeţi în Franţa şi un promotor al literaturii române în spaţiul francofon. Dominantele în viaţa lui Fundoianu au fost creaţia şi discuţiile cu gânditorii cei mai de seamă adunaţi în Paris. Totuşi, a sfârşit crunt, gazat de către nazişti, dar asumat, deşi ar fi putut scăpa. Prezentăm câteva puncte ale vieţii scriitorului român.

Pe 14 noiembrie 1898 se năştea, la Iaşi, Benjamin Wexler care  avea să devină Benjamin Fundoianu, iar mai apoi, după ce fost adoptat de francezi, de Fondane. În alegerea acestui pseudonim, tânărul Benjamin a fost inspirat de moşia Fundoaia, aflată în apropiere, unde bunicul său pe linie parternă, fusese arendaş.

Din câteva episoade ale vieţii lui Benjamin Fundoianu se desprinde caracterizarea unui om dedicat literaturii şi filosofiei, un om blând care a apreciat şi promovat personalităţile României în Franţa, traducându-le din opere, şi un om care a îmbrăţişat moartea din solidaritate cu sora lui. 

Debutul literar, în urma unui ghinion în dragoste

Probabil că debutul literar al tânărului Benjamin nu s-ar fi petrecut dacă la 12 ani nu s-ar fi îndrăgostit atât de rău încât să îşi piardă concentrarea la ore. A rămas repetent doi ani de zile (1914-1916), perioadă pe care fructificat-o însă, debutând în publicistică.  Cât despre atracţia pentru literatură, a devenit evidentă la 14 ani, când a publicat o serie de creaţii, sub pseudonimul I.G. Ofir. Acestea erau însă traduceri din opera scriitorului Iacob Groper pe care Benjamin îl întâlnise în 1911. 

„Aveam nevoie de un părinte, de o tradiţie, de o ereditate. Atunci a intervenit Groper”, mărturisea Benjamin Fundoianu.

Debutul literar are loc în 1914 când publică în „Viaţa nouă”, iar apoi în revista „Valuri”. În această perioadă, Fundoianu avea o dublă activitate: începea să se remarce ca poet, dar era şi jurnalist, scriind pentru publicaţii evreieşti, precum Hatikvah sau Lumea Evree.

Admiraţia pentru Arghezi- sentiment nereciproc

În „Adevărul literar şi artistic”, scriitorul Gala Galaction scria despre tânărul evreu că „e un scriitor care nu seamănă cu toată lumea. Nimic nu e convenţional, nimic clişeu în vagabondările lui prin lumea gândurilor şi a cărţilor”. Fundoianu şi-ar fi dorit probabil ca Tudor Arghezi să îi dedice astfel de cuvinte: îl admira, iar creaţia sa poetică i se părea fără cusur. Argherzi nu aprecia însă aceste sentimente de admiraţie. În 1925, Fundoianu îi aduce un omagiu în presă, scriind despre volumul său „Cuvinte potrivite”: „Arghezi este împotriva tuturor lucrurilor: în poezia sa, împotriva elocvenţei, în favoarea restabilirii modestiei, decenţei [...] în proza sa, împotriva laşităţii în exprimare, în favoarea violenţei şi a indecenţei ".

Când cei doi au ajuns faţă în faţă, poetul florilor de mucigai nu l-a plăcut pe tânărul său admirator, scriind despre el cuvinte aspre. Ovid S. Crohmălniceanu reproduce în „Literatura română între cele două războaie mondiale”, o parte dintre aceste rânduri.

„Şi miercuri, o vizită cumplită. Un tânăr cu pleoapele înnodate de o uşoară conjunctivită, care-i pune în jurul ochilor două cercuri de jumări. Faţa leproasă, păr mare, unsuros, de culoare dubioasă, dat pe ceafă. Din când în când, floaca frontală se lasă pe ochi ca o perdea...”, scria Arghezi despre tânărul său admirator.

Cuvinte în totală antiteză cu cele pe care Fundoianu i le dedica lui în august 1921, în „Rampa”:

„...omul acesta făcea din orice atingea cu mintea aur. Principe de artă, bătea orişice cuvânt cu efigia lui. Avea spontan pentru fiecare lucru atâtea imagini, câte frunze spontane are un copac. Dar dacă spontan înseamnă, pe lângă lipsă de premeditare, simplitate anostă, cuvântul spontan al lui Arghezi nu e spontan. Are prea multă cizelură, culoare, lumină şi sunet.”

Mai mult, tânărul poet şi jurnalist nu s-a simţit deloc ofensat de cuvintele dure la adresa lui, martor fiind  Emil Cioran care povesteşte că l-a uimit atitudinea prietenului său. Un posibil semn că admiraţia tânărului Benjamin pentru Arghezi ajunsese în stadiul de adulaţie.  

„ Mi-a dat să citesc un articol abject scris împotriva lui de Tudor Arghezi, poet mare şi mai mare pamfletar, aflat pe atunci în puşcărie pe motive politice. Fondane, foarte tânăr, l-a căutat să-i ia nu ştiu ce interviu. Drept răsplată, Arghezi şi-a permis să-i facă un portret caricatural, cu un conţinut atât de josnic, încât niciodată n-am putut înţelege cum de-a putut Fondane să mi-l arate. Avea, însă, astfel de detaşări.”, scria Cioran despre cei doi.

Arghezi avea să îşi regrete atitudinea la un an după moartea lui Fundoianu, în Franţa, deplângând ghinionul admiratorului său de a fi evreu, în ciuda „complexităţii sale sufleteşti inoportunniste, necomerciale şi de o demnitate dureroasă”.

Martori la nunta lui Fundoianu: Şestov şi Brâncuşi 

Din cauza originilor sale evreieşti, Fundoianu avea să emigreze în Franţa, în iarna anului 1923. Avea 25 de ani. În acelaşi an, sora lui Lina şi soţul acesteia, Armand Pascal, regizor de teatru şi film, soseau şi ei la Paris. În centrul cultural al Europei, tânărul emigrant o cunoştea şi pe viitoarea soţie, Genviève Tissier. La nunta celor doi, le-au fost martori Lev Şestov- care se va dovedi crucial în evoluţia sa interectuală- şi Constantin Brâncuşi. 

Cetăţenia franceză avea să o primească abia 15 ani mai târziu, în 1939, datorită activităţii febrile de scriitor, eseist şi publicist pe care a desfăşurat-o, precum şi a celei de regizor sau scenarist la Paramount. Astfel, a apărut Benjamin Fondane.

O moarte violentă, prevestită- nespecific- de Brauner şi Ray

În 1930, pictorul suprarealist Victor Brauner a pictat mai multe portrete de-ale compatrioţilor săi, precum cele ale lui Saşa Pană, sau Ilarie Voronca, ajungând să îl picteze şi pe Fondane. Acesta apare, în viziunea lui Brauner, ca un cap gigantic decapitat, cu sângele curgându-i şiroaie din gât, din gură şi din ochiul stâng. De asemenea, renumitul fotograf american Man Ray i-a făcut o poză în care poetul apare ţinându-şi încă un cap în mâini, în timp ce priveşte spre cameră.                                                       

Într-un fel, se poate spune că cele două portrete ale scriitorului au fost profetice, în sensul că nu avea să moară de bătrâneţe, dar şi în sensul violenţei cu care avea să se stingă. 

portrete Fondane_foto_forward.com/

Portretele lui Fundoianu, realizate de Brauner şi Ray (Foto: forward.com)

O moarte împărţită la doi

În 1940, guvernul de la Vichy stabilea statutul evreilor, prin care aceştia nu mai aveau dreptul de a participa la viaţa publică. Fondane a ignorat decizia, continuând să îşi publice articolele sub numele real. Mai mult, acesta ignora avertismentele celor din jur: nu purta steaua galbenă pe braţ, aşteptând, plin de speranţă,  sfârşitul ororilor germane. 

După ce a fost mobilizat în armată,Fondane va ajunge la spital, cu ulcer la stomac. Cariera militară i-a luat rapid sfârrşit. Între 1941-1944 a rămas în Paris, alături de soţia şi sora lui. 

Pe 7 martie 1944, el şi Lina sunt arestaţi şi trimişi la Drancy. Într-o scrisoare adresată soţiei, poetul cerea ca opera lui să fie publicată sub titlul de „Le Mal de fantomes”.  

În acelaşi an, pe 30 mai, cei doi fraţi români, Benjamin şi Lina, sunt deportaţi la Auschwitz, iar Geneviève îl anunţă imediat pe doi dintre cei mai apropiaţi prieteni ai poetului, Ştefan Lupaşcu şi Emil Cioran. Alături de ei, soţia lui Fondane a reuşit să îi obţină aprobarea de eliberare, dovedind cu acte că Fondane este căsătorit cu o ariană. Lina însă nu avea noroc pentru că nu era cetăţean francez. 

Fondane a refuzat însă eliberarea fără sora lui, deşi deja nu mai avea nicio veste despre ea. A fost gazat în octombrie 1944, iar astăzi, un poem de-al său aducându-le aminte vizitatorilor memorialului Holocaustului Yad Vashem de oamenii ucişi sau torturaţi de nazişti. 

 „Amintiţi-vă doar că am fost nevinovat şi că, întocmai ca şi voi, muritorii acelor zile am avut şi eu o faţă brăzdată de mânie,  de milă şi de bucurie, o faţă de om, pur şi simplu!”
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite