În gale ale Operei bucureştene, două dive la ceas aniversar, Elena Moşuc şi Ruxandra Donose

O generaţie de aur a teatrului liric românesc s-a iniţializat şi conturat în anii din preajma Revoluţiei, când studenţi, proaspăt absolvenţi ai universităţilor de muzică din întreaga ţară, au urcat pe scenele profesioniste, ajungând în scurt timp vedete internaţionale.

Reamintesc cu totul aleator şi deloc exhaustiv numele răsunătoare ale sopranelor Angela Gheorghiu, Elena Moşuc, Adina Niţescu, Iulia Isaev, mezzosopranelor Liliana Nikiteanu, Ruxandra Donose etc.

         În prag ploios de vară, media şi Opera Naţională Bucureşti au marcat jubilee sau aniversări legate de foarte tinerii, pe atunci, artişti. Debutul s-a făcut prin confesiunile încredinţate acestor pagini de mezzosoprana Liliana Nikiteanu (https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/jubileul-mezzosopranei-liliana-nikiteanu-35-2097150.html), solistă a Operei din Zürich. Apoi,  două concerte - eveniment au fost programate de prima scenă lirică a ţării, celebrând câte trei decenii de activitate ale Elenei Moşuc şi Ruxandrei Donose.

Elena Moşuc – 30

         Serata a coincis cu sărbătorirea Zilei Românilor de Pretutindeni, renumita soprană fiind rezidentă la Zürich, oraş din care – ca solistă a prestigioasei Opere locale - şi-a direcţionat turneele artistice către toate marile scene ale lumii, de la Scala la Metropolitan, de la Opera de Stat din Viena la Festivalul salzburghez, de la Opéra Bastille la Gran Teatre del Liceu şi către multe altele din Europa, America şi Asia, nelipsind România.

Programul ales a fost construit pentru a ilustra în chip consistent aproape întreg traseul profesional al sopranei, evoluţia în carieră, Elena Moşuc fiind unanim recunoscută drept o mare belcantistă, stil pe care îl stăpâneşte la perfecţiune şi care i-a asigurat cheile dezvoltărilor ulterioare. Într-adevăr, glasul ce a pornit de la Fach-ul de coloratură lirică a câştigat în consistenţă, în volum şi a dobândit virtuţi ce i-au permis abordarea teritoriilor liric şi liric-spint, în condiţiile păstrării strălucirii, percutanţei, extensiei supra-acute şi agilităţilor glasului.

Ştiinţa rostirii recitativului (aria din „Roberto Devereux”), lirismul („Vissi d'arte” din „Tosca” şi duetul din primul act al operei „Otello”), pictarea unei atmosfere limpide într-un legato continuu („Tacea la notte placida” din „Trubadurul”, terţetul Norma-Adalgisa-Pollione din primul act şi duetul Norma-Adalgisa din cel secund al operei „Norma”), delicateţea din duetul „Un dì felice eterea” din „Traviata”, precum şi eterica, răscolitoarea rugă cu nuanţă de mulţumire „Ave Maria” din „Otello”, trăirea intensă, au fost atribute care au dat sens dramaturgic sporit vibraţiei mai accentuate a vocii. În afara programului prezentat de tenorul Andrei Lazăr, seara s-a încheiat cu „Sempre libera” şi Brindisi din „Traviata”, confirmând prin pagini iconice marca iniţială de referinţă a sopranei, cunoscută, apreciată şi conservată de mulţi, mulţi ani.

         Elenei Moşuc i-a fost onorată aniversarea prin prezenţa unor parteneri cunoscuţi, solişti ai scenei bucureştene, tenorii Daniel Magdal („Nessun dorma” din „Turandot”, terţetul „Oh! di qual sei tu vittima” din „Norma”, duetul Otello-Desdemona) şi Alin Stoica (aria „No puede ser” din zarzuela „La tabernera del puerto”, duetul din primul act al „Traviatei”). mezzosoprana Oana Andra (aria Leonorei din „Favorita” şi fragmentele din „Norma”), baritonul Lucian Petrean (aria „Cortigiani” şi duetul cu Gilda „Sì, vendetta” din „Rigoletto”). Într-un aranjament inedit în lojile proscenium, doi Alfredo - Alin Stoica şi Daniel Magdal - i-au dat replicile Elenei Moşuc în cabaletta ariei din „Traviata”, iar şampania a însoţit finalul susţinut de toţi artiştii serii.

Lucian Petrean, Elena Moşuc, Daniel Jinga

Alin Stoica, Elena Moşuc, Daniel Jinga, Daniel Magdal, Oana Andra

Instrumentiştii Operei Naţionale au cântat sub bagheta lui Daniel Jinga, manager interimar şi maestru de cor al teatrului din Splai, care a condus în siguranţă, atent la intrări şi cu tempo-uri convenabile, potrivite lecturii. Ca prezenţă de suflet pentru sărbătorită, aria din „Tosca” a fost dirijată de avocatul elveţian Christoph Hebeisen, soţul Elenei Moşuc.

Momentul simfonic al serii, Intermezzo-ul „Meditaţie” din opera „Thaïs”, l-a avut drept solist pe concertmaestrul Radu Dunca.

Ruxandra Donose - 30

La nici o săpămână după concertul Elenei Moşuc, Opera Naţională Bucureşti a invitat-o pe reputata mezzosoprană Ruxandra Donose pentru a-şi aniversa trei decenii de remarcabilă carieră internaţională, punctată de apariţii în România. Rezidentă vieneză, drumurile artistice au dus-o de la celebra Operă de Stat de pe Ring – a cărei angajată permanentă a fost multă vreme, la Covent Garden din Londra, în America, la Metropolitan, Los Angeles şi San Francisco etc., la parizienele Bastille, Châtelet şi Garnier, la Liceu din Barcelona, la Deutsche Oper Berlin sau Bayerische Staatsoper din München, ca şi la festivalurile Glyndebourne şi Salzburg, în Extremul Orient şi în multe alte locuri.

Cu timbralitate de culoare preţioasă ce aminteşte de rezonanţele violelor, mezzosoprană lirică, Ruxandra Donose are un parcurs profesional impecabil, desfăşurat sub semnul eleganţei în cânt şi al inflexiunilor expresive, probate acum mai întâi în celebrele „Ombra mai fu” („Xerxes”) şi „Di tanti palpiti” („Tancredi”), arii pentru travesti în stilistică barocă şi belcantistă, în care artista excelează. Periplul prin alte teritorii componistice a continuat cu romantica „Va! Laisse couler mes larmes” din „Werther”, ce a bulversat spirite şi, ca surpriză de abordare veristă, cu aria Principesei de Bouillon din „Adriana Lecouvreur”, o pagină ce merge către culoarea de contraltă, în care turbulenţa şi patosul se întreţes. Accentuarea dramatică s-a regăsit imediat după primele versuri, în zicerea „Ogni eco, ogni ombra nella notte incesa...”, către pătimaşa „O vagabonda stella d'Oriente” încheiată cu un La natural acut de admirabilă lărgime. Reîntoarsă la melodica franceză, Ruxandra Donose a oferit o lectură pulsând de senzualitate a ariei „Mon coeur s'ouvre à ta voix” („Samson şi Dalila”), redată printr-o minunată cursivitate a liniei de cânt în care articularea cuvântului a venit în tente senzuale. Mlădierile insinuante au invadat şi Habanera („Carmen”), finalizată cu un „Prends garde à toi!”, nu numai ameninţător, dar şi ca teribilă premoniţie. La cererea insistentă a publicului, în bis, Ruxandra Donose a oferit cu ritm şi foc, cunoscuta „Granada”, încheind un program în care creaţia austro-germană, unul dintre simbolurile artistei, a lipsit.

Tiberiu Soare şi Ruxandra Donose

Componenta simfonică mai substanţială a galei a fost motivată de experienţa de gen a dirijorului Tiberiu Soare, directorul artistic al Operei Naţionale, alăturată practicii bogate în fosele teatrelor lirice. Orchestra s-a modelat exemplar în pagini de Haendel (fragmente din „Muzica Regală pentru focurile de artificii”), Verdi (rar cântata muzică de balet din „Otello”), Suppé şi Bizet (populara uvertură „Cavaleria uşoară”, respectiv Farandola din suita „Arlesiana”).

Amfitrionul serii, actorul Mircea Rusu de la Teatrul Naţional Ion Luca Caragiale, s-a arătat mai puţin atent la pronunţia unor nume  de compozitori si arii.

Sărbătoririle celor două dive au fost primite în ovaţii şi valuri de flori de un public care a sorbit cu nesaţ reîntâlnirile cu marii artişti români. Se aşteaptă ca lăudabila iniţiativă a managementului interimar al Operei Naţionale Bucureşti, venită în Anul Centenar 2021, să continue prin invitarea în concerte sau spectacole a altor vedete ce-şi aniversează în acest sezon perioade semnificative de carieră. Şi nu numai. La bună inspiraţiune!